Apusul, crepusculul lumii, este vazut ca un "paradis in destramare", petrecut intr-o temporalitate tarzie:

"Gradinile Luminii se-ntuneca in zare
Si raiul inserarii mai fumega departe...
Prin zidurile arse si portile lui sparte
incet s-afunda-n hauri cumplita-ncaierare."

"Raiul inserarii" este un cronotop al neimplinirilor, supus entropiei finale, ruinei, biruintei zeilor negativi. Portile acestui paradis degradat sunt sparte, zidurile arse, iar "cumplita-ncaierare", reiterare a revoltei arhanghelilor razvratiti, prevesteste vremuri groaznice.

Fiorul Apocalipsei de care este stapanit eul liric il transforma, in spatiul imaginar, in martor al catastrofei. intr-o lupta cosmica a fortelor pozitive si negative, apare bestiarul sfarsitului de lume, sarpele apocaliptic:

"Descolacit din neguri se-nalta-un sarpe laur

Ce umple-ntreg apusul cu cozile-nnodate...
Fug ingeri din infrangeri cu frante lanci de aur
Si pier din cer arhangheli cu arcuri descordate."

Arhanghelii, parasiti de puterile divine, sunt invinsi, au arcurile "descordate", iar legiunile intunericului, intr-o grandioasa hiperbola, pun stapanire pe lumea transcendenta, aflata intr-un moment de mare inclestare.

Intr-o lectura mai linistita, cu necesara temperare a imaginilor de mare plasticitate, poezia este un pastel al apusului, metaforele putand fi decodate ffira substratul marelui fior apocaliptic:

"Gradinile Luminii" si "raiul inserarii" semnifica zarea insangerata a apusului de soare, "zidurile arse" si "portile sparte" sunt norii sfasiati de ultimele raze fumegande de lumina, iar lupta intunericului cu lumina dobandeste proportiile cosmice ale prabusirii ingerilor.