In spatiul poetic, ocularitatea este instrumentul cel mai pregnant de edificare a imaginii artistice. E, cum spune poetul, o lupta permanenta, sub semnul paradoxului, a "ochiului cu privirea".

Ochiul este, alaturi de timpan, organul cel mai solicitat in poezie. insusi demiurgul sau sinele poetului substituit lui exploreaza astfel lumea:

"«O, el, el n-are gura,
el are-un ochi in loc de gura,
si se hraneste cu priviri...»".

in "Poezia" de altfel, ochiul substituie toate organele de simt, intr-o vibratie cosmica a fiintei umane la zbuciumul lumii:

"Poezia este ochiul care plange.
Ea este umarul care plange
ochiul umarului care plange. Ea este talpa care plange
Ochiul calcaiului care plange."



Lumea cunoasterii absolute se dezvaluie printr-o incordare a simturilor, prin perceptia intangibila a irealului:

"Asa-mi sunase inlauntru versul
care sa-nduplece pe Zeu tindea...
dar stam in frig ca-ntr-un cilindru
si n-am vrut, in sir, cuvinte
cu gandul sa gandesc."

Ochiul cel mai adanc din structura launtrica a poetului releva aceasta transcendere a lumii:



"Norii s-au dus, si-ncet luna
si iedera a-ncetat sa bata
pe ziduri timpul lung, cand iata
vazui ca totul e de dinafara inlauntru
si, ochiul e cel mai adanc, din trupul meu."

Ochiul, singur, poate scruta dimensiunile cele mai profunde ale universului, cumuland potentele celorlalte simturi, ale mirosului, ale timpanului, "ochiul orbului", ale limbii, "ochi gustand":

"Din ea, vederea curge-n mine
cel mai indepartat, cel mai departe.
Narile tot un ochi imi sunt, un ochi
pentru o lume mai apropiata
ca si timpanul, ochiul orbului, ca si
tacuta limba - ochi gustand
ceea ce ochii mainii vad numai imbratisand."

Ochiul e o oglinda dubla a lumii, ca in poezia eminesciana ("Iara ochiu-nchis afara inlauntru se trezeste"):

"Ochi in descrestere, privind, de dinafara inlauntru
iar de dinlauntru in afara
numai cuvinte
oarbe,
lent slefuite de miscarea marii."

Apropierea marii, marginea lumii o presimte insa poetul cu toate simturile sterse:

"Orbul de mine, marea o presimte
orbul de mine
se apropie de mare
Talazul! Talazul! Thalasul! Thalassa!".

Talazul este mareea timpului, pentru perceptia careia nu mai e necesar nici un simt.