Referate romana - referate la limba romana categorisite pe autori Referate, Referat, caracterizare, comentariu, eseuru, rezumat
HomeTrimite comentariuContact







Inca de la inceput Nicolae Manolescu afirma ca "Arca lui Noe" este "un lung eseu despre roman", aducand in discutie, cum este si firesc, definirea acestei specii literare cu o dezvoltare atat de prodigioasa. Nu exista un consens, spune criticul, in ceea ce priveste romanul: Hiada" si "Odiseea" sunt romanele celor vechi, epopeile bine cunoscute ale umanitatii. Pentru . ., cele dintai romane sunt Ies chansons de geste, iar pentru altii romanul incepe cu Balzac. Romanele lumii pot fi citite fara sa se stie ca acestea apartin romanului, deosebirea dintre un cititor si un critic fiind bine stipulata:

"intre cititor si critic este deosebirea dintre un amator de ierbare si un botanist."

Primul se ocupa doar de confectionarea de ierbare, iar cel de-al doilea "vede in varietatea ierbarului doar mijlocul de a verifica legea de la care a pornit".

in absenta unui roman, lectorul obisnuit citeste opere pe care le considera romane, la fel cum Petruska din "Suflete moarte" crede ca citeste literatura. Cititorul de romane nu exista in "Arca lui Noe", ci doar un "critic al Romanului".



Romanul are o evolutie lunga, incepand din a doua parte a secolului al XVIII-lea, pana in secolul al XlX-lea si in deceniul al treilea al secolului al XX-lea. Pe aceasta linie evolutiva, Nicoiae Manolescu identifica trei modele artistice: doricul, ionicul si corinticul. "Doricul ronanului (cum il vom numi de aici inainte) apartine unei varste biblice de inceput si unui creator la fel de impasibil ca si Creatorul".

Ionicul inseamna "psihologism si analiza".

in romanul clasic exista o distanta etica intre personajele sale si autor, aceeasi distanta care exista intre personajele divine si cele trecatoare, pamantesti. Noul roman a renuntat la iluzie, in schimbul autenticitatii:

"Eu este totdeauna El: cel care scrie si care nareaza".

Socialitatea lasa locul sentimentelor, individualitatii. in romanul corfntic se prezinta "o noua forma de dominatie, ce seamana cu represiunea".

Personajele sunt simple marionete, la discretia unui Dumnezeu jucaus, care innoieste lumea in sensul dorit de el. Acest tip de roman este "unul al ingenuitatii pierdute".




In romanele moderne, autorul omniscient abdica in favoarea unui "narator partial".

Problemele care se ivesc sunt multiple:

"intai ne vom referi la rafinarea strategiei iluzioniste, care conduce incet-incet romanul spre o naturalete admirabila, accentuand verosimilul, cand Hinterlandul sau poate fi crezut, o clipa, viata adevarata (in acest punct, realismul triumfa total asupra romanescului); pe urma, vom incerca sa explicam de ce, in ce imprejurari si in ce mod, strategiei iluzioniste i-a luat locul o strategie contrara, menita a nu rupe romanul..."

. Romanul s-a straduit, timp de doua sute de ani, sa fie cat mai apropiat de verosimil, asa cum au procedat Fielding si Filimon, prin compunerea de biografii. La Flaubert, Zola si Duiliu Zamfirescu, modul de narare a faptelor devine impersonal. Manipularea personajelor, in romanul vechi, este o modalitate de a "interpreta necontenit faptele sau gandurile eroilor sai."

Impersonalitatea nu inseamna epuizarea dorintei de firesc a autorului: se trece de la autorul omniscient la naratorul psihologizant, de la doric la ionic. Realismul psihologic implicit inseamna o trecere in doua etape, similare cu vechiul realism "obiectiv": intai exista o voce, apoi o scena de teatru. in romanul "Ciocoii vechi si noi", actul de narare apartine autorului; se poate vorbi de "editorial omniscience" in sensul dat de Norman Friedman, din "Point of View in Fiction" din antologia lui Philip Stevick, "The theory of the Novei".

in "Ciocoii vechi si noi",
vocea este intotdeauna a autorului, de aceea "Dedicatia" si "Prologul* inseamna acelasi lucru cu romanul. in "Adela", "Jocurile Daniei" si "Ambasadorii", autorul si naratorul reprezinta voci distincte: naratorul are o biografie bine stabilita, e un personaj in carne si oase, iar povestirea este la persoana intai, a treia sau a doua, cum se intampla in cazul lui Michel Butor. Nu se stie cum este Adela in realitate, ci numai cum o descrie Emil Codrescu; la fel, nu se stie cum este Emil Codrescu, ci numai cum se prezinta el insusi in roman:




"Naratorul a exilat pe autor si a pus in paranteza personajul".

in "Spre far" sau "Vanatoarea regala", naratorul e pus in paranteze de personaj.
Se observa patru tipuri distincte de roman: in primul tip de roman, autorul indeplineste functia de instanta transcendenta, se comporta asemenea unui Dumnezeu, in al doilea tip, perspectiva este exterioara, iar comentariul este nepsihologic, impersonal, in al treilea, perspectiva este interioara, psihologica, naratorul devenind "autoritatea dominanta", in ultimul tip de roman, perspectiva este interioara si psihologica, pluripersonala. in romanul doric, personajele si naratorul se afla de parti diferite ale baricadei. Exista o relatie de "extrateritorialitate", de descriere din afara a lumii. in romanul ionic, naratorul si lumea coincid. Diferenta este simpla:

"in romanul doric, «apare» numai ceea ce si intrucat «exista»; in cel ionic, «exista» numai ceea ce si intrucat «apare»."

Trecerea se realizeaza de la obiectiv la subiectiv. Doricul si ionicul presupun si o viziune naturalista a lumii. Corinticul va incepe sa-si dirijeze energiile in alta directie:

"Hinterlandul romanului corintic redevine conventional: alegoric, mitic, fantezist, exotic sau pur si simplu livresc."

Asistam astfel la constituirea unor provincii iluzorii:

"Constantinopolul din «Creanga de aur», Oranul din «Ciuma», «provincia» din Bunavestire" - sunt mai aproape de realismul din "Salammbo" sau din "Razboi si pace".

Romanele de acest tip sunt construite in miniatura, in filigran:

"in al doilea rand, o data sensul realist abolit, este loc pentru alegorie, pentru basm, pentru satira. «Creanga de aur e o «conte philosophique» ca si «Narziss si Goldmund» al lui Hesse. «Jocul cu margele de sticla» e o alegorie ca si «Ciuma». «Sub vulcan» este ezoteric, precum «Ulysses»."

Romanul corintic este parodic, prin esenta, folosind toate procedeele existente inainte. Nu se urmareste verosimilul, ci suprimarea lui:

"Toate procedeele parandu-i bune, nici unul nu mai e utilizat in maniera senin-inocenta dinainte".

Romanul se scrie luandu-se in deradere. in plus, "romanul corintic tinde sa legitimeze valabilitatea artefactului."

Romanul, nu doar cel corintic, este o "Arca a lui Noe", o lume inchisa, in acelasi mod in care "Comedia umana", de Balzac si "Castelul" lui Kafka reprezinta lumi inchise. Simbolul arcai lui Noe este al lumii salvate, creandu-se substitute ale lumii reale, "ca un desen de Mondrian sau o sculptura de Brancusi":

"Destinul romanului este legat de «realismul» lui: genul se opreste intotdeauna la jumatatea drumului intre duplicat si simbol..."

. in corabia cartii, autorul inchide usa in spatele sau, la fel ca Dumnezeul biblic, care lasase sa intre in arca pe "Noe, Sem si cele trei neveste ale fiilor lui cu el: ei, si toate fiarele campului, dupa soiul lor, toate vitele dupa soiul lor, toate taratoarele cari se tarasc pe pamant dupa soiul lor, toate pasarile dupa soiul lor, toate pasarelele, tot ce are aripi..."

.

Cartea lui Nicolae Manolescu nu este o istorie a romanului, ci exploreaza chipul romanului, fiind o prezentare exhaustiva. Operele trebuie analizate in valoarea lor infinitezimala, pornind de la Arthur Thibaudet, Leo Spitzer si Erich Auerbach. Spatiul incert dintre tipurile de roman se cerea fi cercetat; Lionel Trilling afirma ca viitorul este al romanului de idei, mai valoros decat romanul slefuit ca o oglinda, dar incapabil sa transmita ceva catre cititori.









Alte referate romana, dar Necategorisite











Politica de confidentialitate