Desi intre diferite specii ale baladei (ale cantecului epic) nu exista granite stricte, precise, caci in acelasi text pot sa se gaseasca elemente eroice, istorice, fabuloase sau sociale, balada istorica ocupa un loc aparte in cadrul acestora.

Ea s-a dezvoltat paralel cu cantecul eroic, dar, spre deosebire de acesta si de balada haiduceasca, infatiseaza un numar restrans de teme, din realitatea istorica, relatand evenimente cu caracter senzational: moartea naprasnica a unor domnitori sau a altor personalitati istorice, urmarile unor cataclisme (incendii) sau ale unor boli devastatoare (ciuma, holera).
Datorita tematicii sale, balada istorica sau cantecul istoric "se mentine in limitele relatarii simple, fiind strabatut numai de fiorul sentimental primar (groaza, mila, deznadejde) pe care insusi evenimentul il produce".


Balade autentic istorice sunt cele referitoare la anumite personalitati marcante din istoria poporului nostru, asa cum este si cea intitulata Constantin Brancovanu, reprodusa si in manual, dupa colectia realizata de Vasile Alecsandri.
Balada porneste de la un fapt real - uciderea domnitorului roman Constantin Brancoveanu si a celor patru fii ai sai de catre turci la 15 august 1714 - , dar senzational, care a starnit o impresie puternica asupra tuturor.
Voievod al Tarii Romanesti intre anii 1688 si 1714, Constantin Brancoveanu a ramas in constiinta poporului prin politica sa de autonomie fata de Imperiul Otoman si prin reformele infaptuite, ceea ce i-a atras simpatia, acesta fiind un alt motiv pentru care atentia autorului anonim s-a indreptat asupra sa.

Fiind o opera epica, si anume o balada, poetul popular povesteste intamplarile legate de moartea lui Constantin Brancoveanu si a fiilor sai intr-o anumita succe­siune, constituindu-se in momente ale subiectului.
Primele sase versuri contin expozitiunea si intriga actiunii, deoarece ni se ofera mai intai cateva informatii referitoare la personajul principal, despre care aflam ca era "Boier vechi si domn crestin".



Este invocat totodata si motivul principal datorita caruia el starneste mania sultanului, despre celelalte luand cunostinta din confruntarea lor directa - strangerea unor averi impresionante, care ar putea afecta relatiile directe cu inalta Poarta - si de aceea lui Brancoveanu i se hotaraste moartea:

"De averi ce tot strangea/Sultanul se ingrijea
Si de moarte-l hotara, Caci vizirul il para."


Aceasta hotarare importanta a sultanului, care va determina toate celelalte evenimenete, constituie intriga baladei.

In desfasurarea actiunii determinata de intriga, autorul anonim relateaza mai intai prinderea domnitorului si a fiilor sai de catre turci. Totul se petrece intr-o zi obisnuita pentru domnitor, intr-o atmosfera de curte medievala: "intr-o joi de dimineata,/Zi scurtarei lui de viata,/Brancovanul se scula,/Fata blanda el spala,/Barba alba-si pieptana,/La icoana se-nchina./" El cbnstata insa cu surprindere prezenta turcilor, intuieste pericolul, incearca sa-si ia masuri de,aparare, dar totul este zadarnic, caci ienicerii patrund in palatul domnesc, ii prind. p,e domnitor si pe fiii acestuia si ii duc la Stambul in turnul cel mare al cetatii Edicule, numita si Sapte Turnuri, loc de detentie pentru toti cei care incercau sa i se impotriveasca marelui sultan:

"unde zac fete domnesti/si soli mari imparatesti."

/
Urmeaza confruntarea directa dintre domnitorul roman si sultan, iar convorbirea dintre ei le releva insusirile caracteristice.
Sultanul ii reproseaza, aluziv si insinuant, intentia de nesupunere si tentativa de rupere a relatiilor de vasalitate fata de Imperiul Otoman, precum si emisiunea unor monede de aur, toate acestea fiind dovezile unei indrazneli nelimitate:

"Adevar e c-ai chitit/Pan a nu fi mazilit/Sa desparti a ta domnie/De a noastra-mpa-ratie?/Ca de mult ce esti avut/Bani de aur ai batut,/Far-a-ti fi de mine teama,/Far-a vrea sa-mi dai seama."

/
Intuind sensul si gravitatea acuzatiilor, precum si pericolul care-l pandeste, Constantin Brancoveanu raspunde evaziv, facand referire indirecta la situatia critica in care se afla: "De-am fost bun, rau la domnie,/Dumnezeu singur o stie;/de-am fost mare pre pamant,/Cat-acum de vezi ce sunt."

/
Mestesugul replicii si intentiile voievodului roman nu-i scapa sultanului care-i reproseaza "viclenia" vorbelor si-i cere ultimativ renuntarea la legea crestineasca in schimbul vietii lui si a fiilor sai. De data aceasta, raspunsul lui Brancoveanu vine prompt si categoric, refuzand pretentiile sultanului: "Faca Dumnezeu ce-o vrea!/Iar pe toti de ne-ti taia,/Nu ma las de legea mea!"/
Voievodul roman asista neputincios si indurerat la sacrificarea primilor doi copii si, impietrit de suferinta, se consoleaza doar cu credinta in voia lui Dumnezeu:

"- Doamne! Fie-n voia ta!".

 
Suferinta tatalui sexagenar il impresioneaza pana si pe sultanul ucigas care-si reinnoieste propunerea, dar aceasta este din nou respinsa cu demnitate de Brancoveanu, a carui credinta in Dumnezeu este nestramutata:

" - Mare-i Domnu Dumnezeul/Crestin bun m-am nascut eu,/Crestin bun a muri vreu..."

/

In acelasi spirit, il incurajeaza si il consoleaza si pe cel mai mic dintre feciori, care este si el decapitat cu aceeasi cruzime de catre turci.
Acum paharul suferintei s-a umplut, domnitorul nu mai poate suporta si interioriza durerea si de aceea isi manifesta prin gesturi si lacrimi ravasirea sufleteasca: "Apoi el se-ntuneca,/Inima-i se despica,/Pe copii se arunca,/ii bocea, ii saruta..."

/
Actiunea atinge in acest moment punctul culminant, caci domnitorul isi da seama ca totul este pierdut si se adreseaza direct ucigasilor exteriorizandu-si intreaga ura de care este capabil, prin cuvinte dure, neiertatoare, cu accente de neinduplecat blestem:

"Alelei! Talhari paganii/Alelei! Voi feciori de cani!/(...)Dare-ar Domnul Dumnezeu/Sa fie pe gandul meu:/Sa va stergeti pre pamant,/Cum se sterg norii la vant,/Sa n-aveti loc de-n-gropat,/Nici copii de sarutat!"

La fel de dramatic este si deznodamantul, caci ofensati de curajul voievodului roman, turcii ii rup hainele si ii jupoaie pielea pe care o batjocoresc ("Pielea cu paie-o implea,/Prin noroi o tavalea/Si de-un paltin o lega"/).

La replica lor la fel de batjocoritoare si vulgara:

"Casca ochii a te uita/de-ti cunosti tu pielea ta?"/, Brancoveanu riposteaza vehement prin cuvinte dure pe masura faptelor lor: "Caini turbati! Turci, lifta rea!" si-si exprima, cu orice risc si categoric, optiunea finala pentru credinta strabuna:


"De-ti manca si carnea mea,/Sa stiti ca-au murit crestin/Brancovanu Constantin".


Aceasta ultima replica vine sa marcheze si finalul baladei a carei actiune este prezentata gradat, ascendent, incepand cu atmosfera calma, linistita a curtii domnesti, dar, o data cu prinderea domnitorului si a fiilor sai, actiunea se precipita si creste treptat ca intensitate, atingand incordarea maxima in momentul in care cel de-al treilea fecior este decapitat. in deznodamant nu se realizeaza insa o gradare descendenta a actiunii, deoarece intamplarile narate sunt aproape la fel de dramatice, domnitorul fiind jupuit de viu de catre turcii criminali.
In deplina concordanta cu intamplarile narate sunt si sentimentele, trairile sufletesti ale personajelor, in special cele ale lui Constantin Brancoveanu, care este obligat sa asiste neputincios la moartea propriilor copii. Astfel, el, la inceput, este linistit, calm si-si incepe ziua in mod obisnuit, dar, o data cu aparitia turcilor, devine banuitor si nelinistit si incearca sa-si ia masuri de aparare. Pe masura ce faptele se deruleaza, zbuciumul sau sufletesc si durerea cresc. Ideea aceasta este magistral exprimata de autorul anonim prin relatarea felului in care personajul reactioneaza dupa fiecare crima. La inceput se manifesta doar prin oftat si prin cuvintele adresate divinitatii ("Brancoveanu greu ofta/Si din gura cuvanta"/), apoi cuvintele capata accent de ruga disperata ("...ofta/Si din suflet cuvanta"/), ca in momentul ultimei crime cuvintele sale sa fie invesmantate in lacrimile durerii neretinute ("greu ofta/Si cu lacrimi cuvanta"). De fiecare data insa cuvintele adresate sunt aceleasi, evidentiind credinta nestramutata in Dumnezeu si in puterea lui:

"Doamne, fie-n voia ta!"
Aceeasi fina nuantare se observa si in replicile personajelor, prin care se releva atitudinea lor in diferite momente ale actiunii. Astfel, Constantin Brancoveanu este caracterizat prin formulele "Boier vechi si domn crestin", "Boier vechi, ghiaur hain", "Ghiaur vechi, ghiaur hain".

Prima dintre acestea, prezenta de doua ori in continutul baladei, prezinta conditia si postura reala a personajului, folosita o data de autorul anonim in expozitiune, si a doua oara de catre sultan in momentul in care este impresionat de taria morala a voievodului roman care nu cedeaza insistentelor lui nici dupa decapitarea primilor doi copii. Atunci insa cand acelasi sultan se arata nemultumit de nazuinta spre independenta a lui Brancoveanu i se adreseaza cu formula dispretuitoare si amenintatoare in acelasi timp, "Boier vechi, ghiaur hain".

Pentru turcii de rand, limitati, de o cruzime feroce si incapabili sa inteleaga adevarata valoare morala a lui Constantin Brancoveanu, el este doar "Ghiaur vechi, ghiaur hain".



La randul lor, formulele de adresare existente in replicile domnitorului reliefeaza maiestria cu care autorul anonim a stiut sa evidentieze atitudinea acestuia in functie de momentele actiunii si de interlocutor. Astfel, in discutia cu sultanul, el nu foloseste nici o formula de adresare, cu atat mai putin vreuna care sa vizeze slugarnicia sa, caci ramane demn in fata tuturor amenintarilor si pericolelor. insa atunci cand cruzimea intrece orice masura, Brancoveanu se adreseaza turcilor prin formule ca "Alelei! Talhari paganii/Alelei! Voi feciori de cani!", "Cani turbati! Turci, lifta rea!", aruncand si anatema asupra ucigasilor a caror semintie sa dispara de pe pamant, sa nu-si gaseasca loc si odihna nici in moarte si sa nu se poata bucura niciodata de afectiunea filiala.

In schimb, cand se adreseaza feciorilor sai, replicile revarsa asupra lor intreaga dragoste paterna, indiferent de momentul actiunii:

"Dragii mei, coconi iubiti", "Taci, draguta, nu mai plange!"
Toate aceste aspecte pun in lumina valentele artistice ale dialogului, care este cand afectuos, delicat si duios, cand aluziv, insinuant, sau evaziv ori tensionat, vulcanic, incarcat de ura si disperare. Pe langa dialog, autorul mai foloseste ca moduri de expunere naratiunea si descrierea.
Naratiunea este modul de expunere dominant prin care autorul anonim relateaza intamplarile in succesiunea lor, intr-o gradare ascendenta, in deplina con­cordanta cu trairile personajelor, iar prin folosirea cu preponderenta a imperfectu­lui, se sugereaza o actiune in plina desfasurare, de durata. Descrierea este insa putin reprezentata, fiind folosita doar la evidentierea unora dintre trasaturile feciorilor de domn:

"Din coconi isi alegea/Pe cel mare si frumos", "Pe cel gingas mijlociu/Cu par neted si galbiu", "Si pe blandul copilas/Dragul tatei fecioras"/.
Fiind o opera populara, si anume o balada istorica, nu lipsesc nici procedeele specifice acesteia. in primul rand se observa modalitatile comunicarii orale concretizate in prezenta interjectiilor, a cuvintelor in vocativ, a constructiilor interogative sau exclamative si a diminutivelor. Lor li se adauga repetitiile de tip popular, regionalismele, si arhaismele, unele expresii populare si locutiuni prin care actiunea este plasata in spatiu si in timp, evidentiindu-se si culoarea epocii in care se petrece actiunea.
Figurile de stil sunt putine, fiind reprezentate prin cateva epitete ("fata blanda", "vorbe viclene", "cu par neted si galbiu", "blandul copilas" s.a.), unele metafore de provenienta populara ("feciori de cani", "cani turbati", "lifta rea"), prin comparatia "sa va stergeti pre pamant,/Cum se sterg norii de vant" si hiper­bolele care sugereaza cruzimea turcilor si durerea lui Constantin Brancoveanu.
Saracia figurilor de stil se explica prin faptul ca fiind o balada istorica, accentul cade nu pe plasticitatea exprimarii, ci pe senzationalul intamplarilor, pe trairile personajelor, cu scopul de a trezi astfel sentimente puternice in sufletul ascultatorilor. Tot din acelasi motiv, elementul fabulos are o pondere mai mica sau este inlocuit de senzational.
Cu toate acestea, balada istorica Constantin Brancovanu are trasaturile caracteristice generale ale celorlalte tipuri de balade. Astfel, autorul anonim nareaza o intamplare deosebita din trecut (moartea lui Constantin Brancoveanu si a fiilor sai), personajul (voievodul roman) are calitati deosebite, exceptionale si este infatisat in antiteza cu celalalt personaj (sultanul).
Datorita dramatismului intamplarilor, valorilor morale pe care le pune in evidenta prin intermediul personajului principal, aceasta balada constituie o opera reprezentativa in categoria speciei pe care o ilustreaza.