Doina este una dintre creatiile literare reprezentative ale poporului nostru, deoarece ea corespunde mai bine sufletului romanesc, care este preponderent liric, inclinat spre interiorizare. Se considera ca doina este o creatie specific romaneasca, ce imbogateste folclorul literar alaturi de basme, balade, snoave etc, dar care, spre deosebire de acestea, este o opera lirica in versuri. Daca in balade, basme si snoave, opere epice, sentimentele autorului anonim sunt exprimate indirect, prin intermediul relatarii faptelor - deci al actiunii - si al personajelor, in doine - care sunt opere lirice, acestea sunt exprimate in mod direct prin eul liric - vocea autorului - cu ajutorul figurilor de stil si al unor procedee de sintaxa poetica. Astfel se creeaza si se exprima o anumita atmosfera, o stare de spirit proprie autorului anonim, pe care le transmite si ascultatorilor (citito­rilor). Spre deosebire de balade si basme, care sunt structurate pe opozitia bine-rau, doinele, ca orice opera lirica, exprima direct o diversitate de ganduri, idei, sentimente si emotii, atitudini si impresii, convingeri si aspiratii. 

Acest lucru se explica prin faptul ca ea se inspta din atitudinile omului fata de natura si timp, fata de viata si moarte, exprima stari afective personale (diverse prin natura lor) si sentimente intime, comunicand direct reflectiile creatorului foi legatura cu toate aceste aspecte.

In doine, sentimentele exprimate se caracterizeaza asadar prind iversitate, ele putand reda dorul, jalea, dragostea, instrainarea, ura si revolta, suferinta deter­minata de diferite cauze, admiratia (directa) fata de natura si fata de anumite fapte si ocupatii omenesti etc.
Datorita acestei multitudini de sentimente, in functie de natura lor, doinele se clasifica in: doine de dor, de jale, de dragoste, de instrainare, de catanie, de haiducie si pastoresti.

Indiferent de sentimentele exprimate, nota lor comuna este profunzimea, intensitatea, deoarece trairile, emotiile si starile sufletesti sunt deosebit de puternice. Aceasta nota caracteristica a doinelor apare evident exprimata in continutul lor prin anumite structuri lirice:
"Caci dorul unde se pune/Face inima taciune", "De amar ce-am suferit/Inima mi s-a-mpietrit", "Creste inimioara-n mine", "Viata mi s-a otravit", "Doamne cu al meu oftat/Soarele s-a-ntunecat" etc.
Daca prin toate notele caracteristice enuntate pana aici doina se individualizeaza in cadrul literaturii populare romanesti, ea are totusi si trasaturile generale ale oricarei creatii populare.


Fiind creatia unor oameni talentati din popor, a caror identitate nu este cunoscuta, doina are in primul rand caracter anonim.
In al doilea rand se caracterizeaza prin oralitate, deoarece s-a transmis din generatie in generatie prin viu grai (pe cale orala), fiind creata inainte de a se cunoaste scrisul. Desi are caracter personal, intim, exprimand direct sentimentele autorului anonim, doina are totodata si caracter colectiv, propriu oricarei creatii populare, deoarece poetul popular opereaza anumite modificari in procesul de transmitere pe cale orala in functie de starea si structura lui sufleteasca, ea "devenind expresia multipla sl nuantata a vietii, mentalitatii si atitudinilor lui" . Asa se explica existenta a numeroase variante ale aceleiasi doine, in care sentimentul, desi acelasi, poate avea intensitati sensibil diferite sau poate fi exteriorizat prin expresii si structuri lirice deosebite. Autorul anonim poate interveni "atat in interpretarea textului, cat si in continutul lui, incat fiecare varianta sa exprime mai bine starile sufletesti, iritertsitatea sentimentelor. Deoarece textul doinei este de neconceput fara melodia care sa-l insoteasca, ea are si caracter sincretic. De fapt melodia pe care este interpretata doina este cea care o particularizeaza in cadrul general al creatiilor lirice populare, fapt exprimat, constient sau nu, obiectiv sau afectiv, si de Vasile Alecsandri atunci cand considera doina "cantecul cel mai frumos, cel mai jalnic, cel mai cu suflet ce am auzit eu pe lume".


Caracterul popular al doinei este dat nu numai de unele elemente lexicale sau de atitudinea ori conceptiile exprimate, ci si de faptul ca sentimentele se con­suma, se exteriorizeaza intr-un anumit mediu si in concordanta cu acesta - mediul rural si pastoral. Totodata, fiind o creatie specifica poporului nostru, ea are si caracter nationa1, iar caracterul expresiv este mult mai pronuntat decat al baladei, avand in vedere lirismul ei.

Luand in consideratie atat trasaturile caracteristice generale, cat si pe cele specifice, doina poate fi definita ca o opera populara lirica in versuri, in care se exprima o gama larga de sentimente (de dor, de jale, de dragoste etc), caracterizate printr-o deosebita profunzime si care se interpreteaza pe o melodie tipica.