Referate romana - referate la limba romana categorisite pe autori Referate, Referat, caracterizare, comentariu, eseuru, rezumat
HomeTrimite comentariuContact







Imaginea artistica este rezultatul unui proces de reprezentare mentala a impresiilor produse de o opera de arta, din literatura, pictura, sculptura, muzica etc. in domeniul literaturii, imaginea artistica este perceptibila prin exercitarea functiei iconice (de reprezentare), a cuvantului, care proiecteaza in spatiul mental imagini obiectuale, insotite de senzatii, perceptii, reprezentari, stimulate in scoala de exercitiul de analiza literara realizat la contactul cu textul. Aceasta proiectie in spatiul imaginar urmeaza, dupa esteticianul englez I. A. Richards ("Principii ale criticii literare"), etape distincte, care explica lectura unui poem:

"Ochiul inregistreaza o succesiune de cuvinte tiparite. Rezultatul este un manunchi de reactii in ansamblul carora se pot distinge sase tipuri aparte de evenimente: I. Senzatia vizuala a cuvintelor tiparite. II. Imagini asociate intim cu aceste semne. III. Imagini relativ libere. IV. Referinte («ganduri») la diferite obiecte. V. Emotii. VI. Atitudini afectiv-volitionale."

in plus, daca se da glas, valoare discursiva "gandurilor", reflectiilor de lectura, se obtine comentariul literar.

Toate aceste evenimente afective si mentale se produc pe temeiul acelui "sensorium" general al functiei imaginare care este spatiul literar (care ar putea fi echivalat, pentru o mai usoara intelegere, cu imaginea literara), notiune fascinanta a criticii si a poeticilor moderne. Toti autorii, spune Gilbert Durand (in "Structurile antropologice ale imaginarului"), "au fost frapati de caracterul nemijlocit si insolit al imaginii. Niciodata cubul perfect nu va fi atat de spontan cub ca un cub imaginat".

Spatiul, inteles aici ca spatiu psihologic, ca actiune interiorizata, este un izvor inepuizabil de idei si de imagini, care, la randul lor, dezvolta, in toate directiile, ignorand legile spatiului real, un roi luxuriant de imagini.

Este un fel de spatiu euclidian, deosebit de cel algebrizat al fizicii, iconografic pur, in care obiectele-imagini se deplaseaza liber, oricand chemate dintr-un cadru de rezerva in centrul atentiei mentale. Gaston Bachelard il numeste spatiu poetic, consacrandu-i un studiu de referinta, "La Pogtique de l espace".

Spre exemplificare, versurile "Vino-n codru la izvorul
Care tremura pe prund" incorporeaza elemente spatiale care se perinda caleidoscopic in cadrul perceptiei vizuale. Primul cuvant ar contine un gest de chemare, eventual un brat ridicat, dublat de o imagine sonora, indicand spre codru, al doilea element care, dintr-un loc de rezerva, ocupa intregul spatiu imaginar. Imediat insa perspectiva se ingusteaza, fixandu-se asupra altor doua elemente spatiale: izvorul si prundul. Pentru a intregi imaginea literara, sunt necesare reluarea lecturii si fixarea in spatiul imaginar, printr-un efort de memorie, a fiecarui element.






In parcurgerea acestui periplu ideal se desprind, in afara de o dimensiune spatiala, alte doua, complementare: dimensiunea temporala si aceea cinetica, alte doua concepte esentiale, timpul si miscarea, perceptibile in cuprinsul imaginii literare. Bachelard observa ca "in cele o mie de alveole ale sale spatiul tine un timp comprimat" si, desigur, o energie potentiala care declanseaza miscarea obiectuala. Aceste potentialitati ale spatiului poetic se datoreaza celor trei proprietati ale imaginii: ocularitate, profunzime si ubicuitate (Gilbert Durand). Ele corespund unei triple etajari in reprezentarea spatiului, disociate de Piaget, perceptibile si in analiza literara: ar exista mai intai o reprezentare a unor "grupuri" de lucruri, constituind "raporturile topologice elementare"; acestea ar fi coordonate in "relatii de ansamblu" sau "relatii proiective elementare"; in fine, toate s-ar ingloba in "spatiul euclidian propriu-zis", amintit mai sus. Dintre toate acestea, ocularitatea este conditia apriorica a spatiului imaginar. Cele mai multe reprezentari ale omului vin pe cale vizuala. "Contemplarea lumii, observa Durand, inseamna deja transformarea obiectului", reprezentarea lui prin efectele limbajului. Profunzimea, faimoasa particularitate a imaginii tridimensionale, supralicitata indeosebi in pictura, este produsa tot de ocularitate, vazul fiind prin excelenta un organ al departarii:

"Spatiul este constitutional o invitatie la profunzime, la marea calatorie. Copilul care intinde bratele spre luna are in mod spontan constiinta acestei profunzimi in varful degetelor si e mirat doar de faptul ca nu atinge imediat luna: il deceptioneaza substanta timpului, nu profunzimea spatiului. Deoarece imaginea, ca si viata, nu se invata: se manifesta."

(Gilbert Durand).
Cea de a treia proprietate si cea mai importanta a imaginii este ubicuitatea ei in campul perceptiv, data de omogenitatea spatiului euclidian si de independenta sa absoluta fata de legile fizice. in acest camp perceptiv, orice obiect se poate aseza in spatiu ca intr-un centrum mundi. Pe principiul analizei si al similitudinii, el poate chema alt obiect sau se poate substitui cu acesta. Totodata, se poate supradimensiona, sau micsora, apropia sau departa, intr-un proces de necontenita transfocare. De pilda, citind versurile:

"El, singuratic, duce catre cer
Brazda pornita-n tara, de la vatra" (Tudor Arghezi, "Belsug"), in centrul spatiului imaginar se asaza, ca pe un ecran cosmic, figura monumentala a taranului, similar unui Atlas urias sprijinind cerul. Ulterior imaginea se modifica substantial, brazda ascensiva ("pornita-n tara") dominand campul vizual.

Alte referate romana, dar Necategorisite

loading...





Politica de confidentialitate