Referate romana - referate la limba romana categorisite pe autori Referate, Referat, caracterizare, comentariu, eseuru, rezumat
HomeTrimite comentariuContact







(13.10.1884 - 26.04.1963)


Vasile Voiculeseu s-a nascut la Parscov (Buzau), intr-o familie de tarani. Face liceul si Facultatea de Medicina la Bucuresti. Practica medicina mai intai prin tara, apoi se stabileste la Bucuresti. In 1916 debuteaza cu un volum de versuri.

Voiculeseu se numara printre colaboratorii revistei Gandirea si scrie versuri traditionaliste, care surprind spatiul romanesc in imagini de slava (Din tara zimbrului, Parga), dar si poezie mistica. Versuri de acest din urma tip nu sunt numai in volumul sau cel mai important Poeme cu ingeri, ci si in poeziile din ultima perioada a vietii, care, sub titlul inselator Ultimele sonete inchipuite ale lui Shakespeare, aduna imnuri de slava inchinate lui Cristos si transfigureaza iubirea mistica.

De asemenea, Voiculeseu a scris si povestiri fantastice {Iubire magica, Lostrita), precum si un cutremurator roman realist Zahei Orbul.

Existenta acestui poet este marcata fatal de intemnitarea nedreapta in timpul dictaturii comuniste, pe cand se afla la varsta senectutii.

Poeme cu ingeri: L-am lasat de-a trecut 1927 (poem modern)


1.   Poezia L-am lasat de-a trecut face parte din volumul Poeme cu ingeri, inclus in programul traditionalist al Gandirii.

2.   Imaginea simbolica a ingerului care frece pe la poarta este aici o sugestie a unei stari de spirit, definitorie pentru cel care surprinde viata in latura ei miraculoasa.

3.   Situatia halucinanta in care se situeaza eul liric sugereaza si atitudinea poetului fata de realitate, pe care n-o sublimeaza ca Blaga, ci o recepteaza cu o constiinta profund religioasa.

Tema
Poemul prezinta impactul pe care il are asupra omului experienta vizionara. Continutul

Ingerul trece pe la poarta poetului. Aparitia lui este fascinanta, incredibila si dezolanta in acelasi timp. Eul liric recepteaza aceasta aparitie din postura unui spectator incremenit. Surprins si electrizat de aparitie, l-a lasat de-a trecut, neindraznind sa-i tulbure tristetea.


Comentariul
Poet mistic, format la revista Gandirea, Vasile Voiculescu se impune in literatura interbelica in special prin volumele Parga (1921) si Poeme cu ingeri (1927), iar dupa cel de-al doilea razboi mondial, prin volumul Ultimele sonete inchipuite ale lui Shakespeare... (1964).
Tematica poeziei interbelice se caracterizeaza prin inclinatii evidente spre reconstituirea universului spiritual romanesc, de la fondul mitic la aspiratia mistica. Peisajul semnificativ, in care imaginea patriarhala are nevazute legaturi cu dum­nezeirea, este creat pe secvente simbolice, care, ca si in cazul altor poeti gandiristi (Pillat, Blaga), sugereaza sensuri mioritice. Tematica versurilor lui se indreapta spre experientele fixate in zona seninatatii; nu atat imaginea ortodoxa il intere­seaza, cat sentimentul religios, caracterizat prin contemplatie, nadejdea in man­tuire si acceptarea senina a mersului lumii.

Poetul traieste cu speranta in miracol, ceea ce indreptateste afirmatia lui Vianu ca semnificativa in atitudinea poetica voiculesciana este aspiratia timida si emo­tionala spre Dumnezeu. Aceasta tema se contureaza prin simbolul ingerului, care la Voiculescu intruchipeaza infinitele nadejdi umane; el este mesagerul divin si semn al coborarii lui Dumnezeu si de aceea se converteste in ipostaze prozaice -reflexe ale nefericirii omenesti, care inseamna zbatere intre spirit si materie.

Figura eterica, punte intre lume si Dumnezeu, ingerul este aparatorul fiintei crestine si semnul dumnezeirii in lume; el este trimis la nasterea unui om pentru a-l calauzi pana la moarte, de unde si credinta unanima ca omul, cand, moare isi da sufletul in mana ingerului lui Dumnezeu.






In lirica lui Vasile Voiculescu, ingerul reprezinta un simbol definitoriu; el ii construieste semnificatii legate de credinta ortodoxa, in consens cu ideologia revistei Gandirea. Volumul de versuri intitulat Poeme cu ingeri asociaza simbolul cu destinul cuvantului poetic de a cobori in lume ca si negrele mielusele pregatite pentru sacrificiu. Mesager divin, ingerul, ca si cuvantul, inchide in sine revelatii pe care nu le desluseste, carora nu le altereaza sensul, ci doar le poarta prin lume. Pentru Voiculescu, ingerii sunt aparitii frecvente care isi duc solia ca pe o osanda, ceea ce sugereaza simbolic situatia artistului de a sesiza ca traieste in preajma sacrului, fara puterea de-a intra in legatura cu el. De aceea, ii priveste de departe pe ingerii abatuti, tarandu-si aripile, cuprins de mila sau halucinat de tristetea lor, ca in poemul

L-am lasat de-a trecut: L-am cunoscut de cum l-am zarit:
Trimis inadins de soarta,
Mi-a trecut pe la poarta /Si nu s-a oprit.

Aparitia ingerului in lume pare iluzorie, neverosimila ca o viziune, dar pe cat de incredibila, pe atat de profan inregistrata; ingerul nu are insemnele sacre, iar trecerea lui indica dezo­larea:

Aripile, cu pene de lumina,
Lanced le tara la picioarele tuturora,
Prin pulbere si tina.

In ciuda acestei prabusiri din sacralitate, are inca un aer hieratic. De altfel, imaginea voiculesciana, chiar si a deznadejdii sau a decaderii, isi pastreaza solemnitatea, aparenta de secventa care surprinde slava lumii:

Acoperit de mister,
Cadeau peste el umbre mari si-adanci,
Ca peste toti cei ce vin din cer.

Abatut si ratacit, el exprima insasi imaginea eului liric, izolat in curtea napadita de cucuta si pelin. in Poeme cu ingeri, omul insusi este un inger amanat, simbol care exprima ingeretea din fiinta care aspira la o conditie sacra, dar care este invinsa de moarte. Aici, apatica si naucita, fiinta omeneasca inregistreaza invazia sacralitatii ca pe un mister de netulburat, care trebuie lasat sa treaca:

Si-a aruncat doar ochii la mine-n ograda,
Unde napadise cucuta si pelinul.
Stam pe prispa, halucinat:

M-a vazut... nu m-a vazut?
Ca nu mi-a luat aminte...
Era asa de abatut,
Ca n-am miscat, n-am strigat,

L-am lasat de-a trecut inainte.

Amanuntul concretizator este plasat in contexte magice, de unde impresia de fireasca "intamplare" in preajma sacralitatii; ingerul isi arunca ochii spre om, este doar ratacit prin lume si abatut, iar eul liric inregistreaza coborarea transcendentei din ograda, de pe prispa ingradita de ierburi. Detaliul, pictural cel mai adesea, evoca viata cotidiana, tihnita si lipsita de intamplari majore, dar contextul poeziei este creat pe alegoria coborarii ingerului pe pamant. Atitudinea de spectator stupefiat al evenimentului magic exprima sentimentul de teroare sacra pe care il exercita asupra fiintei arhetipul ingerului. In prim-planul poeziei voiculesciene se plaseaza sentimentul liric pregnant, trait cu intensitate, epuizant. Nu intalnirea ca atare are importanta, cat sentimentul pe care il genereaza; de altfel, de cele mai multe ori, experienta intalnirii cu ingerul este accidentala si dezamagitoare, caci mesagerul nu mai ajunge sa-i aduca speranta, poposeste la raspantii si, prins in mreaja lor, adoarme, aripile i se ofilesc, iar poetul, cuprins de compasiune, il dezleaga de solia cereasca. insa chiar adormit, ingerul intretine nadejdea, iar, cand este abandonat, in calea poetului apare necrutatorul Arhanghel al Durerii (ingerul nadejdii).


In poemul L-am lasat de-a trecut, venirea ingerului creeaza o stare complexa care sintetizeaza surpriza, magia si emotia intalnirii cu solul dumnezeiesc: Stampe prispa, halucinat. Epitetul verbal defineste experienta ca pe o fascinatie divina, iar imaginea capata prin sugestiile lui o tenta suprarealista.

Discursul liric voiculescian abordeaza o formula inrudita cu cea a rugaciunii, punctata de imagini descriptive care se retin printr-un amanunt ilustrativ, nicio­data socant sau agresiv.

Alte referate romana, dar Necategorisite











Politica de confidentialitate