Poezia "Vacanta in provincie" are caracter de parodie, cu o fina ironie subiacenta, disimulata mai mult decat in "Vara la tara", de George Topirceanu. Pentru Tristan Tzara, lumea patriarhala se salasluieste inca in provincie, incremenita, acolo unde nu se schimba nimic:

"Pe cer pasarile nemiscate
Ca urmele ce lasa mustele
Stau de vorba servitorii in pragul grajdului
Si-au inflorit pe carare ramasitele dobitoacelor".

Imaginile par neorealiste, structurate in detalii neidealizate, percepute parca de un eu liric incoerent, neimplicat direct in aceasta lentoare existentiala, coplesita de vitalismul naturii ce razbate dincolo de chingile stranse ale civilizatiei tehnice. Grajdul este un simbol pentru lumea care conserva biologicul si elimina artificialitatea tehnica, pastrand in schimb vie forta germinativa.

Personaje la tara sunt putine, cu aer de figuranti, inscrise in tipologii specifice:

"Trece pe strada domnul in negru cu fetita
Bucuria cersetorilor la inserare
Dar am acasa un Polichinelle cu clopotei
Sa-mi distreze intristarea cand ma-nseli".


Eul liric inregistreaza vag aceste fragmente de existenta, prin hiatusuri ce prefigureaza principiile avangardiste de distrugere a logicii traditionale a poeziei, alternand stari sufletesti proprii cu sentimentul general de dolce far niente, care edulcoreaza realitatea, dandu-i un miros pur, de farmacie:

"Sufletul meu e un zidar care se intoarce de la lucru
Amintire cu miros de farmacie curata
Spune-mi, servitoare batrana, ce rea odata ca niciodata,
Si tu verisoara cheama-mi atentia cand o sa cante cucul".

Personajele par imbatranite in acest mediu provincial, sunt desprinse dintr-o realitate prafuita, iar mirosul unei astfel de lumi este curat, ca de muzeu.
Salvarea de imobilismul realului pare, in sens bizar, coborarea in abisuri si mai mari, in rapa
genezei biblice sau in supa primordiala din care s-a nascut viata:

"Sa ne coboram in rapa care-i Dumnezeu cand casca
Sa ne oglindim in lacul
cu matasuri verzi de broasca."

Eul liric doreste o reintegrare in natura, desi semnele decrepitudinii biologice devin tot mai explicite:

"Sa fim saraci la intoarcere
Si sa batem la usa strainului
Cu ciocul pasarilor in coaja de primaveri
sau sa nu mai mergem nicaieri
Doliu alb la fecioara vecinului".