Referate romana - referate la limba romana categorisite pe autori Referate, Referat, caracterizare, comentariu, eseuru, rezumat
HomeTrimite comentariuContact







Resuscitarea, prin povestire, a unei realitati arhaice, primitive, este una din temele majore ale prozei scurte a lui Vasile Voiculescu. in "Taina gorunului", lumea de la oras, lipsita de puterile originare, este opusa lumii din pustie, inca neatinsa de morbul civilizatiei:

"Nu vi se face cateodata, iarna, celor ce aveti calorifer, dor de foc? De un foc de soba, cu lemne care sa palpaie si sa trosneasca in valvatai dionisiace?" Focul reprezinta un punct de atractie pentru scriitor, o parte din forta primordiala care a insufletit universul:

"Ochii se lumineaza de fantasticul joc de salamandre ale flacarilor in rochii de matase aprinsa. Pielea se indulceste molcom la mangaierile dogoarei. Si o aroma de molid amestecata cu putin iz de fum iti bucura mirosul, aducandu-i aminte, ca si gustului, despre bunatati de mult apuse, pastravi afumati, branza in scoarta de brad, rachiu de ienupere..."

. Lumea moderna este fada, inseamna "caldura de cuptor de uscat prune a caloriferului", in timp ce realitatea paleolitica se traduce prin salbaticie, gasita chiar pe malul Oltului sau in mijlocul muntilor.

Pentru a scapa de monotonia lumii citadine, scriitorul se avanta in salbaticie, in "defileul Oltului".

Acolo, peisajul se schimba incetul cu incetul, atentia deplasandu-se catre locuri noi:

"La o halta unde se itesc oameni in albi si negru, ma asteapta sania sau nadisanca, dupa imprejurari. Si chiar in aceeasi seara ma prigoresc la o vatra uriasa, rasturnat in jiltul cu dulama de urs azvarlita pe spatar."

Imaginea sobei este ludica, trimitand cu gandul la vremurile indepartate ale copilariei:

"Si din nou ma copleseste imaginea din copilarie, cand soba alba, inalta, zvelta, cu aripi launtrice de vapaie, gura de para si picioare de stalpi fierbinti, imi parea ingerul ocrotitor al casei, varsand binecuvantarile caldurii ceresti peste noi..."

. Simbolistica focului, razbatand din aceste randuri, este una profunda: focul, al patrulea element al naturii, a patra stare de agregare a materiei, reprezinta lumea transcendenta, imateriala, pentru ca el nu detine corporalitate. La fel, focul si soarele sunt celebrati din cele mai vechi timpuri, avand capacitatea de a alunga duhurile rele. in "Creanga de aur" ("The Golden Bough"), James George Frazer aduce aminte de focul protector: pe vaile Glamorganului se rostogoleau la vale busteni aprinsi in foc, la fel, in unele regiuni ale Germaniei, focul era celebrat cu ocazia Christbrandului. Focul este si element creator al vietii, din el materia condensandu-se in forme stabile, prin racire obtinandu-se planetele si favorizandu-se aparitia vietii. Dar mai mult decat orice, focul a fost celebrat ca un miracol de popoarele primitive, el constituind o forta, stapanita de un zeu puternic.

Focul creeaza ambianta pentru taifas, pentru atmosfera narativa, opunandu-se gerului proaspat de afara:

"Si ne apuca pe amandoi, privind luminile focului, o strasnica partida de tacere, pe care nu o curma decat venirea cinei. Abia atunci, la al treilea paharel de tuica fiarta, ni se destelenesc graiurile si pornim la un taifas, de care, din cand in cand, cocosi galagiosi isi anina strigatele lor de caraule ale noptii..."

.

Lumea magica a lui Vasile Voiculescu este compusa din codri "coplesiti de zapezi", din "epocile pietrei, bronzului si fierului".

Prietenul de taifas al naratorului are o tema vasta de discutii, de la femeile din oras pana la "descoperirile de la Troia si Michene, cu mastile de aur ale atrizilor", ba chiar despre "coiful de aur de la Muzeul national de antichitati".

Prietenul il acuza chiar de o boala anume, de "tembelismul asta oriental la niste oameni care se pretind apuseni".

"incoltit" cu intrebari despre pasiunea pentru arheologie, amicul ii dezvaluie intamplari din copilarie, toate avand in centru magia cautarii de comori. Baiatul fusese nutrit in copilarie nu atat cu basme, cat cu o serie de povesti despre comori si coifuri batrane, despre modalitati de a vedea aceste locuri magice prin observarea palalailor de foc in intunericul noptii:

"Toti, cu mic cu mare, le pandeam, iscodindu-ne. Si nimeni nu se mira cand a doua zi de Sfantul Gheorghe sau de noaptea invierii locurile bantuite erau inflorite de gauri adanci. Asta aprindea si mai mult ravnele."

Legendele despre o comoara ascunsa apar in cazul fiecarei familii:

"Stramosii popii ascunsesera in fundul prisacii o putina cu aur. Dascalul avea comoara bunicilor, pierduta intr-o rapa. Tata insusi povestea ca era copil cand parintii lui si-au parasit de frica razmeritei gospodaria, ingropand la radacina unui gutui o avere."

Prietenul, surprins in postura de narator al unor intamplari de altadata, isi povesteste viata: scoala il indeparteaza de locurile natale si el va studia in colegii indepartate, "la Bucuresti".

Arheologia il va preocupa si mai mult, cu toate ca piesele arheologice nu sunt asa de frumoase cum le credea in imaginatie:





"Cel dintai lucru ce a facut, dupa ce mi-a gasit gazda, a fost un pelerinaj la muzeu, sa-mi arate Closca cu puii de aur, care mi-a dat, de altfel, atunci, o grozava deceptie. Ma asteptam sa-mi ia ochii o pasare maiastra cu doisprezece fofoloci de aur imprejur si n-am vazut decat niste cioburi de vase si cionturi de tavi, e drept de aur si cu nestemate cat buricele degetelor..."

.

Naratorul devine un expert al cautarii comorilor, avand la indemana o serie de sfredele sau "instrumente originale, faurite de covaciul satului".

Munca de cautare a comorilor se dovedeste insa anevoioasa, pentru ca multe dintre alarmele despre comori sunt false:

"Am mancat numeroase pacaleli. Am alergat ca un smintit la vapaile unor focuri mincinoase, aprinse cu petrol de sugubetii satului.


Ca dezgropam oase de caine in loc de tezaure, nu era nimic. Gaseam la adancimi considerabile doar o piatra bizara, cand altii la un simplu arat propteau limba plugului intr-o caldarusa cu bani."

intr-un rand, echipa de arheologi improvizati cuprinde si patru flacaiandri, inca necopti in treburile de adult. intamplarea face ca personajul-narator sa fie lovit cu tarnacopul din greseala, in moalele capului, de un flacaiandru, lasat aproape mort pe marginea drumului, apoi ingropat si salvat din nou:

"Dupa o zacere indelungata, cred eu cu friguri cerebrale, m-am inzdravenit. Dar a trebuit sa jur tatii si mamii ca n-am sa mai umblu dupa comori si ca in loc de istorie si de arheologie, pentru care ma pregateam cu ardoare, am sa invat silvicultura..."

.

Dupa ani si ani, o intamplare legata de comori revine in atentia naratorului. Pentru el, codrul pare a fi, in desfasurarea povestirii, un suprapersonaj, altadata spatiul silvan constituind un refugiu pentru "haiducii care se ascundeau in ei cu tescherelele pline de aur."

in vremurile noi, codrii nu mai sunt populati cu haiduci, doar cu animale salbatice, de tipul rasilor si sconcsilor. Haiduc, cainele calatorului prin padure, gaseste un copac misterios, desprins parca din "Carabusul de aur" al lui Edgar Allan Poe, "cu crengile vanjoase" si "cu coroana dimprejur cat o biserica."

Un mesager al intamplarilor ascunse, misterioase, este ghionoaia, care alarmeaza padurea, prin tipetele ei, ca intrusi nedoriti tulbura linistea seculara a padurii. Cainele insa manifesta o mare neliniste si multa zarva in jurul gorunului, in golul scorburilor parand ca ascunde un mare mister. Pentru a deschide copacul se foloseste o trusa de scule adusa din sat; descoperirea facuta este insa tenebroasa: in scorbura se afla o harca ciudata, la care "mainile, cosul pieptului, ciolanele coapselor se duceau misterioase in jos, catre radacina, si se pierdeau afund, ca intr-un sicriu sculat in picioare..."

. Scheletul era acoperit de cateva ramasite de haine, niste itari lungi, o camasa de canepa, "niste poturi inflorati cu ibrisin rosu, aproape intregi".

Cel ingropat in acest sicriu vertical fusese "o namila de om", cu niste opinci uriase, integritatea trupului nefiind totala:

"Numai oscioarele degetelor de la maini se scuturasera ca niste muguri, impreuna cu doua verigi de alama, inelele mortului."

Parul era inca negru, precum corbul, atarnand in "juribite lungi", iar gavanele ochilor mari, ca niste pumni de copii. in chimirul mortului se afla o adevarata comoara:

"Din incaperile dedalice ale serparului au curs cativa pumni de aur: galbeni, dubloni, poli, mahmudele si alte monede straine..."



Legenda intamplarii trimite catre Chiloman si Gogolea, doua vestite gapetenii de hoti: acestia se confruntasera si unul dintre ei trecuse pentru totdeauna granita in Bulgaria:

"Dar care din doi isi lepadase oasele in tainita copacului? Gogolea ori Chiloman? Amandoi fusesera niste haidamaci, deopotriva la statura si la infatisare, amandoi smoliti, cu chici si barbi."

Talharul este insa Gogolea, pentru ca medicul legist ii descopera sase degete la fiecare mana. Procesul de alterare a carnii fusese intrerupt de prezenta copacilor si de iernile care conservasera scheletul:

"Ploile i-au spalat oasele, vantul i le-a inalbit. Umbrarul crengilor le racorea vara. Gerurile iernii le intarea. De o suta de ani ii cantau in fiecare an cucii si-l slaveau privighetorile."

Furnicile il marunteau, laolalta cu ganganiile. Povestea, desprinsa parca din "O mie si una de nopti", este incitanta, conexand pasiunea pentru mister si pentru comori a povestitorului cu o poveste haiduceasca din vremuri uitate.

O data cadrul narativ incheiat, primul narator, reprezentat de omul venit de la oras, se poate intoarce la calorifer, care avea "sa dea caldura de cuptor de uscat prune..."

. Povestirea combina imagini indraznete despre vechi talhari mumificati, pastrati vii de o natura blanda. Comorile si locurile ascunse reprezinta o sursa de povesti extraordinare, in atmosfera molcoma data de prezenta focului.



Alte referate romana, dar Necategorisite











Politica de confidentialitate