Referate romana - referate la limba romana categorisite pe autori Referate, Referat, caracterizare, comentariu, eseuru, rezumat
HomeTrimite comentariuContact








1.   Poezia deschide volumul cu acelasi titlu, constituindu-se intr-o arta poetica.

2.  Arghezi isi explica aici atitudinea poetica nonconformista, precum si credinta sa sincera ca poezia reprezinta o experienta mistica.

3.  in acest text apar formulate idei pe care se intemeiaza estetica uratului, adica sublimarea faptului dureros, grotesc, de umila existenta.

Tema
Poezia prezinta o experienta singulara a artistului, izolat de lume, dar capabil inca sa i se adreseze.

Continutul

Intr-un discurs expozitiv, eul liric isi prezinta versurile cuprinse in volumul Flori de mucigai ca pe stihuri ale suferintei generale. Indirect, el realizeaza o meditatie asupra conditiei creatorului si asupra conceptiei lui despre arta poetica.

Comentariul
Arta poetica argheziana, poezia Flori de mucigai avertizeaza asupra textelor din volum care, cel putin prin tematica, innoiesc fundamental lirica romaneasca. Volumul Flori de mucigai sublimeaza fiinta din marginea societatii in portrete de exceptie (Lache - sarlatanul magic, Rada - tiganca dansatoare, Tecla - cersetoa-rea, Tinca - fiorareasa, Fatalaul - efeminatul de mahala). Sunt portrete de oameni situati la limita subzistentei, izgoniti din societate si care incalca adeseori regulile statornicite in lume. Arhetipurile se situeaza intr-o sfera negativa, edulcorata de simboluri profunde. in fond, cum scrie Paul Ricoeur undeva, simbolica raului este si ea o simbolica a reconcilierii, in conditiile in care exista premisele si semnele care o fagaduiesc. Arhezi reconstituie secvente din viata cotidiana (Sici-bei, La popice, Uciga-l toaca) si mai ales sentimente anoste, dar profund omenesti, pe care le scoate din sfera melodramaticului prin transfigurare poetica. Exista o observatie atenta a atitudinii umane in imprejurari nu numai prozaice ori banale, ci uneori cumplit de penibile. Sa amintim doar secventa luptei din La popice, cand scurtul musca din mustata adversarului si simte in gura gustul sangelui si al matretei sau amanunte intime legate de dansul Radei, de neputinta Teclei. Aceasta transfigurare a detaliului oribil in imagini fascinante constituie principala marca a liricii arheziene, iar maniera de realizare iconica tine de suprarealism.

In acest sens, poezia care deschide volumul Flori de mucigai si care poarta acelasi titlu aduce o viziune originala, socanta si de o solemnitate aproape romantica, in acelasi timp. Imaginea centrala, dezvoltata atat in ordine vizuala, cat si auditiva, imprima sensurile nonconformismului arghezian:

Le-am scris cu unghia pe tencuiala

Pe un perete de firida goala,
Pe intuneric, in singuratate,




Cu puterile neajutorate...

Poezia este asadar un act al deplinei singuratati, inrudit cu izolarea ascetica a calugarului si a misionarului. Dar, spre deosebire de evanghelisti (Luca, Marcu si Ioan), investiti cu putere divina, poetul are datoria sa-si consume starea sacra convertindu-si emotia si experienta in stihuri. De aceea, imaginea versului scrijelit cu unghia pe zid sugereaza atat situatia extrema a creatorului care nu are de ales (ca si misionarul crestin), cat si actul eliberator pe care il presupune orice exprimare, orice exteriorizare. Exista aici o viziune artistica alcatuita din trei elemente care definesc trairea eului liric: scrisul cu unghia ingereasca pana la tocire, scrierea cu unghia pe zid si scrisul cu mana stanga. Toate trei compun in ipostaze convingatoare imaginea de poet insurgent pe care si-o aroga Arghezi. Prima ipostaza defineste despartirea de romantici, respectiv perioada de solemna confesiune lirica, incercata ca exercitiu epuizant (pana la tocire) si numai dupa a carei consumare este posibila renasterea sau gasirea drumului propriu. in acest sens, poetul vorbeste despre scrierea cu unghia de la mana stanga, adica despre o atitudine nonconformista, pornita din dorinta evidenta de a schimba drumul poeziei romanesti, ceea ce a si reusit sa faca poetul Tudor Arghezi.

Atitudinea de rebel triumfator se intregeste prin amanuntul strident (Le-am scris cu unghia pe tencuiala), imaginea socant-teribila, adeseori ofensatoare pentru cititor, fiind de altfel principala innoire a poeziei argheziene. Asa incearca poetul sa spulbere canoanele comunicarii, mai cu seama expresia incremenita, lipsita de forta de a convinge. Remodelarea sensurilor ia de multe ori fie aspect violent, fie de euforica rostire venita din faptul ca el nu scrie pentru ingeri, ci creeaza un cantec inrudit cu ei: Cantecul care ma doare /Frate-i cu tacerea mare,/Cu ingerii, cu lastunii
Si cu soapta rugaciunii (Colind).


Fiind vorba despre framantarea indelunga a cuvantului, spectacolul retoric devine principala dimensiune a textului arghezian. Rabdatoarea plasmuire a imaginilor nu este doar evidenta, ci chiar subliniata, caci Arghezi face din orna­mentul retoric si un procedeu de stoarcere, de exorcizare a cuvantului; de aceea, poezia devine pentru el un act de constrangere existentiala:

Sunt stihuri fara an,
Stihuri de groapa,
De sete de apa
Si de foame de scrum /Stihurile de acum.

Nascute din receptarea simpla a faptului dramatic, versurile argheziene transfi­gureaza aspecte sordide, atitudini de umilinta si mizerie in metafore indelung elaborate si adeseori livresti, exercitiu poetic pe care Tudor Vianu l-a numit estetica uratului.

Alte referate romana, dar Necategorisite











Politica de confidentialitate