Dunare! Dunare! este un fragment dintr-o intinsa opera literara in proza - Descult - scrisa in buna parte cu mijloacele artistice ale poeziei.

Observarea atenta a suprafetei lucrurilor deschide adesea drum gindului catre miezul Jpr. Asa se face ca multe pasaje descriptive aluneca spre cugetare. In acest text exista trei elemente structurale: descrierea peisajului danubian, evocarea unor timpuri indepartate pe care o provoaca el si gindirea asupra sensurilor vietuirii pe pa-mint (ale unui om si ale unui popor).

O situatie care revine in text este starea de veghe in noaptea de vara pe malul fluviului. Apele intotdeauna au atras privitori si ginditon.

Vraja lunii si vraja apei care o reflecta creeaza erouului o stare de visare. Frumusetea feerica a noptii de vara, plina de sunete si sclipiri pare ireala, de poveste fantastica: ("corabie rotunda de aur , "punte de argint"). "Ninsoarea deasa" a luminii elibereaza imaginatia privitorului, incit el "vede" trecutul indepartat - pe da­cii dinaintea cuceririi romane (purtind straie pe care le recunoas­tem si azi in portul taranilor) care treceau apa inghetata a fluviului facind incursiuuni in teritoriul imperial. Versurile populare revin ca un-refren al poeziei ce strabate acest text. Titlul consta din acele exclamatii populare ale omului care priveste indelung sf pe ginduri miscarea vesnica a apelor. Dunarea este - ca de atitea ori marile ape in poezia romaneasca - un martor al vietii poporului, al istoriei


In partea a doua a descrierii e surprinsa bogatia vie a malurilor dunarene, vegetatia acvatica si vietuitoarele, pe care urechea le recunoaste si le asculta pe rind; privighetoarea si ciocirlia slavesc vraja noptii sau triumful soarelui.
Intre episoadele referitoare la Dunare ca peisaj, ca martor al trecutului si ca model de existenta se intercaleaza crimpeiul de poezie populara:

"Dunare, Duunare,
Drum fara pulbere..."

, pen­tru a desparti modurile diferite de a o privi, semnificatiile deose­bite. Marele fluviu ramine, neatins de timp. De aceea devine mar­torul tuturor timpurilor. intregul univers se reflecta in aceasta u-riasa oglinda: tari, munti, dealuri, arbori, oameni, zimbete-si lacri­mi.   

Cursul Dunarii, urmind mereu acelasi sens, de-a pururi nes­chimbat, varsarea ei in apele planetare o transforma intr-un model al drumului pe care trebuie sa-l urmeze eroul in viata, un drum cu o directie de la care sa nu se poata abate cum nu-si poate schim­ba Dunarea cursul apei. II asteapta "marea vietii", largurile ei, in care va incerca sa nu se piarda. Din ultimele doua versuri populare, versuri de doina, de poezie trista, naratorul preia figura artistica, dezvoltind-o in modul poetic al gindirii sale, care urmareste incor­data, menirea sa pe pamint: sa scrie despre poporul sau, despre izbinzile si neizbinzile lui, despre nedreptatile si chinul indurat, pentru ca astfel de scriere l-ar invata sa biruie suferinta. Exagera­rea poetica din imaginea grandioasa a scrisului o mie de ani cu apa Dunarii pe hirtia albastra a cerului dau sugestia maretiei si frumusetii neamului romanesc: numai apele fluviului, cerul si tim­pul milenar sint proportionale cu zbuciumul poporului de a cistiga "biruinta cea mare . Deplingerea nefericirii neamului nostru si speranta intr-o victorie definitiva care sa-l aseze in gloria pe care o merita o regasim la multi dintre scriitorii nostri, aflati mereu in asteptarea virstei de aur a romanismului.

Este una din formele literare pe care le imbraca sentimentul patriotic. Aceasta ultima parte se constituie dintr-o vorbire cu sine a personajului, mereu in stare de veghe, nu numai pe malul Dunarii, ci si in viata, pentru ca e tulburat de mari intrebari la care trebuie sa afle singur raspuns.
Fragmentele se leaga in mod subtil - Dunarea-martor deve­nind, in imaginatie materie a marturiei scrise.


In final e reluata ideea poetica ce a facut din Dunare un per­sonaj, aceea a vesniciei fluviului, care curge din veac si va curge mereu, neschimbat, si parca unit cu soarta unui popor care va exis­ta si el mereu.
Precum vedem, forma poetica a textului nu e creata numai de expresiile frumoase, deosebite, ci si de un mod poetic de inlantuire a gindirii artistului si a sentimentelor lui.