Referate romana - referate la limba romana categorisite pe autori Referate, Referat, caracterizare, comentariu, eseuru, rezumat
HomeTrimite comentariuContact







Sorin Titel (1935-1985) este prozator si eseist, autor de nuvele si romane, cu o formula epica derivata din noul roman.

Volumul de povestiri care-i marcheaza debutul este "Copacul" (1963), urmat de culegerile de nuvele "Reintoarcerea posibila" (1966), "Valsuri nobile si sentimentale" (1967), "Dejunul pe iarba" (1968), "Noaptea inocentilor" (1970), "Mi-am amintit de zapada" (1973). Romanele sale sunt, in ordine cronologica, "Lunga calatorie a prizonierului" (1971), "Tara indepartata" (1974), "Pasarea si umbra" (1977), "Clipa cea repede" (1979). Scriitorul elaboreaza si un eseu despre autorul romanului "Moby Dick", "Herman Melville, fascinatia marii" (1975), si o selectie de articole critice, "Pasiunea lecturii" (1976), cu o prefata de Romulus Fabian, Adam Muller Guttenbrun, Al. Simion, Johnson si Malcolm Lowry. "Reintoarcerea posibila" (1966) arata singuratatea extraordinara a creatorului de arta, folosind mai multe voci narative si secvente separate, urmand principiile cinematografiei. "Valsuri nobile si sentimentale" pune in evidenta fenomenele extreme ale vietii, nasterea si moartea, explorate prin ochii unui copil. "Dejunul pe iarba" si "Noaptea inocentilor" foloseste sugestiile onirice si parabola ca mijloc de codare a naratiunii, in timp ce "Lunga calatorie a prizonierului", roman tradus in Franta, Polonia si Ungaria, foloseste un stil kafkian.

Un personaj, spre exemplu, se misca intr-un labirint de camere, nedescoperind nimic notabil, cum se intampla in "Dimineti ciudate".

Personajul din "Tineretea Iui Aldo" este parasutat intr-un oras, fiind urmarit de trei domni cu palarii negre si cu umbrele rosii, in timp ce un grup de politisti intoneaza "Gaudeamus igitur".

Lui Aldo i se face o operatie la ochi, in urma careia ramane orb si este asezat pe un soclu in locul statuii din parc. "Tara indepartata" este primul dintr-un ciclu de romane dedicat unor intamplari receptate prin ochii inocenti ai copilariei, actiunea situandu-se in primii ani dupa al doilea razboi mondial. Tara indepartataSorin Titel isi gaseste, in proza romaneasca a anilor 70- 80, o identitate inconfundabila, manifestandu-si inclinatii vadite catre tehnicile narative ale romanului modern, kafkian, ionescian, beckettian. Despre tehnicile de descriptie si de narare, Romul Munteanu nota, in "Noul roman francez": "Pornind de la asemenea premise filozofice neopozitiviste, exponentii antiromanului reduc constiinta umana la acea «black box» a cibemeticienilor, deci la camera obscura a aparatului de luat imagini, care inlocuieste comportamentul uman fata de realitate prin insesi datele sale specifice de percepere a realitatii [...]. Preocupati de reconstituirea realitatii prin descriere, cei mai multi dintre neoromancieri ajung la opacizarea ei, la recompunerea unor fragmente ale fluxului vietii, tehnica aceasta a decupajului soldandu-se cu o perceptie relativa, incerta sau obscura a realului care refuza tentativa constiintei pozitionale de a-l investi cu semnificatii.

Este adevarat ca actul de perceptie a obiectelor este asemenea unui evantai deschis, care datorita capacitatii sale asociative pare sa nu aiba un punct terminal fix. [...] in operele neoromancierilor francezi domina tipul descrierii realitatii ca suprafata incarcata cu obiecte eteroclite sau descrierea recurenta. Foarte frecventa este de asemenea descrierea intrasemnificativa si, mult mai rara, descrierea hipersemnificativa."

inclinatia catre acelasi tip de roman si-o declara Sorin Titel in volumul "Pasiunea lecturii", afirmand, de pilda, ca Mateiu Caragiale incearca, prin "Craii de Curtea Veche", "o proiectie a sufletului visand, a unei nostalgii profunde, un oras la fel cu Alexandria lui Laurence Durrell".


Seria de romane in care inovatia se inscrie pe linia Alain Robbe-Grillet, Michel Butor, William Faulkner sau Virginia Woolf, cuprinde "Lunga calatorie a prizonierului", "Tara indepartata", "Pasarea si umbra", "Clipa cea repede", "Femeie, iata fiul tau".

"Tara indepartata"
nareaza intamplari ale copilariei si adolescentei, in viziunea naratoriala a unui personaj principal raissoneur, reflector, Andrei, "baietas slab, care strabatea, tremurand de frig, acele vremi pline de entuziasm", receptor a trei istorii, raportata fiecare la cate un personaj: doamna Binder, inginerul Cristea si bizarul personaj Bantu. Frame-ul temporal descris de scriitor reconstituie primii ani de dupa cel de-al doilea razboi mondial. Vocile narative se multiplica insa indefinit, fiecare intriga a romanului fiind reflectata diferit in viziunea mai multor naratori, incat intreaga scriere dobandeste o structura narativa caleidoscopica: Eva Nada, care pomeneste de surdo-mutii lui Bantu, este inlocuita, treptat, de Bantu insusi, de plutonier si de babe. Povestitorii, uneori personaje ciudate, croitorese, femei de la tara, se strang, precum in "Hanu Ancutei", pentru a nara intamplari mai recente sau mai vechi. Cronotopul tuturor acestor povestiri este, de cele mai multe ori, bucataria. Alta data apar plutonierita, babele si plutonierul. Un alt personaj este doamna Binder, fanatizata de Fiihrer, despre care povestesc fiul cel mic, promitand ca "voi fi un povestitor foarte exact", Frau Lise, Eva Nada, Andrei, baiatul slab si uratel, observatorul intregului spectacol narativ. Despre legendele care circula in acest spatiu fabulos, Eva Nada spune:

"- Umbla tot felul de povesti, doamna, unele intamplate, altele nu -dar ceva adevar tot o fi in ele, e drept ca e greu sa afli care ar fi or fi de-adevaratelea si care nu, spun si eu ce am auzit de la altii, daca mint aia care mi-or povestit, mint si eu; minciuni, spun drept, nu-mi vine sa cred ca sunt, ca ti se face pielea de gaina, cate s-or mai fi intamplat si in ultima vreme cu razboiul asta, sa ma crezi, doamna, sa moara al care te minte, azi-noapte n-am putut inchide o clipita ochii. M-am gandit la povestile astea care umbla, intamplari adica de tot felul."

Frau Lise si fiul cel mic folosesc propriile lor variante de povesti referitoare la moartea doamnei Binder. Eva Nada este increzatoare in pronia divina: ea crede ca cele douasprezece femei violate, apoi omorate in timpul razboiului, vor fi razbunate prin pedepsirea vinovatilor.

Doamna Binder este sotia directorului fabricii din localitate, un fel, de arbiter elegantiae pentru comunitate, ca Petronius din "Quo vadis", de Sienckiewicz. Doi copii ai sai mor intr-un bombardament si de durere doamna Binder se ineaca in apele Dunarii. Asupra destinului ei, parerile sunt multe: fiul cel mic emite o parere, Frau Lise da o alta varianta, in timp ce Eva Nada incurca intamplarile, uitand in cele din urma despre moartea cui vorbeste. Personajele sufera de o presiune a realului, a evenimentelor, incercand sa le odoneze si sa le dea semnificatii. Altfel, Eva Nada este o specialista in mancaruri, predilectia pentru domeniul culinar amintind secvente din Francois Rabelais sau Mihail Sadoveanu. Eva Nada se ocupa de muraturile de iama, gusta zeama, mos Poldi iubeste tuica, plutonierul mananca sunca afumata la mijlocul noptii, iar mama se ocupa de prepararea cozonacului:





"Ce zici de cozonacul asta, ai mai vazut vreodata un cozonac atat de frumos?" La fel, mama taie coltunasi cu marmelada, iar aroma acestora trezeste memoria involuntara, in acelasi fel in care Marcel Proust isi aducea aminte de madleriele matusii Leonie. Acest personaj feminin repeta istoria lui Gargantua, fiind dispusa la intreceri culinare ciudate: astfel, ea a mancat douazeci de oua, ca urmare a unui pariu, si nu mai sufera, din acel moment, acest fel de mancare. Personajele lui Sorin Titel gusta, la fel ca povestitorii din "Hanu Ancutei", din bucate, pentru a incepe sirul de povestiri, iar mancarea favorita este, dupa cum se vede, coltunasii. Astfel, Sorin Titel foloseste cronotopii, puncte de legatura intre spatiu si timp, organizate sincronic, in jurul carora se structureaza evenimentele romanului. Notiunea de cronotop a fost introdusa, in teoria literaturii, de M. Bahtin (1895-1975), exemple de cronotopi date de acesta fiind drumurile, intalnirile, castelul, orasul provincial. in literatura ultimelor doua secole apar si alte de spatii semnificative: hanul, farul, locomotiva, carciuma, cavernele secrete, fortareata tehnologica, supertehnicizata, ascunsa, cabana situata in mijlocul pustietatii, in regiunea de bayou, la William Faulkner.

Personajele evocate in discursurile narative sunt doamna Binder, inginerul Cristea si Bantu. Eva Nada, surprinsa intr-o indeletnicire gospodareasca, o descrie pe doamna Binder:

"...saraca, tare rau arata. Nu ca s-o fi ingrasat si-o imbatranit si s-o facut inca o data cat a fost, dar mie, sa-ti spun drept, doamna, nu-mi place uitatura ei."

Atmosfera narativa induce un sentiment tonifiant al povestirii, generat de blandetea habitatului:

" - Uite, doamna, ce foc s-o mai fi facut daca-s lemnele bune. Lemnele astea care le-au adus tiganii aia saptamana trecuta sunt extra. Asa lemne n-am mai avut noi de nu stiu cand."

Personajul feminin evocat este aproape ibsenian:

"Statea sprijinita de perete si fuma tigara dupa tigara. El era cu noi la masa, da ochii ii fugea la ea tot timpul. Avea niste cozi groase, rasucite, date pe spate si cand canta din acordeonul ala al ei se uita tot timpul la el. Canta din cand in cand si cu vocea, avea o voce profunda, si canta cantece foarte, foarte triste..."

. Si Bantu este amintit de Eva Nada si de mos Poldi cu nostalgie, rememorand momentul in care a vrut "sa impuste caii honvezilor".



Romanul se deschide cu trenul placerii, care ii duce pe scolari pe un "traseu al plangerii", in timp ce Bantu este trimis acasa, de la inchisoare. Localizarea spatiului fixeaza prima intriga a romanului:

"Ne aflam undeva, intr-un spatiu geografic reperabil, Margina, Faget, Lugoj, Balta Alba: un teritoriu banatean ce pare in acelasi timp inchis si deschis lumii celei mari [...] Asa stand lucrurile, exista totusi, in acest spatiu relativ omogen, un pol al maximei iradiatii umane (casa, Cu punctul ei fierbinte: bucataria) si un pol unde viata abia mai palpaie (internatul). Trenutul, indesat de mame vorbarete si de copii tacuti, leaga cele doua puncte ale spatiului: un traseu al plangerii luminat continuu de revarsarea caldurii feminine."

(Vasile Popovici).

O alta intriga este declansata de soldatul dezertor care poposeste in casa unei vaduve:

"s-o oprit la o casa si s-o uitat pe fereastra, ca era lumina aprinsa, si ce-o vazut tare i-o placut, ca la casa aia statea o vaduva tanara, cu barbatul mort de oftica de vreo luna sau doua".

Femeia il primeste cu maxima discretie, "numa asa o miscat putin din spranceana, adica poti sa intri", stiind ca "nu era dintre aia care pot intra in casa ca sa-l vada toti..."

. Dupa ce il primeste in casa, lasa vorba in sat ca pleaca la cumnata sa, pentru a se urma tiparele narative ale "Decameronului" boccaccian:

"... ea se trezea noaptea si se minuna si plangea de bucurie, gandindu-se ca daca n-ar fi venit omul ala ea murea proasta si neinvatata ca nici dragostea n-ar fi stiut ce-i, si se trezea si el si se dragosteau pana dimineata."

Idila este curmata de sosirea unei patrule de soldati care il cauta pe dezertor, iar faptul ca se ascunde in fantana ii aduce nenoroc: unui soldat i se face sete si astfel il descopera pe fugar, impuscandu-l fara a se mai osteni sa-l scoata afara, incat "bubuia fantana de credeai c-or fi tras cu dinamita."

Prabusirea soldatului in apa fantanii provoaca un evantai de stropi, dar soldatii iau in deradere totul:

"Las ca-i vara, ar fi zis unu din ei, si se usuca repede, ca-i cald."

in roman se poate vorbi de adevarate intrigi ale personajului: intriga de maturizare, in care protagonistul este un erou simpatic, dar naiv, intriga probei, prin care are Ioc initierea, intriga de absolvire, urmarind schimbarile eroului, intriga degenerarii, punandu-se in evidenta esecurile de orice fel, intriga tragica, a unui personaj pozitiv, simpatic, confruntat cu legile aspre ale destinului.
Personajul Diter este surprins printr-un intens flux al constiintei, prin ganduri materializate in imagini mai mult sau mai putin coerente:

"Stiu ca sunt fierbinte [...] Anume se descaltase, ca sa simta scandura aceea rece, rece, rece."

Obsesia scandurii aminteste de trairea existentialistilor, capabili sa se contopeasca in elementele naturii; scandura este "alunecoasa si rece, foarte rece."

Mama simte, pentru un moment, artera baiatului, vacile trec prin ploaie cu burtile ude, podul este trecut cu greutate de copil, "ploaia cade in apa neagra a raului, mici stropi care fac cerculete in jur, si apa e neagra si rece, rece, rece."

Elementele realitatii disparate revin progresiv:

"Diter are parul moale ca tata, Diter cheleste, Ditercheleste..."

. Degetele de la maini si de la picioare sunt lungi, ca ale tatalui, iar oamenii poarta costume de baie rosii. Alte semne ale arheologiei memoriei sunt date de chioscul "cu miros de flori vestede, de urina de cal", de "podul de la piciorul inalt", care e un "semn de noblete".

Doamna Binder isi creeaza, la randu-i, un flux al constiintei, un mecanism de revigorare a naratiunii:,"Eu stau aici si ma usuc si ei ma cauta la cimitir. Aici unde sunt ascunsa n-au cum sa ma gaseasca, isi spuse doamna Binder, si-si stranse parul ud sub naframa."

                                              -

Intr-o structura polifonica de voci narative, se insereaza secvente de mare prospetime a observatiei, dand farmec unei copilarii in care fascinatia livezilor pline de rod strabate timpul pana in momentul povestirii. Culesul fructelor se face dupa un adevarat ritual, semanand cu aventura traita de Niculae Moromete in scena secerisului:

"imi trebuia un ceas pana s-o termin de maturat", apoi "adunam merele cazute peste noapte, in gramezi mari, la patru-cinci meri cate o gramada".

La fel ca snopii de grau, merele sunt stranse cu caruta:

"cu carul ala trecea de la mar la mar pana ce umplea carul cu sacii de mere."

Universul copilariei seamana cu un mic Eden, pentru ca baiatul se simte in mediul sau predilect, el fiind in centrul acestui belsug alimentar. "Cornul abundentei", adaptat la un mediu de deal, creeaza imaginea unui Olimp, guvernat de legile arhaice ale spatiului, de incercarea de a restabili armonia divina a naturii, prezenta in fiecare fruct al naturii. Merele sunt obiecte ale ritualului hierofanic; inmagazinand energia solara, ele construiesc imaginea indepartata a lumii lifjsite de orice limite, a universului guvernat de legile ludice.

Alte referate romana, dar Necategorisite











Politica de confidentialitate