Referate romana - referate la limba romana categorisite pe autori Referate, Referat, caracterizare, comentariu, eseuru, rezumat
HomeTrimite comentariuContact







Poezia este o oda adresata tineretii naturii, vitalitatii spicelor, "cetatii eternelor stele", dimineata fiind momentul predilect pentru visare:

"Cu grele rasuflete apele dorm,
Pe lanuri dorm spicele grele,
Asupra padurii vegheaza de sus
Cetatea eternelor stele."

E o natura personificata, cuprinsa inca de somn ("apele dorm", "dorm spicele grele"), devenita dom uranic prin metafora cuprinzatoare "Cetatea eternelor stele", care vegheaza asupra unui cadru terestru dominat, ca in toata poezia lui Octavian Goga, de durere, de patimi, de jale, de dor, care se rasfrang si in plan cosmic, provocand stingerea trista si a astrilor:

"in geamat se-nalta durerea la cer,
Campii de lumini sa-nfioare,
Luceafarul simte vapaia arzand
Si tremura, bietul, si moare.
Cu ochii plansi, stelele toate se duc
Pe patul de nori sa se culce."

Octavian Goga are aici, mai mult decat in alte poezii, o forta remarcabila de plasticizare a spatiilor cosmice, prin personificare ampla si totala, comparatie si metafora adanc evocatoare, de creare a opozitiilor si a simetriilor in alternanta planurilor terestru si cosmic. Sosirea diminetii inseamna trezirea la viata a intregii naturi terestre si stingerea luminilor cosmice, un transfer de tristete, devenita astfel universala, durerea inaltata la cer fiind preluata cu infiorare de "campii de lumina", de luceafarul ce "tremura" si "moare", de stelele "cu ochii plansi", inaltul hieratic transmitand in schimb, "din dragostea stinsa in neguri de zari", stropi de "liniste dulce".



O comunicare organica, in armonie perfecta, se simte la scara intregii lumii. Din eufonia totala a elementelor, din "taina tacerii" cosmice, transmisa pamantului ca de un duh sfant, se naste, in faptul diminetii, cantecul cel mai trist al romanilor, doina. E un mister indelung pregatit, vantul avand rol de armonizare treptata, prin adaugare si amplificare, a freamatului intregii naturi. Mai intai "mangaie trestia-n vale



Pe-ascuns o saruta", dragoste pe care "licuricii din cale" o transmit, mai departe, frunzelor ce "toate grabite tresar" si padurii ce incepe sa sune. Cantecul sublim, pornit din muzica inaltului, a sferelor, cuprinde apoi, intr-o perfecta armonie sonora, prin gradatie ascendenta si prin repetitii savant distilate poetic, intregul cadrul terestru:

"O doina domol se-nfiripa.
Si doina o canta alunii din crang
Si-o tremura-n murmur izvorul,
Si doina trezeste si turma din deal,
Si turma trezeste pastorul."

Doina e o forma de imago mundi esentializata, expresia cea mai clara, in ampla revarsare sonora, plina de tristete, dar si de posibil triumf, a lumii oprimate. Ea se inalta ca un cantec de libertate, ca o voce mesianica a vremurilor ce vor sosi, chemand imprejuru-i, in armonie totala, elementele terestre, un popor tacut, care se pregateste de schimbare, "Sa mangaie jalea nestinsului dor,
Sa-mpace durerile firii..."

. Puterile ascunse ale neamului, figurate metaforic, ies la lumina, din pesteri "vin umbre sirag
S-asculte amarul cantarii", umbrele indoielii dispar, "mor" "de patima doinei", "Cu lacrimi plang genele zarii".

La rasarit de soare, toata suflarea terestra se infioara pentru a primi solia divina, vestind eliberarea finala:

"Si doina se zbate, si frunzele plang,
Si codrul prelung se-nfioara,
Cand, iata, prin neguri cu sarg strabatand
O raza solie coboara:/
Deschideti larg poarta, caruntilor brazi,
Sa vie-mparatul maririi, Sa mangaie jalea nestinsului dor,
Sa-mpace durerile firii..."

.

Alte referate romana, dar Necategorisite











Politica de confidentialitate