q2t4919qi21sfh



Radu G. Teposu (1954-2000). Critic literar, publicist si eseist. A debutat editorial cu volumul de critica literara "Viata si opiniile personajelor" (1983). in 1993 publica "Istoria tragica & grotesca a intunecatului deceniu literar noua", iar in 1996 "Suferintele tanarului Blecher".





Radu G. Teposu prezinta, in acest fragment, istoria si trasaturile caracteristice ale postmodernismului romanesc, asa cum a fost reflectat in studiile critice din ultimele decenii:

"La sfarsitul deceniului opt, chiar critica generatiei 60 sesizeaza o noua stare de emulatie creatoare, atragand atentia asupra unor tineri scriitori care incep sa-si faca aparitia in presa literara.

Este perioada unei intense activitati culturale in cercurile studentesti, a unei adevarate eflorescente a cenaclurilor literare, unele mai vechi, altele mai proaspat infiintate, in care se citeste si se scrie multa poezie, multa proza, in care schimbul de opinii anunta constituirea unui spirit critic in randul proaspetilor autori."

. Titlul fragmentului sugereaza o noua optiune a reprezentantilor literaturii romane, asa cum este descrisa si de Mircea Marin, in "Echinox", in "Portret de grup": "Reprezentativa mi s-a parut insa atitudinea lor fata de poezie, poezie pe care face impresia ca v-or s-o cucereasca fugind de ea; indepartandu-se, altfel spus, de ceea ce s-a facut pana la ei, de ceea ce au facut cei care s-au afirmat inaintea lor."

intr-un articol al lui Ion Pop, tot in revista "Echinox", fortele acestor reprezentanti ai noii generatii sunt asemanate cu "demersul creator al acelor tineri din deceniul patru", avand posibilitatea de a capta un suvoi de noi senzatii, lirismul lor fiind "tulbure-aluvionar, dinamizat de energii obscure, greu de canalizat, antrenand cu sine mari suprafete «prozaice», ca in virtutea unor impulsuri care cauta inainte de orice altceva un impact cat mai profund cu viata imediata."

Criticul apreciaza "rafinamentul constructiei textuale, a discursului care se autodemasca ironic in calitatea sa de conventie, cu tendinta «transcrierii» evenimentului cotidian, a realizarii acestui contact mai direct, mai putin «poetic» cu realul."




intr-un alt articol, "Pentru o noua «generatie» poetica", din "Romania literara" (nr. 50
1979), Stefan Augustin Doinas vorbea despre o "constiinta literara reflexiva":

"Exista arcul de cerc capabil sa-i cuprinda pe toti acesti tineri jDoeti sub aceeasi bolta? Se pare ca da. Ar fi, mai intai, o radicala orientare spre cultura, ca atare".

In acest sens, Nichita Stanescu a acoperit un adevarat gol poetic. Modernismul presupune "o ontologie a actului poetic", in timp ce postmodernismul reprezinta "un joc inconstient, un artificiu ironic care suprima orice fel de transcendenta."


Concluzia lui Radu G. Teposu despre noul curent literar este transata in mod radical:

"Ramificate in atatea directii, influentele din care se hraneste poezia generatiei 80 ar parea un eclectism suspect care alimenteaza mimetismul."

Poezia postmoderna nu utilizeaza iluzia, ci "prefigureaza o noua paradigma", dezvoltandu-se, in felul acesta, un nou model cosmologic. Liantul lui Alexandru Musina este ironia. in felul acesta, punctul de echilibru al oricarui nou act de cunoastere este ironia:

"Nu cred in temerile schimonosite care spun ca ironia va distruge totul si va impinge poezia spre sterilitate si spirit distructiv. O noua atitudine nu inseamna sfarsitul lumii. Ironia nu e nihilism, ci un mod compasiv-tolerant de a lua in posesie realitatea, de a o privi. Ironia se opune magiei. Sfideaza iluzia, nevoia de utopie. Aici, mi se va reprosa, probabil, nevoia de ideal, de visare. insa ironia nu exclude aspiratia, idealul meliorist. Viseaza intotdeauna ca viseaza o realitate care nu este posibila in vis [...] Sigur ca nu toti poetii afirmati in cadrul generatiei 80 au un program identic si o formula comuna care sa-i striveasca, insa scriu toti, sau aproape toti, educati de aceeasi mentalitate."