Pe Vasile Alecsandri (18217-1890), Eminescu l-a numit "rege-al poeziei vecinie tanar si ferice , iar Titu Maiorescu il considera "cap al poeziei noastre in generatia trecuta¹¹.

Iubitor al creatiei populare, participant la evenimentele vremii sale ("Hora Unirei") si patriot entuziast ("Ostasii nostri"), Alecsandri s-a bucurat de o larga apreciere nu doar in epoca, ci si postum.

Ciclul de poezii intitulat "Pasteluri" este alcatuit din 40 de poezii in care autorul reconstituie succesiunea anotimpurilor, intr-un peisaj animat de prezenta oamenilor; "Sfarsit de toam­na" face parte din acest ciclu.
Subiect posibil: Reliefati mijloacele de expresivitate (pro­cedee artistice) si particularitatile de versificatie ale unui text apartinand perioadei pasoptiste.
  Ca mod de expunere, poezia mentionata este o descriere literara de tip tablou, cu mentiunea ca spatiul descris este marginit la atat cat cuprinde privirea. Tabloul se constituie pe doua dimensiuni: una terestra (strofele I, II si IV) si una cosmica (strofa a IlI-a).

"Oaspetii caselor noastre, cocostarci si randunele, Parasit-au a lor cuiburi si-au fugit de zile rele; Cardurile de cocoare, insirandu-se-n lung zbor, Pribegit-au urmarite de al nostru jalnic dor.
Vesela verde campie acu-i trista, vestezita; Lunca, batuta de bruma, acum pare ruginita; Frunzele-i cad, zbor in aer si de crengi se dezlipesc Ca frumoasele iluzii dintr-un suflet omenesc.
Din tuspatru parti a lumei se ridica-nalt pe ceruri, Ca balauri din poveste, nouri negri plini de geruri. Soarele iubit s-ascunde, iar pe sub grozavii nori Trece-un card de corbi iernatici prin vazduh croncanitori.
Ziua scade; iarna vine, vine pe crivat calare! Vantul suiera prin hornuri raspandind infiorare. Boii rag, caii rancheaza, cainii latra la un loc, Omul, trist, cade pe ganduri si s-apropie de foc."


Acest text se incadreaza in genul liric, intrucat, dincolo de tabloul inspaimantator descris, percepem sentimentele autorului: spaima in fata puterilor naturii, tristetea determinata de venirea iernii, nelinistea, dorul dupa zilele verii (care pleaca odata cu pasarile calatoare).
  Universul operei:

In prima strofa, sosirea iernii este vestita de plecarea pasarilor migratoare ("cocostarci si randunele"), moment care conduce la saracirea peisajului cunoscut ("Parasit-au a lor cuiburi") si atat de drag poetului. in locul lui se instaleaza groaza iernii reci si viscoloase (sentiment exprimat prin meta­fora "zile rele").

Nelinistea crescanda a eului liric se reflecta asupra naturii (modificate prin golirea spatiului): imaginea vizuala din versul al III-lea este insotita de nostalgii si doruri profunde: "Pri­begit-au urmarite de al nostru jalnic dor".

in constructia "jal­nic dor", folosirea epitetului in inversiunea sintactica nuanteaza si imbogateste semnificatiile termenului intraductibil "dor".

De mare profunzime este si folosirea verbului "a pribegi", la forma inversa a perfectului compus; acesta sugereaza o ple­care de acasa, o pribegie fara tinta intr-un spatiu al instrainarii. Strofa a Ii-a este inclusa tot in planul terestru, de data aceasta fiind infatisata moartea vegetalului: campia (personifi­cata) devine dezolanta (" Vesela verde campie acu-i trista, ves­tezita"), ierburile s-au vestejit, iar bruma a asternut culori de rugina, ca si cand o boala cosmica ar fi atins pamantul.

Versurile III si IV din strofa a Ii-a cuprind o imagine vizuala (cea a frunzelor care cad desprinse de pe ramuri) si o comparatie abstracta (moartea frunzelor fiind asemuita cu pierderea iluziilor "dintr-un suflet omenesc").

La realizarea tabloului din strofa a Ii-a contribuie: epitetele ("vesela verde campie", "lunca ruginita"), personificarea ("acu-i trista"), imaginea vizuala si comparatia (mentionate mai sus), imaginea vizuala "Lunca batuta de bruma" si altele.

In strofa a IlI-a, privirea poetului se indreapta spre planul cosmic, tulburat si el de amenintarea iernii. Veniti de la ca­petele lumii ("Din tuspatru parti a lumei"), norii aducatori de zapada devin fabulosi (" Ca balauri din poveste "), inspaimantatori.

"Inghitit" de acesti "balauri", "soarele iubit s-ascunde" (ca in basmele in care zmeii fura, de pe cer, astrul luminii).

Lipsa soarelui si prezenta corbilor "croncanitori" dau sen­timentul mortii totale a lumii.

In aceasta strofa, se contureaza una dintre caracteristicile pastelurilor lui Alecsandri: alternarea planurilor real/fabulos (care apare si in poezia "Mezul iernei %

La realizarea acestui tablou contribuie mai multe mijloace artistice: comparatia ("... se ridica-nalt pe ceruri,
Ca balauri din poveste, nouri negri..."

), epitetul ("nouri negri plini de geruri"), personificarea soarelui care se ascunde, epitetul in inversiune ("grozavii nori", ) si altele.
In strofa a IV-a, cu toate ca revine la tabloul terestru, poe­tul pastreaza si o nota de fabulos: iarna "vine pe crivat ca­lare", ca si cand ar fi un personaj mitologic cumplit. Scaderea luminii diurne ("ziua scade") este nascatoare de spaime in lumea vie.
Teroarea se raspandeste in spatiul atat de calm altadata, dand nastere unei tanguiri generale, ca si cand s-ar sfarsi lumea ("Boii rag, caii rancheaza, cainii latra la un loc").
Atins si el de boala cosmica, omul devine ingandurat si cauta caldura focului.

La realizarea tabloului din ultima strofa contribuie: perso­nificarea ("iarna vine"), repetitia din primul vers, imaginea auditiva a vantului care suiera, enumeratia din versul al III-lea.

Din cele spuse pana acum, intelegem ca "Sfarsit de toam­na" este o poezie descriptiva, in care este zugravit tabloul apropierii iernii.
Sentimentele poetului sunt exprimate prin intermediul peisajului: iarna fiind un anotimp pe care Alecsandri nu l-a iubit, apropierea ei ii provoaca neliniste si spaima. Acestea se reflecta in modul in care este infatisat spectacolul naturii.
Poetul are o atitudine contemplativa, priveste tabloul (uneori, din interior, de la fereastra conacului sau din Mircesti), dpr nu intervine in modificarea lui.
  Titlul poeziei fixeaza intervalul temporal in care are loc contemplarea naturii: sfarsitul toamnei.
  Versificatia este clasica, poezia fiind alcatuita din strofe de cate patru versuri, cu masura de 16 silabe, ritm trohaic si rima imperecheata.