Poeziile "Pui de gai..."

, "Sici, bei" si "La popice", din volumul "Flori de mucigai", stau sub semnul epicului si al anecdoticului macabru, eul liric parand sa fie absent, substituit de un narator neutru, de actiune si de dialog. Tudor Arghezi ne introduce, in "Pui de gai..."

, intr-o lume plina de mister, demna de poetii romantici tenebrosi:

"in ceata groasa
Carul se-ntorcea acasa.
intuneric bezna.
Nu se vedea pana la glezna.
Caii mergeau din obicei,
Unde, nu stiau nici ei."

Drumul urmat este o enigma totala, inexplicabila, pentru ca forte nevazute stabilesc intregul traseu:

"Hamurile nu mai stiau ce mana,
Iepile sau muntele de tarana.
Nu se mai vedea la nimic luminile.
Dar treaba era gata.
Omul si fata
Vandusera toate gainile."

Poezia, ca un rechizitoriu al unei crime absurde, evoca o imagine apocaliptica, a lumii subterane a hotilor si a talharilor, aruncati la periferia societatii.
Noaptea este un paznic prost, pentru ca acest atelaj este atacat de insi necunoscuti:

"Doamne! Parc-au dat cu oistea in niste zid.
Iepile s-au impleticit.
Cinci oameni de cositor, cu un cutit
Maruntaiele si buzunarul omului le-au scotocit.
Si, nevazuta, fata s-a strecurat in pacla statatoare
Si a orbacait, taras ca o lipitoare
Pe dihania noptii, vreme lunga,
Pana ce i-a fost sorocit, undeva sa ajunga."

Fata scapata ajunge intr-un loc aparent sigur, intr-o ascunzatoare:

"- «Oameni buuni!». in strungareata usii
Mana fetei se lovi de mana matusii.
Matusa, cine-o fi fost, o baga in odaie,
Si fata povesti, la vatra, intr-un crampei de vapaie,
Ca veneau de la targ, ca le-au iesit in drum hotii
Si ca ea scapase pe dindaratul rotii.
- «Fetico, stai colea cu Dumnezeu, si
Langa fata mea te-i hodini.»
Avea si matusa o fata
Despieptanata,
Si catestrele femeile s-au suit in pat
Si s-au culcat:

intai, cele doua fete,
Fata,babii la parete.
Si baba desfacu un cojoc
Si cuprinse fata noastra la mijloc."

Baba are un comportament greu inteligibil:

"intr-un timp, baba
intinse laba./
Fata ei sforaia. Bun!
Si parea ca si fata straina doarme tun./
intr-un alt timp, se auzi un ciocanit.
Cinci oameni de plumb au venit
Si au soptit
Ca se intorc mofluzi la han.
Ca omul ce-l belisera pe drum nu avea la el un ban."

Baba explica in schimb ca in casa e fata jefuitului, avand ea, probabil, banii:

"- «Mai taca-ti gura si uite-te-ncoa:
E fata lui si banii is la ea»,
Raspunse baba, aratandu-i patu:
«Ai sa te duci si tu, fetica, dupa tat tu!»
Si baba se linse pe buze,
Cu pofta de sange a unei mate lehuze."


Deznodamantul acestei povesti grotesti se intoarce impotriva celor care o initiasera:

"Ati inteles cu totii
Ca baba era gazda si ceilalti erau hotii./
Toti chitira sa bage fata-n beci
Si sa-i faca de duca, asa, ca la berbeci.
Si sa o puie pe jar.
Dar nu era bine sa miroasa-n toiul noptii a gratar.
Mai bine bucata cu bucata,
Sa fie aruncata./
Dar, vorba lui Terchea-Berchea,
Fata trasese cu urechea.
Se strecura pe langa fata matusii,
Ce dormea ca dusii
De pe lume, si-i locul incet./
Atunci, pe-ntuneric, berechet,
Bratele, mainile, degetele, hotii, baba
inabusira fata lor, o tarara-n beci, degeaba,
Pe cand fata noastra fugi, pe ceata,
Pana se facu dimineata./
Baba miorlaie acum dupa fata-n inchisoare,
Si hoatele de la femei o scuipa si o tarnuie.
Talharii taie-n ocna sare,
Si capul lor carciumarul Carnu e."

Povestea tenebroasa a hotilor si a babei trimite umanitatea in vremurile primitive, ale talharilor de uscat sau de mare, capabili sa jefuiasca pe orice trecea prin locurile lor.