b6x2622bf71fkt

Gr. H. Grandea (1843-1897). Scriitor elogiat de Dimitrie Bolintineanu, publica versuri in numeroase periodice ale vremii, adunate in volumele "Preludele" (1862), "Miosotis" (1865), "Poezii noue" (1873), "Nostalgia" (1885), in care plange, in maniera postpasoptista, singuratatea, dragostea neimplinita, exotismul.

Ruinele constituie o tema romantica pentru multi poeti, care contempla cu durere vestigiile de altadata, evocatoare de fapte marete:

"Cu inima zdrobita si plina de durere,
in sanu-va de moarte intampin mangaiere.
O, dragelor ruine, coroana p-ast pamant!
Aici mi-aduc aminte de zile glorioase,
Si sufietu-mi s-aprinde de fapte mari, virtuoase,
Caci falnic imi vorbeste tarana din mormant."




Faptele istorice se infiripa tocmai din aceasta evocare in tonalitate de oda:

"Ca umbra-n intuneric, cand umbla ratacita,
D-a crimei remuscare, salbatic prigonita,
Vedeti-ma victima arzand de foc nestins!...
Dar miezul noptii bate, ecoul ii raspunde;
C-un gemat ca de moarte, fiorul ma patrunde.
O, somn! atinge fruntea-mi cu sceptrul tau nenvins.
Sa dorm pe aste ziduri a carora splendoare
Mai straluceste-n minte-mi cum alte dati la soare;
Sa dorm, caci poate-n visuri vedea-voi cu amor
A lor infiintare, maririle trecute,
Si gloria strabuna si cate-avem pierdute!
Iar tu, o suflet june, rapit la cer in zbor,
Din valea lumii-n care sclavia predomina,
Sa canti cu libertate in aria senina,
Zburand din stele-n stele, coprins d-al tarii dor."


Poezia exprima un lirism avantat, fantasma ruinelor marete dand poetului elanul unui zbor astral, catre lumea eterna a visului si idealitatii.