Referate romana - referate la limba romana categorisite pe autori Referate, Referat, caracterizare, comentariu, eseuru, rezumat
HomeTrimite comentariuContact







s5r3417sc29zug

In spatiul romanesc, elemente de spectacol teatral sunt mentionate in epoca veche, in romanele populare de felul "Erotocritului", in secolele XVII-XVIII, in care didascaliile sunt subliniate intr-un mod destul de comic ("Aritusa zice catre Frosina", "ohtind zice Erotocrit catre Aritusa"). in 1698, in "Divanul sau Galceava inteleptului cu lumea sau Giudetul sufletului cu trupul" de D. Cantemir, dialogurile sunt scrise in maniera aproape platoniciana, dobandind
un accentuat caracter scenic:
"LUMEA: Vai, vai, cum a pricepe nu poti, si pre acestea ce in minte slobod lacuesc cum sunt de fericiti si in toate bisugiti, a cunoaste sa te invrednicesti si lor a te obsti sa te
nevoiesti!
INTELEPTUL: Ba minti, falnica si mincinoasa ce esti, caci inteleptul nu pe acela ce iaste in tine, ce pe acela ce-au iesit din tine fericeste si inca si mai fericit cela ce inca n-au venit in tine! Si nici cu aceasta a ma dovedi vei putea!".


Primele referiri la teatrul romanesc sunt de pe la 1731, cand a aparut "Occisio Gregorii in Moldaviae Vodae tradige expressa".

Personajele sunt un episcop ("Vladica"), o tanara reclamanta ("Fata"), care este sedusa si abandonata de un tanar, numit "Voinicul".

Notele comice ale scrierii nu lipsesc:

"Atunci ce te-au apucat
Dara nu pentru ce n-ai strigat?
Ce l-ai strans pe langa tine
De te-au umflata asa bine?".

La inceputul secolului al XlX-lea scriu Costache Conachi ("Giudecata femeilor" si "Comediile banului Constantin Canta ce-i zac Cabujan si Cavaler Cocos") si Iordache Golescu, "Istoria Tarii Romanesti pe vremea strainilor si a pamantenilor", in care tonul pamfletar este binecunoscut.
Un mare deschizator de drumuri in dramaturgia romaneasca este Gheorghe Asachi, cu "Mirtil si Hloe", o prelucrare dupa "nemuritorii idilisti Gessner si Florian".

in "Turnul Butului", de acelasi scriitor, Butu si Dan respecta un cod al legilor similar cu acela al cavalerilor Koribut - polon, Mailat - maghiar, si Walter - german. O i.lta piesa notabila a lui Gheorghe Asachi este "Petru Rares" (1837), in care este evocata perioada zbuciumata de domnie a acestui personaj istoric devenit erou romantic. Un mement singular pentru dezvoltarea comicului de limbaj, concentrat asupra elementelor de jargon care invadau limba romana, este "Comodia vremii" ("Frantuzitele",1833), de Constantin Faca, Vasile Alecsandri contribuie la dezvoltarea dramaturgiei romanesti prin cunoscutele piese * : la Sadagura" (1844), "Iasii in carnaval" (1845), "Piatra din casa" (1847), "C Iasi" (1850), "Chirita in provintie" (1852), "Arvinte si Pepelea" (1866), "Sandu ultraretrogradul", "Clevetici, ultrademagogul", "Rusaliile" (1860), "Cucoana C voiagiu" (1863). Ciclul "Chiritelor" este preluat si de alti autori dramatici, cum e Millo, primul interpret scenic al personajului, care scrie in 1874 "Chirita in expozi Viena".

Registrul dramatic este schimbat de Vasile Alecsandri prin "Despot-Voda", romantica situata in continuarea legendelor epico-lirice "Dan, capitan de p "Dumbrava rosie".

in "Fantana Blanduziei"
(1883) personaj principal este Horati protejat al imparatului Augustus, supus adoratiei unei Rome zgomotoase si impo * placeri si de spectacole. O drama "crepusculara" este "Ovidiu" (1885), in c prezentata drama stingerii marelui poet Ovidiu printre sarmati. Drama istorica se ir epoca si prin "Razvan si Vidra" (1867), de B. P. Hasdeu. Mihai Eminescu scrie piese in viziune romantica si cu o compozitie coi "Bogdan-Dragos" (1876-1879), "Decebal", "Alexandru Lapusneanul", "Grue ! avand mari proiecte de a scrie un "dodecameron" dramatic, pornind de la Dragos-Stefan cel Mare. Poetul isi manifesta admiratia pentru dramaturgia lui Shakespeare sa Hugo, vazuti ca modele ideale. Punctul culminant in evolutia dramaturgiei rom; secolul al XlX-lea il constituie, desigur, Ion Luca Caragiale, cu "O noapte furt (1879), "Conu Leonida fata cu reactiunea" (1880), "O scrisoare pierduta" (1884] Carnavalului" (1885). in 1890 scrie "Napasta", prima drama moderna cu subiect di rurala.
Secolul al XX-lea aduce importante innoiri structurale in sfera dramaticului, de mutatiile estetice care marcheaza toate cele trei genuri literare, noua viziune asupra si spatiului narativ, memoria involuntara, introspectia psihologica. Desi tiparele conse se pastreaza, se incearca o "conservare" a formelor de viata in ele insesi, prin predilecti lumi-ghetou, inchise aspiratiilor umane, pentru intruziunea absurdului in planul rea implicit, in spatiul spectacolului dramatic. Filozoful german romantic Friedrich N propunea in lucrarile sale, "Asa grait-a Zarathustra", "Amurgul idolilor", "Ecce "Genealogia moralei", "Stiinta voioasa", ca o contrapondere la aceste fenomene n schimbarea conditiei umane, vestea aparitiei unui "Ubermensch" energetic, supra finalurilor crepusculare. in conditiile noii lumi, chiar marile metropole reprezinta enc spiritului, incapabile sa elibereze omul.

Ca un reflex al noilor curente literare si filozofice de la inceputul secolului, Blaga dezvolta, in stilul expresionist promovat de revistele "Das Ziel", "Der Stur gruparile din pictura Die Bruecke, Der blaue Reiter, sau de avangardistii Georg , Wedekind, Theodor Daeubler s.a., piesele "Mesterul Manole" (1921), "Daria" "Cruciada copiilor" (1930), avand in centru celebrul der Schrei, strigatul espresionist < al omului lasat singur in fata eternitatii. in "Mesterul Manole", fortele ce darama : manastirii sunt de sorginte neclara, neputand fi considerate nici crestine, pentru ca Dui nu se opune construirii unui locas de cult destinat Lui, nici de sorginte demonica:

"Jertfa de neinchipuit-cine-o cere? Din lumina, Dumnezeu nu poate s-o ceara, fiindca e jertfa de din adancimi puterile necurate nu pot s-o ceara, fiindca jertfa e impotriva lor".

"Cr copiilor" are ca tema aceeasi resurectie a fortelor stihiale, aparute ca un reflex al vinei tr varstnicilor, responsabili de toate nenorocirile lumii. in plan simbolic, atmosfera este crepu; cantecul copiilor vestind un "Menscheitsdaemmerung", o noua Apocalipsa.            Eugen Ionescu incearca o reforma a teatrului si in genere a literaturii printr-un violent

Iescu-pamflet, "Nu!" (1934). Mai tarziu, ca protest fata de "zidurile existentei", scrie ("Cantareata cheala" (1950) si "Scaunele" (1952), urmandu-i lui Samuel Beckett cu "Asteptandu-l pe Godot" ("Waiting for Godot"). Adrian Maniu este, la randul lui, expresionist, prin piesa "Lupii de arama", care prezinta o lume populata de credinte vechi si de forte pagane. Dintre miscarile avangardiste, se remarca suprarealismul promovat de revistele . "Unu", "Integral".

Romanul absurd este reprezentat de Urmuz, care scrie "Algazy & j Grummer", imprimand literaturii sale o viziune grotesca asupra lumii.
                 Provincialismul devine o moda in teatru,, capitalele sunt locuri de comemorare a
linistii existentiale, fara nici o preocupare care sa iasa din tiparele umane. Destinul oamenilor se transforma, astfel, in fatalitate, in ireversibilitate. Reprezentanti ai acestui gen de teatru sunt Alexandru Kiritescu, Tudor Musatescu, Victor Ion Popa, Mircea Stefanescu, Radu Stanca. Primul dintre ei sintetizeaza infernul cotidian al trairii in neimplinire, in conflicte desfasurate intre peretii camerei. Piesa "Gaitele", de Alexandru Kiritescu, purta initial titlul de "Cuib de viespi", iar personajele principale nu fac decat sa tina evidenta, intr-un imens catastif al memoriei, a intamplarilor marunte ale lumii citadine. "Gaitele" sunt fiinte lipsite de viata autentica, conformandu-se pe deplin matrixului existential din "Livada de visini" a lui Cehov.
"Omul cu martoaga" si "Capul de ratoi", de G. Ciprian, ii au ca model pe scriitorii nordici, Shakespeare, Ibsen, sau pe americanul O Neill. Chirica, personajul din "Omul cu martoaga", isi foloseste toate resursele financiare pentru a-l face pe Faraon al V-lea, calul sau de curse, sa ajunga campion. Alte personaje secundare sunt Chirica, Varlam, prietenul lui, si Fira, o femeie simpla, mult mai apropiate de resursele umane ale arhetipului decat celelalte "caractere" ale piesei, ascultand de legile mercantilismului social.
Pentru ca este "satul pana in gat de vesnicul triunghi din piesele de teatru", Ciprian creeaza farsa in trei acte "Capul de ratoi".

Personajele sale beckettiene, semanand cu cei patru cavaleri ai Apocalipsei, sunt Cirivis, Macferlan, Balalau si Pentagon. Ei locuiesc suspendati intr-un copac, simbolistica acestui gest fiind desprinderea de realitate, de orizontul limitat al existentelor umane. Se poate vorbi, in acelasi timp, de o propensiune spre uranic, spre lumea paradisiaca a cerului.

Camil Petrescu este adept declarat al dramei de idei in literatura romana, introducand, ca si in roman, autenticitatea si substantialitatea limbajului, teze si teme ilustrate in "Jocul ielelor" (1919), "Act venetian" (1919), "Suflete tari" (1925), "Mitica Popescu", "Danton" (1926), "Mioara" (1926), in care subliniaza tragedia intelectualului inadaptat, incapabil sa reziste avatarurilor vietii comune, lipsite de idealuri. Gelu Ruscanu, personajul principal din "Jocul ielelor", vrea sa implineasca dreptatea absoluta, conducandu-se dupa principiul "pereat mundus fiat justitia", si sa-l pedepseasca pe ministrul Sinesti, vinovat de o crima in tinerete. Andrei Pietraru din "Suflete tari" traieste drama lui Julien Sorel din romanul stendhalian "Rosu si negru", indragostindu-se de Ioana, fiica boierului Matei Boiu-Dorcani. Personaj donquijotesc, luptandu-se cu "morile de vant" ale propriei sale imaginatii, el face distinctia intre cele doua clase sociale care nu se pot uni prin mezalianta:



"nu uita ca nu-mi vorbesc nici spatari, nici palate, nici pozitie sociala... Astazi sta in fata stomacul dumitale bolnav, dintii dumitale cariati, craniul dumitale plesuv, cu muschii mei de otel, cu sanatatea mea de saroatec... Batranetea imi insulta tineretea".

in cele din urma, eroul abandoneaza conacul pierzaniei, alaturi de prietenii sai mai vechi. Pietro Gralla, protagonistul piesei "Act venetian", comandantul marinei dogilor, isi gaseste o portita de iesire din viata politica plina de coruptie printr-o mare iubire pentru sotia sa, Alta. Femeia considerata ideala este insa o fosta curtezana si "monada" lui Pietro Gralla (dupa teoria lui Leibniz) nu mai exista, femeia inselandu-l cu un
marunt sigisbeu, cu Cellino. "Danton" pune in evidenta un alt personaj, un spirit mult prea geometric, care vede lumea doar prin prisma propriilor sale conceptii. La replica "Lasa viata sa curga", omul de otel, ce traieste intr-o "casa cu molii", plina de "cumetre batrane", va raspunde ca toate sunt "Pofte si vicii!", situandu-se ataraxic dincolo de realitatile vietii hedoniste.
Mihail Sebastian este si el adeptul scrierii "autentice", cum se intampla in piesele sale, "Jocul de-a vacanta" (1938), "Steaua fara nume" (1944), "Ultima ora" si "Insula", ultimele jucate postum, in anii 1946-1947. Stefan Valeriu, din "Jocul de-a vacanta", propune celor refugiati in pensiunea Weber un "joc de-a fericirea", "de-a vacanta", "de-a uitarea".

in acest scop, se incearca inlaturarea oricaror urme care sa aminteasca de lumea exterioara, ceasul, calendarul, radioul; Jeff, un elev nonconformist, uita chiar de faptul ca a ramas corigent la matematica, joaca ping-pong cu Valeriu, se indragosteste de Corina; Bogoiu, un marunt functionar la Minister, se imagineaza in postura de invingator impotriva tuturor sefilor de cabinet care ii facusera zile amare. Corina, simpla functionara, isi indeplineste visurile dintotdeauna de a fi femeie misterioasa si de a calatori in Italia insorita. intregul univers iluzoriu se naruie insa cand, din intamplare, un personaj ii intoarce la timpul real, precizand data calendaristica, fiecare aducandu-si aminte de grijile cotidiene de la sfarsitul vacantei. Personajele din "Steaua fara nume" au mai multe posibilitati de evadare dintr-o lume inchisa, provinciala pana la stereotipie si absurd. Profesorul Marin Miroiu accede, din camaruta lui stramta si mizera, direct in lumea spiritului, sondand misterioasele departari ale spatiului cosmic. Mona, femeia insolita, coborata dintr-un presupus high-life al vremii, nimereste fara voie intr-o lume inchisa, mai provinciala si mai sufocanta decat aceea din care evadase, si are, pentru scurta vreme, revelatia altei lumi, cu adevarat superioara celorlalte doua pe care le infatiseaza piesa. intalnirea cu profesorul Miroiu pare un vis imposibil, aproape absurd, relevandu-i-se realitatea de dincolo de lumea mondena, superficiala si trecatoare, a high-life-ului bucurestean. Modul in care lumea, recluzata in straturi concentrice, cuprinsa de marasm si torpoare, se poate deschide si profanilor, este relevat de Miroiu, ajuns dintr-o data in postura de mesager insolit al altor zari. in "Ultima ora", visatorul profesor Andronic, admirator la modul absolut, peste veacuri, al lui Alexandru cel Mare, intra intr-un neasteptat conflict cu un industrias puternic, Grigore Bucsan, in urma publicarii intr-un ziar bucurestean a unui articol aparent anodin, redactat insa cu greseli. intreaga incurcatura este speculata cu mare abilitate de Magda Minu, femeie voluntara, inteligenta si pragmatica, ea obtinand suma de bani ceruta din presupusul santaj asupra lui Bucsan, necesara pentru ca personajele sa-si poata implini visul de a calatori in Orient.
Tudor Musatescu scrie comedii de o particularitate studiata, pastisandu-l pe Eugene Labiche, ridiculizand o lume marginita existential, traind intre zidurile cetatii si desfasurand banale intrigi politice. "Titanic-Vals" il are ca protagonist pe Spirache Necsulescu, mostenitorul unei mari averi, dominat insa de membrii familiei, Dacia, sotia lui, soacra Chiriachita, fiica Sarmizegetusa-Miza si cei doi baieti, Traian si Decebal, purtatori ai unor nume in care se identifica semnificatii caracterologice. Intriga se desfasoara, la fel ca in "O scrisoare pierduta", in jurul obtinerii deputatiei lui Spirache. Desi nu doreste pozitia respectiva, acesta foloseste, in mod inconstient, principiul psihologiei inverse: cere alegatorilor, in discursul electoral, sa nu fie ales deputat, iar efectul este contrar tocmai prin insolitul situatiei, eveniment in urma caruia atitudinea celorlalti fata de el se schimba, fiind considerat acum uh om care prevede lucrurile cu mare chibzuinta.
Un alt autor dramatic important in epoca este Victor Ion Popa, notabile fiind piesele "Take, lanke si Cadar", "Ciuta", "Muscata din fereastra".

Take, Ianke si Cadar sunt negustori de nationalitati diferite, roman, evreu si turc, locuind in provincialul Barlad. Take si tanke sunt vaduvi si au unul un baiat, celalalt o fata, in timp ce Cadar nu are mostenitori. Cadar Regreta ca nu a avut norocul de a avea copii, pricina fiind o mica pasiune inabusita in tinerete. jAna si Ionel, cei doi tineri, vor sa se casatoreasca si batranii negustori intra in panica, prejudecatile seculare facandu-i, pentru un moment, sa-si piarda ratiunea si sa-si strice buna prietenie de pana atunci. Cadar va fi primul care va lua apararea tinerilor, punand la cale i casatoria lor si impacandu-i pe opozanti. Evreul, Ianke, are replici de o simplitate dezarmanta:

"Ce te priveste pe tine?", "Si daca ai sa te spanzuri, crezi ca eu pierd ceva?".

                "Domnisoara Nastasia", de G. M. Zamfirescu, reprezentata in anul 1927, este o
drama a aspiratiilor frante de realitatea mahalalei si a orasului devorator. Domnisoara Nastasia vrea sa evadeze din mahala, sa ajunga din nou in strada Popa Nan, unde tatal sau, saracit acum, tinuse pravalie "cu coloniale si delicatesuri".

in acest scop, citeste multe carti si are o sincera oroare de murdaria morala a mahalagiilor betivi si fara capatai. Dorinta ei este de a se casatori cu Luca, un muncitor cinstit, dar Vulpasin, personajul negativ, ii omoara alesul, nedandu-si seama ca, de fapt, impotrivirea fetei la aceasta casatorie va ramane neschimbata. Deznodamantul este tragic: Nastasia se marita cu el si se spanzura chiar in ziua nuntii.


In a doua jumatate a secolului al XX-lea, teatrul romanesc urmeaza mult timp meandrele unei dezvoltari determinate de factori ideologici, care intarzie o sincronizare cu experientele din dramaturgia europeana. Abia in anii 70 apar drame moderne, in primul rand ale lui Marin Sorescu, "Iona" (1968), "Paracliserul" (1970), "A treia teapa" (1971), "Matca" (1973), "Pluta meduzei", "Exista nervi" (1974), "Raceala" (1980). Dumitru Radu Popescu se impune prin "Acesti ingeri tristi", "Pisica in noaptea Anului Nou", Dumitru Naghiu prin "intunericul", Ion D. Sarbu prin "Arca bunei sperante".

Dupa afirmarea lui sub semnul poeziei, in cadrul Cercului literar de la Sibiu, Radu Stanca isi continua activitatea literara cu piese de teatru: "Ostatecul" (1958), "Oedip salvat" (1974). Matei Visniec scrie "Caii la fereastra" (1987), "Paianjenul in rana", "Groapa din tavan" (1996).

La Dumitru Radu Popescu, chiar literatura propriu-zisa este teatralizata: romanul "F" este o lunga cronica teatrala, in viziune shakespeariana, cu o tehnica literara moderna, folosita in romanele faulkneriene. Atmosfera din romanele lui Dumitru Radu Popescu tinde catre irational si demential, cu puternice accente de absurd, ca in teatrul modern. Fantasticul se traduce prin grotescul situatiilor, prin incapacitatea oamenilor de a constitui o noua forma de existenta. Mircea Iorgulescu aprecia ca "insusirea principala a personajelor din proza si teatrul lui P(opescu) este elocventa: o elocventa deopotriva naiva si foarte abila, grosolana si vicleana, agresiva si insinuanta, fantasmagorica si eficienta."

Radu Stanca, un partizan al teatrului total, propune "o angajare totala a individualitatii impotriva unor norme contrare. in actiunile sale omul este un clarvazator, intrucat patosul tragic este patosul luciditatii. Gratie unei constiinte de sine cristalizate, eroul raspunde liber de urmarile faptelor sale; invins, ramane un invingator. «Eroul tragic moare sub semnul vietii, nu traieste sub semnul mortii»" (Ion Vartic). Omul constituie un agent divin al distrugerii, cazul cel mai concludent fiind cel al lui Oedip, lipsit de posibilitatea de a nu se supune destinului tragic. in "Oedip salvat", personajul stie de la un oracol ca il va intalni pe Eumet, care vine de la Colonos, si de aceea merge spre Teba. Un alt oracol ii prefigureaza lui Eumet o teribila "goana dupa moarte".

Oedip alege sa nu mai fie tapul ispasitor al zeilor, sa-l interpuna pe Eumet in calea unui transcendent "batut in cuie", prestabilit, pentru a nu mai fi vinovat. in "Ostatecul", personajul principal se afla intr-o ipostaza hamletiana perfecta, intr-o stare existentiala orfica.
Matei Visniec creeaza personaje cu nume generice: Calatorul, Soldatul, El, Ea, Barbatul, in unele cazuri repetabile de la o piesa la alta (Bruno, Grubi), simbolizand
uniformitatea existentei umane, lipsa ei de stralucire. "Artur, osanditul" ilustreaza o situatie dedusa din ororile istorice ale unui secol dezumanizat, aceea in care calaii cer victimelor sa-l inteleaga, sa fraternizeze cu ei, in timp ce in "Usa" personajele isi joaca mici farse pana in pragul mortii. Personajele lui Matei Visniec nu ies invingatoare, fiind supuse unei ordini transcendente care le marcheaza infrangerea. Modelele dupa care se conduce Matei Visniec sunt Samuel Beckett, Pirandello, Ionescu. "Buzunarul cu paine" construieste o metafora a existentelor inchise, in care un caine este sechestrat intr-o fantana, la fel cum Iona este supus terorii "universurilor inchise".

Alte referate romana, dar Necategorisite

loading...





Politica de confidentialitate