Referate romana - referate la limba romana categorisite pe autori Referate, Referat, caracterizare, comentariu, eseuru, rezumat
HomeTrimite comentariuContact







"El reprezenta vointa de viata a unei colectivitati, graiul de­venit expresie a unei provincii sfisiate si prinse intr-o actiune stra­ina de idealurile ei. Poetul activist avea misiunea sa cheme la or­dine, rascolind sensibilitatea etnica, s-o intretie, in vederea fapte­lor istovitoare. Glasul «patimirii» sunase grav si definitiv in primul volum de Poezii" - scria Pompiliu Constantinescu (in Studii si cro­nici literare, Editura Minerva, 1981, p. 102), legind creatia lui Oc­tavian Goga de tragedia Ardealului si subliniind misiunea pe care si-a asumat-o poetul de la primul volum de versuri.

Poezia Plugarii, atit de mult si sirguincios interpretata de elevi in sensul oprimarii clasei taranesti, nu incepe cu imagini ale sufe­rintei "plugarilor", ci ale suferintei poetului; vocea lirica apartine chiar unuipoer:

"al vostru-i plinsul strunei mele", "al meu ecintul".

El da glas insa durerii tuturor, strinsa in inima lui, durerii unui intreg pojpor lipsit de "noroc" (,.Norocul nostru-al tuturora"), spe-rind o reintoarcere a dreptatii pentru acest neam. Oboseala si jalea lui isi gasesc alinare in scinteirea sperantei rasarite numai in uni­versul, coplesitor prin suferinta si frumusete, al taranilor, numiti . "plugari", cum se stie, ca semn al legaturii lor cu pamintul.

Intreaga poezie este o tinguire, ceea ce in folclor s-ar numi doina, iar in literatura culta, elegie. Pulseaza in text comuniunea durerii poetn] u suferinta plugarilor, martiri ai gliei, unica spe­ranta a renasterii intregului neam. in unele credinte religioase, a-pare un trimis al divinitatii care trebuie sa aduca mintuirea, salva­rea poporului; acest trimis se numeste Mesia. intrucit Goga intele­ge ca plugarii au darul si misiunea de a mintui, adica de a salva, neamul romanesc, rolul lor este mesianic; din acest motiv s-a vor­bit despre mesianismul poeziei lui Goga. Cei care din vointa divina au de indeplinit o misfune pe acestpammt sint supranumiti "alesi" (alesi de Dumnezeu). Taranii lui Goga sint astfel de "alesi" - "cei mai buni copii ai firii", dar prin contrast, in .acelasi spirit al vechilor credinte, ei suporta durerea intregii lumi. infratit cu ei in durere, poetul plinge suferinta comuna: ,/ll vostru-i plinsul strunei mele"; dar plinsul strunei (poezia) e plins "neputincios", e "cintare in pus­tie" a ialei. Cei ce vor razbuna,inrobirea poporului sint numai plu­garii. Poetul realizeaza un portret colectiv al acestora, vazindu-i ca receptacpl de haruri fdajuri divine) ceresti pentru a revela a-devarul ca ei sint "alesii . Ii vede infratiti cu marele univers, cu cerul, a carui sfinta seninatate o poarta in ochi (oglinda a sufletu­lui), cu pamintul - cu "milostiva glie", a carei "floare" si "frunza" ii recunosc drept frati (frati buni ai frunzelor din codru;
Copii ai mindrei bolti albastre ). Ei au capacitatea de a renaste ca insasi natura:

"E primavara pe cimpie,
Si-n ochiul vostru-i primavara."

Natura e vazuta animist, asa cum o priveau oamenii in primele timpuri ale lumii, adica insufletita, personificata. "in pacea serilor de toamna" "bordeiasul de paie" se umple de stralucirea minunilor din basme, Cosinzeana, craii si zinele balaie coboara numai la ei. Imaginile asociate ale cosmosului, de o nes-firsita puritate si fragezime, sclipirile feerice ale povestilor fantas­tice, destoinicia si vitalitatea lor de frati ai codrului, demnitatea si libertatea spiritului lor de "copii ai mindrei bolti albastre" drama­tizeaza si mai intens, prin contrast, nedreapta existenta istovitoare. Dar insasi "roua suferintei" care le innobileaza chipul ii ridica dea­supra durerii lui. Ei, cei mai vrednici, sufera precum urmasii lui Crist, "sfintind" tara.
Spre deosebire de/wef, care "plinge", durerea taranilor e muta. Plinsul strunei nu poate mintui, in vreme ce din "pacea obidirii", mult mai adinca, si nesfirsita ca marea, va izbucni apocaliptic "vi­forul infricosat" al dreptatii, izbinda, gloria binemeritata a neamu­lui.                                              >
. Esente tematice precum supliciul obstii taranesti, virtutile ei morale, fraternizarea cu natura, suavitatea si bogatia creatiei po­pulare ca expresie a sufletului sensibil al plugarului, nu sint deloc noi; le. Aflam la multi poeti. Trebuie sa sesizam ceea ce este unic in poezia lui Goga, cu adevarat un mare poet roman si patriot ardelean (nascut la Rasinari, linga Sibiu).





In tinutul liric al lui Octavian Goga sufletul taranului se ga­seste intr-o suferinta necurmata, mai curind blinda, molcoma, pre­cum un jar acoperit, dar care umbreste intregul univers. Si "codrii verzi" si "fluturii" si apele si cerul, totul este contaminat de "jale".

Goga vede in taran numai "un om al pamintului", numai "jalea" acestuia.                                      .
Oare nu exista in lumea satului si aspectul sarbatoresc, cosbu-cian sau chiar voiosia, cam prea ingrosata, e drept, a seninului
f Alecsandri? Desigur, Alecsandri infrumuseteaza exagerat satul, il idealizeaza. Dar nu iubeau si acesti poeti poporul, on nu sufereau pentru el? "Sint suflet din sufletul neamului meu" - scria Cosbuc. Viata taranului nu e o permanenta petrecere, dar banuim ca nici un chin nesfirsit nu poate. fi. Exista, deci, un anumit mod de a privi si intelege, de a selecta o realitate si acesta se numeste viziune. Viziunea lui Goga e sumbra. De ce este mai multa tristete si atit de apasatoare la acest poet? E o intrebare dificila. Toata poezia lui Octavian Goga e foarte dificila si acest lucru ne determina sa apelam la marii specialisti in literatura. G. Calinescu observa ca e la mijloc "un inefabil de origine metafizica"; ar fi vorba mai mult decit de o nedreptate sociala si politica, de o tristete adinca de popor vechi, batrin, "imbatrirut in experienta cruda a vietii".

A-ceasta nu inseamna ca nu exista cauze istorice si imediate, ci lar­geste doar intelegerea poeziei ardeleanului, poezie care seamana cu o litanie, cu o rugaciune a unui suflet intr-adevar rupt din stra-vechimea neamului si indurerat de soarta acestui popor tara noroc.
A doua trasatura distincta in cazul liricii lui Goga e mesianis­mul ei, ce o apropie de gindirea religioasa, de credinta in forte de deasupra omului, in puterea divina ce rostuieste destinul unui po­por. Amintim atasamentul poetului pentru practicile rituale stra­mosesti, pentru atmosfera ortodoxa, care, in Ardealul atita vreme rupt de tara, reprezentau sprijinul cel mai inalt al obstii romanesti. Exista in toata lirica sa despre lumea satului o recurenta (revenire) a termenilor religiosi; o remarcam si in Plugarii: altarul, mila ce­rului, roua suferintei care stirneste chitul in pustie, pacea obidirii, "infricosatul vifor
Al vremilor razbunatoare" ("Ziua judecatii" este un motiv crestin, numai ca la Goga nu il intelegem ca judecata a lumii, ci ca asezare pe tron a dreptatii pentru neamul romanesc.) Sint ecouri ale textelor cu caracter sacru.
Revelatoriu in acelasi sens e si faptul ca nu omul isi deschide sufletul spre natura, ci parca natura li infiaza pe tarani: cernii ai boitei, blind tainele vi le desface, milostiva glie (giia-mama), frunza va cunoaste, floarea va stie.
Fiinta plugarilor, creata din cele mai pure esente ale univer­sului, desavirsita prin munca si suferinta, acoperita cu urzeala de "lacrimi si sudoare", poate vedea o alta realitate, una a miracolelor, a perfectiunii. Trebuinta de frumusete si de dreptate absoluta este a tuturor, dar pe acestea le vad numai cei care le merita, numai pe ei ii viziteaza Cosinzeana, de aceea doar ei sint creatorii po­vestilor. Artistul e si el un "ales" al cerului. Plugarii dobindesc si acest dar, care le impodobeste spiritul.
Ultima strofa pune in paralel -cele doua existente: a poetului si a taranilor, paralela care taie textul in doua jumatati; prin pro­nume se stabileste o relatie de divergenta si de convergenta- in mod simultan: al meu, a mea - lacrima, jalea si a voastra - pacea obidirii. Suferinta comuna daruieste unuia tinguire, celorlati "pace".

E o trasatura definitorie a robilor gliei aceasta smerenie in suferinta.
Ei sint oameni care indura pina la moarte pentru xa intr-o zi se va dezvalui cu glorie adevarul si dreptatea lor. Aceasta se numeste atitudine martirica si constituie un comportament propriu sfin­tilor. Plugarul nu indura doar pentru sine, ci pentru salvarea tu­turor:

"Norocul nostru-al tuturora".

Suferinta I6r e rodnica.
Dupa cum se poate constata si Octavian Goga idealizeaza pe taran.

Alte referate romana, dar Necategorisite











Politica de confidentialitate