Referate romana - referate la limba romana categorisite pe autori Referate, Referat, caracterizare, comentariu, eseuru, rezumat
HomeTrimite comentariuContact







Radu Gyr (1905-1975). Poet traditionalist din cercul revistei "Gandirea", pe numele adevarat Radu Demetrescu. Colaboreaza la revistele vremii, "Nazuinta", "Adevarul literar si artistic", "Gandirea", "Ramuri".

Volume de poezii:

"Linisti de schituri" (1924), "Plange Stramba-Lemne" (1927), "Cerbul de lumina" (1928), "Stele pentru leagan" (1936), "Cununi uscate" (1938), "Poeme de razboi" (1943), "Balade" (1944). Poezia lui Radu Gyr are o pronuntata orientare traditionalista, in consonanta cu directia doctrinara a revistei "Gandirea", evoluand de la o tematica inspirata din lumea provinciala, incarcata de monotonie si plictis, de sorginte simbolista, pana la personaje aparute din eposul folcloric si la exuberanta vitalista a trairii plenare in spatiul baladesc si eroic al istoriei nationale.

Este condamnat in mai multe randuri pentru activitati politice: in 1938 si 1941, pentru participarea la Miscarea legionara; dupa 1944, in regimul comunist, din aceleasi motive, fiind eliberat in 1955. in 1958 este arestat din nou si condamnat la moarte, pedeapsa comutata apoi in inchisoare pe viata, pentru punerea in circulatie a poemului "Ridica-te, Gheorghe, ridica-te, Ioane!", fiind gratiat in 1963.

Poezia "lisus in celula" transcrie o cumplita experienta lirica din inchisorile comuniste. Viziunea ortodoxista a lui Radu Gyr il stapaneste si in acest traditionalism intarziat si il singularizeaza printr-o viziune poetica iesita din comun, potentata liric de conditia de detinut politic a autorului. Pentru poet, prezenta divina este permanenta si trista, iar actul epifanic este un gest de speranta si o ruga implicita inaltata din bolgiile infernului catre Dumnezeu:

"Azi noapte lisus mi-a intrat in celula
O, ce trist si ce-nalt parea Crist!
Luna venea dupa El, in celula
si-L facea mai inalt si mai trist."

Imaginea epifanica este plina de maretie tragica, iar simbolistica gesturilor transcrie o totala transfigurare a fiintei divine:

"Mainile Lui pareau crini pe morminte,
ochii, adanci ca niste paduri.
Luna-L batea cu argint pe vestminte
Argintandu-I pe maini vechi sparturi."


lisus este o entitate atemporala, care isi invaluie prezenta intr-o nesfarsita silentiozitate, semn al transcendentului si al nemiscarii timpului:

"Uimit am sarit de sub patura sura:


- De unde vii, Doamne, din ce veac?
lisus a dus lin un deget la gura
si mi-a facut semn ca sa tac."

Semnele ranilor primite de mult, pe dealul Golgotei, se vad si acum, ca simboluri ale suferintei eterne:

"S-a asezat langa mine pe rogojina:
- Pune-Mi pe rani mana ta!
Pe glezne-avea urme de cuie si rugina
parca purtase lanturi candva."

Trupul eristic are toate semnele chinurilor de altadata, fiind o marturie vie a greselilor umane preluate de el din viata pamanteana. Mantuitorul pare a fi obosit de povara veacurilor acumulate intre timp:

"Oftand si-a intins truditele oase
pe rogojina mea cu libarci,
Luna lumina, dar zabrelele groase
lungeau pe zapada Lui vargi."

Conditia sa de mantuitor perpetuu al neamului omenesc ii creeaza o identitate stranie cu detinutul din celula, zabrelele din fereastra proiectandu-se similar pe hainele lor.

Celula este un infern al suferintei, populat cu vietati scabroase, mesageri ai torturii zilnice, e un spatiu al reiterarii caznelor lui lisus:

"Parea celula munte, parea capatanaV si misunau paduchi si guzgani.
Am simtit cum imi cade capul pe mana
si-am adormit o mie de ani..."

. Trecerea intr-o staza atemporala determina relativizarea timpului, somnul parand lung de mii de ani. Dupa trezirea din aceasta atemporalitate sublima, epifania dispare:

"Cand m-am desteptat din afunda genuna,
miroseau paiele a trandafiri.
Eram in celula si era luna,
numai lisus nu era nicairi."

Golul cotidian se reinstaureaza in celula, luand locul mirajului divin:

"Am intins bratele, nimeni, tacere.
Am intrebat zidul: nici un raspuns!
Doar razele reci, ascutite-n unghere
cu sulitele lor m-au strapuns..."

.

Cautarea dumnezeierii si intr-o celula bantuita de spectrul degradarii biologice si al mortii, populata cu vietuitoare specifice bestiarului infernal, este un strigat disperat adresat Mantuitorului:

"- Unde esti, Doamne?
Am urlat la zabrele.
Din luna venea fum de catui...
M-am pipait... si pe mainile mele
am gasit urmele cuielor Lui."

Prezenta divina purifica mediul infect al inchisorii, determina oprirea timpului si argintarea incaperii stramte cu razele lunii, martir devenind chiar poetul, prin transfer al suferintei divine, purtand inca semnele eristice ca dovada a epifaniei petrecute in timpul astral ales de lisus.

Alte referate romana, dar Necategorisite







Politica de confidentialitate