"Datinile,
povestile, muzica si poezia
sunt arhivele
popoarele. Cu ele se poate oricand
reconstitui trecutul intunecat."
Alecu Russo
Basmul este o lume minunata, un teritoriu de visare si de speranta, de aspiratie si iarasi de speranta, de lupta, cumplita, cel mai adesea, impotriva a tot ceea ce este urat si rau in viata, si de izbanda. Basmul este un mod de a concepe existenta in asa fel, incat zarea ei sa se acopere, tot mai mult, de lumina,, dandu-ti curajul sa traiesti, luptandu-te si nadajduind mereu in mai bine.
Termenul (derivat din cuvantul basni, apartinand limbii slave vechi si insemnand nascocire, scornire) defineste o specie a epicii populare (de regula in proza) si a celei culte, cu raspandire mondiala, in care se nareaza intamplari fantastice ale unor personaje imaginare (feti-frumosi, zane, animale nazdravane etc), aflate in lupta cu forte nefaste ale naturii sau ale societatii, simbolizate prin balauri, zmei, vrajitoare s.a., pe care reusesc sa le invinga, in cele din urma. George Calinescu numea basmul o "oglindire a vietii in moduri fabuloase".
Basmul
trebuie delimitat de poveste (care este mai "realista"),
de legenda (care urmareste explicarea unor fenomene naturale
sau istorice), de snoava (scurta naratiune anecdotica).
Dintre
trasaturile caracteristice basmului, se poate mentiona:
- o actiune ampla, care cunoaste numeroase etape de evolutie si* care foloseste - drept modalitati de exprimare -naratiunea impletita cu dialogul si descrierea; faptele prezentate tin? pe de o parte, de orizontul realului, pe de alta, de cel al miraculosului;
- intreaga
lume a basmului se structureaza pe. un conflict
care, in esenta, angajeaza o confruntare, "pe viata si pe
moarte", intre doua forte cu valoare simbolica: Binele si
Raul; deznodamantul, in basme, aduce, totdeauna, triumful Binelui,
faptul fiind semnifictiv pentru acele sperante ale
omului de a izbandi, in aspiratiile (dorintele) lui fundamentale,
cel putin in aceasta lume imaginara, creata de el,
lume care anticipeaza, in credinta fiintei umane, pe cea reala; ("Cand
doarme plugul pe rotile, in pacea serilor de toamna,
La voi coboara
Cosanzeana,
A visurilor noastre doamna.
Vin crai cu argintate coifuri/. Si-n aur zanele balaie:
Atata stralucire-ncape
in bietul bord.eias de paie"
-
va exclama Octavian Goga, in poezia Plugarii, pentru a evidentia contrastul
dintre saracia materiala a truditorilor pamantului
si marea capacitate de imaginare a acestor oameni, de proiectare
a dorintelor, a aspiratiilor lor intr-un orizont
inchipuit, senin, luminos, in care orice se poate implini);
-
personajele - cele mai multe
cu insusiri fantastice -, au semnificatie simbolica (deci nu sunt
personaje obisnuite, propriu-zise) si se grupeaza in doua categorii
absolut distincte, reprezentand:
unele - binele, altele - raul; in
proiectarea si in desfasurarea faptelor lor, se foloseste mai
ales hiperbola, exagerarea;
-
in ceea ce priveste structura
si compozitia, basmul foloseste o serie de formule specifice:
- de inceput:
"A
fost odata ca niciodata..."
; "Amu, cioa
un imparat..."
etc, care au rolul de a desprinde parca pe
ascultator (basmele se spun, de obicei si, deci, se asculta)
de lumea reala si de a-l propulsa pe "cararile" acelei
lumi inchipuite, miraculoase;
- de mijloc (mediane):
"Si-nainte
cu poveste, ca de-aicea
mult mai este"; "Si se luptara
si se luptara
zi de vara
pana-n seara"; "Si mersera, si mersera..."
; acestea,
ca si altele, avand menirea sa impinga inainte actiunea, stimuland,
totodata, atentia ascultatorului;
- de sfarsit (incheiere):
"Si eu incalecai pe-o sa, si va
spusei povestea-asa /si va povestii dumneavoatra asa"; sau:
" Ncalecai p-un maracine,
sa m-asculte orisicine" -formule
care vin sa risipeasca parca vraja inchipuirilor, reconectand
ascultatorul la impulsurile lumii reale.
Sunt
folosite, de asemenea, alte elemente cu vadita incarcatura
simbolica - cifra trei, de pilda: in basme sunt, de
obicei, trei feciori ori trei fete de imparat, trei zmei, trei
zmeoaice; incercarile, in lupte, se fac de trei ori; pentru
metamorfozare (schimbare, transformare) unele personaje
se dau de trei ori peste cap... .
Basmele
populare romanesti releva o uimitoare bogatie si
originalitate, cercetatorii inventariind pana acum peste
cinci
sute de tipuri, din care cam jumatate nu apar in clasificarile internationale.
Unele
dintre cele mai cunoscute basme ale literaturii noastre populare au
fost culese, repovestite si publicate de Petre Ispirescu, in volume
care s-au numit Legendele si basmele
romanilor (primul a aparut in 1872), Legendele sau basmele romanilor
ori Basmele romanilor (Barbu Stefanescu-Delavrancea vedea in Petre Ispirescu
nu un simplu culegator de folclor, ci un adevarat si talentat
scriitor).
Stimulati
de aceasta specie, de o exceptionala vitalitate,
a literaturii populare, numerosi scriitori au creat si ei basme,
intre cele mai valoroase si mai cunoscute fiind cele ale
lui Perrault, Andersen, Tolstoi, iar in cultura noastra -ale
lui Eminescu, Creanga, Slavici, Caragiale. Delavrancea. Sadoveanu
etc.
Basmul
Greuceanu a fost cules si publicat de Petre Ispirescu.
Construit
pe aceeasi coordonta generala si esentiala a societatii umane - raportul
dintre Bine si Rau - basmul antreneaza
in tesatura sa epica o serie de fapte care tin, pe
de o parte, de dimensiunea reala, pe de alta, de cea fantastica.
In
expozitiunea subiectului se precizeaza ca pe vremea
imparatului Rosu, "niste zmei furasera soarele si luna de
pe cer".
Faptul se constituie in intriga din care se declanseaza
intregul demers narativ. imparatul trimite "oameni
prin toate tarile si ravase prin orase, ca sa dea in stire tuturor
ca oricine se va gasi sa scoata soarele si luna
de la zmei, acela va lua pe fie-sa de nevasta si inca si jumatate
din imparatia lui".
Se mentioneaza, in acelasi timp,
un element de natura sa tensioneze actiunea de la inceput:
"iar
cine va umbla si nu va izbandi nimic, acela sa
stie ca i se va taia capul"
Dupa
incercarile, nereusite, ale multor voinici, care "se poticalisera ,
semetindu-se eu usurinta ca vor scoate la cap o asemenea insarcinare"
( - "vezi ca nu toate mustele fac miere"
- isi strecoara ironia "basmuitorul"), apare, la curtea
imparatului, Greuceanu - "un viteaz ce se afla pe vremea
aceea",
Cel
ce va intruchipa, in mod exceptional, trasaturile din
sfera de semnificatii si concretizari ale binelui isi
arata, mai intai, omenia,
rugandu-l pe imparat (si induplecandu-l,
pana la urma) "sa lase viata celor ce au avut curajul
sa lupte cu zmeii" si legandu- se, totodata, sa-si incerce
si el norocul", nu atat pentru rasplata ce-l asiepta, in
cazul in care va izbandi, cat mai ales spre a-i pdepsi pe cei
ce -savarsisera o asemenea, fapta impotiva oaminilor (fara
soare - simbol al vietii si al luminii cunoasteti, si fara
luna - simbol al linistii, al pacii si al poeziei, viata nu putea
fi conceputa).
Desfasurarea
actiunii consemneaza o suiti de fapte,
oranduite intr-o gradatie ascendenta:
Greuceanu porneste,
impreuna cu fratele sau bun, sa-si
indeplineasca misiunea asumata. Astfel, "meise si merse,
cale lunga, departata, pana ce ajunse la Fsurul-Pamantului,
cu care era frate de cruce" si care "fiind cel mai
mester de pe pamant, era si nazdravan".
Dupa ce s-au sfatuit
"trei zile si trei nopti", planuind "ceea ce era de
4
facut", Greuceanu
si fratele sau pornesc sa-i caute pe zmei,
iar Faurul-Pamantului pregateste un chip al lui Greuceanu
"numai si numai din fier", pe care il va tine, "ziua
si noaptea, fara curmare,
in foc".
Ajungand, dupa "cale
lunga si mai lunga", acolo unde
drumul "se facea cruci", Greuceanu si fratele sau se despart
(dupa ce s-au imbratisat si au plans "ca niste copii"), stabilind
un "cod" al semnelor dupa care sa recunoasca, in timp, daca
mai traiesc sau nu;
Cel ce-i gaseste
pe zmei este, fara indoiala, Greuceanu,
care ajunge, in sfarsit, la casele lor, "asezate utide-si intarcase
dracul copiii".
Ascultand de "nazdravaniile ce-l invatase
Faurul-Pamantului", viteazul "se dete de trei ori peste
cap", facindu-se porumbel, apoi iarasi, "de trei ori si se
facu musca" si, intrand in "camara zmeilor", afla, de
la zmeoaice, ca acestia
erau plecati "la vanat in Codrul Verde"
si ca de-acolo "aveau sa se intoarca: unul
ie cu seara;
aitul la miezul noptii si tartorul cel mare, despre ziua".
Unul dintre momentele cele
mai tensionate este acela
in care se relateaza lupta lui Greuceanu-de Aur (cum il
numesc zmeoaicele) cu "tartorul cel batran", "tat-al
zmeilor", dupa ce
ii rapusese pe cei doi gineri ai acestuia.
"Sosi
zmeul si se luara la bataie - spune basmul; in sabii
se batura ce se batura si se rupsera sabiile; in suliti se
lovira ce se lovira si se rupsera sulitele; apoi se luara la
lupta;
se zguduiau unul pe altul, de se cutremure pamantul...
Asa lupta nici ca s-a mai vazut. Si se luptara, si se luptara, pana
ce ajunse vremea de namiezi, si ostenira..."
Folosindu-se
personificarea, in lupta lor intervine un corb, care-l ajuta pe Greuceanu, aducandu-i "un cioc de apa dulce", deoarece acesta ii promisese "de mancare trei lesuri de
zmeu si trei de cal".
Naratiunea, intretaiata de dialog, este concentrata si urca permanent pe trepte de tensiune, pana in momentul in care Greuceanu reuseste sa-l rapuna pe zmeu, dupa ce aflase de la el unde se aflau ascunse soarele si luna.
Deschizand, cu degetul mic
de la -mana dreapta a zmeului,
usa culei din Codrul Verde, Greuceanu ia "in mana
dreapta soarele si in mana stanga luna, le arunca pe cer
si se bucura cu bucurie mare".
Sublinierea "bucuriei", facuta prin aceasta constructie speciala (de tip popular) -un
superlativ realizat prin repetare - marcheaza. momentul indeplinirii
misiunii asumate.
Comentariul care urmeaza este semnificativ:
"oamenii, cand vazura iarasi soarele si luna pe cer, se veselira si laudara pe Dumnezeu ca a dat tarie lui Greuceanu de a izbandi impotriva impielitatilor vrajmasi ai omenirii".
Mentiunea respectiva coboara astfel fantasticul la dimensiunile realului, care este avut tot timpul in vedere, de-a lungul intregului basm.
Dupa ce se intalneste cu
fratele sau si omoara pe cele doua zmeoaice tinere (transformate intr-un
"par cu roade"
si intr-o "gradina inflorita si racoroasa", dovedind astfel,
pe langa vitejia aratata pana acum, istetime si spirit de observatie,
Greuceanu scapa si de urmarirea "scorpiei de
muma a zmeoaicelor", care, pana la urma, piere, inghitind
chipul de fier inrosit, pregatit de Faurul-Paman tului.
Momentul este urmat de o mare veselie, care a
durat, fara indoiala, ... "trei zile si trei nopti",
Drumul spre curtea imparatului
Rosu este marcat si el
"xle peripetii.
Ca sa incurce treburile, "isi baga coada", de data aceasta, "un
diavol schiop" care, intr-un moment de
neatentie, ii fura lui Greuceanu palosul fermecat. in acest
timp, la curtea imparatului, un sfetnic al acestuia (care-si
vanduse sufletul diavolului spre a obtine palosul lui
Greuceanu) este pe cale de a dobandi el "rasplata": fata imparatului
si jumatate din imparatie.
Redobandindu-si palosul (dupa ce-l pedepseste pe diavol), Greuceanu
poate sa faca dovada ca el este cel ce-a eliberat
soarele si luna, facand astfel sa straluceasci, in lumina lor,
adevarul!
Generos, il roaga pe imparat ,sa lase viata sfentcului viclean si mincinos. imparatul se indupleca, poruciidu-i acestuia, insa, "sa piara din imparatia lui!"
Deznodamantul
impune triumful binelui. intiegul zbucium
se incheie cu "o nunta d-alea imparatestile" si cu "veselii
care tinura trei saptamani..."
Basmul
Greuceanu are toate elementele si trasaturile caracteristice
speciei din care face parte. Farmecul Iii, ca si al altor basme,
este generat, printre altele, de: nobletea mesajului
pe care-l transmite - acea izbanda a binelui impotriva
raului; construirea unui discurs narativ ii cadrul -caruia gradatia
ascendenta a tensiunii, momentele de suspans, marea inventivitate a
situatiilor in care sunt pusi eroii
tin treaz, in permanenta, interesul ascultatorului sau al cititorului;
expresivitatea deosebita a limbajului artistic in care se valorifica
vorbirea populara, caracterizata, aproape
la fiecare pas, de constructii de mare plasticitate, de proverbe,
zicatori, constructii ce pun in lumina intelepciunea
omului simplu, dar si ironia cu care el vestejeste tot
ceea ce contravine idealului sau de viata.