Referate romana - referate la limba romana categorisite pe autori Referate, Referat, caracterizare, comentariu, eseuru, rezumat
HomeTrimite comentariuContact







Basmul (din v. si. basna, "nascocire, scornire", dar si "fabula, descantec") este, alaturi de povestire, snoava si legenda, una dintre cele mai vechi specii ale literaturii orale, semnalata inca din antichitate, raspandita intr-un numar enorm de variante la toate popoarele. Dupa caracteristicile personajelor, specificul si tematica actiunii, predominanta elementelor miraculoase sau a aspectelor concrete de viata, basmele se clasifica in fantastice (cele mai semnificative si mai raspandite, desprinse de regula din mit, cu o pregnanta a fenomenelor miraculoase), animaliere (provenite din dezvoltarea narativa a legendelor totemice despre animale, chiar despre plante sau unele obiecte simbolice) si nuvelistice (avand ca punct de pornire snoava, iri naratiune semnalandu-se o puternica insertie a aspectelor reale, concrete de viata).

Verosimilitatea basmului fantastic trimite spre o vreme indepartata, in illo tempore, "cand o umblat Dumnazau cu Sfantu Patru pa Pamant, cand erau viteji cu uriesi", adica intr-un timp mitic. Despre veridicitatea faptelor petrecute intr-un timp atat de indepartat si insondabil chiar cu perceptia omului modern, exista acceptiunea:

"nu credea nimenea, toata lumea vede ca-s bazme de pierdut vremea, poate copiii astia mai mici cred c-asa o fost. Nu, ce sa crezi in minciuni? Niciodata n-o existat oameni care sa creada, chiar daca n-o stiut carte."

Insertia in timpul mitic este data de formulele initiale si finale, care fixeaza timpul narativ in care se proiecteaza actiunea, iar la sfarsit inchide aceasta bucla temporala, prin revenirea in timpul real. Formulei pot fi diversificate, uneori foarte expresive si dezvoltate, precizand si atitudinea naratorului fata de faptele povestite si caracterul lor miraculos, aproape paradoxal, dar toate au ca nucleu precizarea de ordin temporal:

"A fost odata ca niciodata; ca, de n-ar fi, nu s-ar mai povesti; de cand facea plopsorul pere si rachita micsunele; de cand se bateau ursii in coade; de cand se luau de gat lupii cu mieii de se sarutau infratindu-se; de cand se potcovea puricele la un picior cu nouazeci si noua de oca de fier si s-arunca in slava cerului de ne aducea povesti: De cand scria musca pe parete,
Mai mincinos cine nu crede."

(Petre Ispirescu). Sau o formula de final, din colectia lui D. Stancescu:

"Iar eu, ispravind povestea, incalecai p-o sea si va spusei dumneavoastra asa; incalecai p-un fus, sa fie de minciuna cui a spus; incalecai p-o lingura scurta,j a nu mai astepte nimica de la mine cine-asculta; iar descalecand de dupa sea, astept un bacsis de la cine mi-o da: Basm basmuit,
Gura i-a trosnit
Si cu lucruri bune i s-a umplut".

Formulele mediane mentin discursul narativ in acelasi timp al fabulei, facand conexiunea intre secventele narative, aratand durata, continuitatea, deplasarea fara sfarsit:

"Si se luptara,
Si se luptara,
Zi de vara pana seara" sau:

"Zi de vara
Pana seara,
Cale lunga,
Sa-i ajunga".



Despre originea basmelor au existat mai multe teorii, mai importante fiind: teoria mitologica, teoria antropologica, teoria ritualista si teoria indianista. Mitul, istoria sacra, inscrisa in timpul "circular, reversibil si recuperabil", vorbeste despre zei, despre fiinte fantastice, cu abilitati pentru calatorii cosmice si terestre. Basmul induce si ideea de lume repetabila, existenta in tipare arhaice, atemporale, inca de la inceputul inceputurilor. Unele gesturi sunt magice, cum ar fi scuipatul de trei ori in urma; la fel, petele de sange de pe batista pot arata ca fratele de cruce este mort. Plantele pot adaposti copii: un dafin are in el o fata care iese doar noaptea pentru a culege flori. Zmeii sau balaurii alearga dupa carne de om sau o miros de departe cand se intorc acasa si arunca buzduganul de la distanta. Unele pedepse, cum ar fi aceea de a decapita persoana si a o arde, aruncand cenusa in patru directii, sunt de certa inspiratie arhaica, din comunitatile primitive.
Relatia dintre basm si mit a fost stabilita de fratii Grimm, de Wesselski si de Propp: basmul are ca sursa certa de inspiratie mitul, iar cele doua specii au existat de la inceput la popoarele arhaice, uneori confundandu-se. Cu timpul insa, mitul a pierdut importanta pe care o avea, prin degradarea sacrului si transformarea lui in profan, zeii si eroii mitici fiind inlocuiti cu personaje umane, cu puteri inca supranaturale, in basmul fantastic, sau cu personaje comune, in cel nuvelistic. Pe aceasta panta a desacralizarii, zeitatea suprema a padurii devine Stramba-Lemne, adica un personaj cu puteri specifice mediului in care traieste, sau un zeu ca Thor din mitologia scandinava; foarte bautor, devine Setila, in timp ce zeul ubicuu, uriasul care paseste de pe un munte pe altul, devine Munte Vanat, avand capacitatea de a fi peste tot, de a sta cu picioarele pe luna si cu capul sub un stejar, calitati pe care le intalnim si la Pasari-Lati-Lungila. Teoriile moderne vorbesc de poligeneza basmelor, de originea lor multipla, de influentele reciproce, ca si de structurarea unei tipologii coerente a acestei specii literare.
Datorita influentelor si interferentelor multiple, precum si datorita unei patine indelungate a timpului, basmul a devenit o notiune puternic schematizata, insa verosimila, in care personajul principal se angajeaza in lupta dintre bine si rau, trece o serie de obstacole si in cele din urma iese invingator. Pe acest traseu se ordoneaza toate secventele narative numite de teoria literara functii sau actiuni ale basmului fantastic. Prima secventa, cu rol de incipit, fixeaza si tema basmului, de regula repararea unui prejudiciu pe care fortele raului le aduc lumii: . zmeii fura soarele; . fata de imparat este rapita de un duh rau si inchisa intr-un castel indepartat; . mana cereasca dispare; . oamenii sunt loviti de rele; . un imparat trebuie sa-si sacrifice fata unui balaur si atunci intervine eroul necunoscut; . fetele sunt rapite de zmei sau de diavoli, in sarcina eroului revenind sarcina recuperarii; . zmeii au furat constelatiile de pe cer, lasand intreaga imparatie in bezna; . in curtea imparatului creste un pom extrem de inalt, iar imparatul promite fata si tronul celui care se va urca pana in varf si ii va culege poamele necunoscute; . fiinte necunoscute fura roade de pe holda a trei copii orfani etc. Temele sunt mai putine la numar decat basmele : exista circa 600 de tipuri de basme, din care o suta sunt nuvelistice.
Urmeaza alegerea unui erou, numit Fat-Frumos (care o cauta pe Ileana Cosanzeana), Tugulea, Praslea cel Voinic, Greuceanu, Piparus, Mazaran, care suporta rigorile unor incercari complicate, de multe ori initiatice: este pus sa treaca dincolo de o padure, de un animal fantastic sau unul fictiv, intruchipat de obicei de tata, care isi pune fiul la incercare. Apoi eroul isi alege armele si vehiculele necesare pentru a strabate lumea. Cel mai adesea este folosit calul inaripat, hranit fie cu jaratic, fie cu roua. Calul este asociat cu focul; miturile din America, Oceania si Iakutia vorbesc de eroul care pleaca in cer doar cu ajutorul unui foc, nicidecum cu un cal sau alt animal. Deplasarea eroului se face si cu alte mijloace de transport: busteanul, corbul, un vultur, corabia sau calauza. Pentru a localiza cauza determinanta de rau, eroul apeleaza la personaje adjuvant, de obicei episodice, cum sunt Sfanta Miercuri, Sfanta Vineri, Sfanta Duminica, tovarasii nazdravani, sau la animale ajutatoare, ca regina albinelor, a furnicilor, corbul, care-i destainuie cum poate fi remediat raul sau il ajuta efectiv in lupta. Obiectele nazdravane sunt capabile sa ridice paduri in calea urmaritorilor, sa invoce spirite, sa faca raurile sa se umfle. Unele obiecte au capacitatea de a darui un belsug vesnic, in timp ce apa vie si apa moarta constituie un dublet fara de care mortul nu poate fi inviat. De cele mai multe ori, animalul care serveste ca mijloc de transport, de obicei calul nazdravan, este folosit si pentru a-l sfatui pe erou, aratandu-i cum sa depaseasca obstacolele sau trimitandu-l intr-un spatiu atemporal, care il apara de primejdii. Eroul, de regula singurul personaj principal si titular al basmului, protagonistul, intalneste, in drumul sau, o serie de personaje negative, antagoniste, cum sunt balaurii, zmeii, Spanul, Muma Padurii, Gheonoaia, Scorpia, intrupari ale raului care trebuie invins. De cele mai multe ori, protagonistul strabate tinuturi pustii, fara urma de viata, deserturi sau paduri petrificate sau tipicele paduri de arama, de argint si de aur, coboara pe taramul celalalt sau pe fundul marii ori urca intr-un copac urias, un axis muncii, in care intalneste lumi necunoscute. Campurile strabatute au nume diferite: mai intai este campul cu dorul, apoi campul cu setea, campul cu florile, campul cu somnul. Padurea strabatuta este personificata: in momentul in care eroul rupe o creanga din padure, aceasta tipa. Eroul care va ajunge imparat sau va conduce o imparatie porneste de jos, remarcandu-se prin acte de vitejie deosebite, prin protejarea unor personaje supranaturale deghizate tocmai pentru a-i testa virtutile. Protagonistul se confrunta in lupta dreapta cu adversarul, il invinge si pleaca spre casa ori este supus la noi probe initiatice: trecerea unei ape, patrunderea intr-o cetate, proba mancarii, a cuptorului, a aducerii unor obiecte pretioase sau a unei fete de imparat, a unei zane. in drumul spre casa, fortele raului actioneaza din nou, si fuga magica a eroului presupune transformarea unui pieptene intr-o padure, a zmeoaicei intr-o fantana sau intr-un munte de fier. Alteori protagonistul este substituit cu un fals erou, care isi aroga meritele victoriei, demascarea lui determinand alte probe, trecute in cele din urma cu succes. Finalul basmului este inchis, aproape mereu acelasi: eroul se casatoreste cu fata de imparat si devine, la randul lui, imparat, incheind astfel un ciclu initiatic, pe care nu el il va mai repeta, ci un alt erou care, in alt basm, va relua scenariul narativ.




Basmul nuvelistic este o naratiune cu caracter general, in care eroul este urmarit din copilarie pana la o varsta a implinirii in viata. Din om simplu, el ajunge imparat sau dobandeste alte mariri. Eroul combina, in acest tip de basm, inteligenta cu viclenia, reusind, in cele din urma, sa depaseasca orice intamplare potrivnica. Din punct de vedere al vechimii, basmul nuvelistic este mai recent decat basmul fantastic, marcand si o anume demitizare a personajului, care este ales din lumea comuna. in literatura romana, basme nuvelistice populare sunt cele cu Pacala, Baiet Sarac, iar, de exemplu, basm cult este "Danila Prepeleac", de Ion Creanga.
Desi au existat culegeri de basme din perioade mai vechi, interesul pentru creatia populara si implicit pentru aceasta specie literara se dezvolta in romantism. Prima culegere sistematica de basme din literatura europeana este a fratilor Jacob si Wilhelm Grimm, "Das Madchen", din 1812, cu o puternica influenta in toata lumea. Francezul Charles Perrault si danezul Hans Chr. Andersen scot si ei la iveala celebrele basme care au incantat copilaria multor generatii. La noi, cel mai cunoscut culegator de basme este Petre Ispirescu, care publica intre 1872 si 1876 "Legendele sau basmele romanilor", lucrare reprezentativa pentru eposul popular romanesc. Culegeri de basme publica si Ion Pop Reteganul, Pericle Papahagi, D. Stancescu. Paralel cu scoaterea in evidenta a bogatului fond folcloric autohton, apar si lucrari exegetice asupra basmului, remarcabila fiind o monumentala carte despre "Basmele romane" a lui Lazar Saineanu, publicata in anul 1895. George Calinescu scrie "Estetica basmului" (1965).
Basmul cult apare paralel cu efortul de fixare in scris a basmului popular, prin preluarea motivelor si tehnicilor narative ale acestuia. Chiar culegatorii de folclor devin povestitori, ca in cazul lui Petre Ispirescu, care actualizeaza si recreeaza basmul, pastrand functiile principale, formulele fixe, oralitatea, anumite expresii, dar adaugand o tenta usor moralizatoare sau aluzii mitologice de sorginte livresca. Scriitorii devin ei insisi autori de basme, cunoscuti fiind Nicolae Filimon, Alexandru Odobescu, Ion Creanga, Minai Eminescu, Ion Luca Caragiale, Ioan Slavici, Barbu Stefanescu-Delavrancea, Mihail Sadoveanu.
Basmul cult, implinit printr-o insertie expresiva specifica stilului marilor scriitori, isi armonizeaza structurile narative, dobandind unitate si fluenta discursiva, preluand viziunea scriitorului si integrand teme si motive caracteristice ale operei acestuia. Scriitorul respecta de regula structura si tipologia basmului popular, dar poate aduce modificari ale viziunii naratorului, alternand persoana a treia cu persoanele intai si a doua, creand o comunicare mai directa cu cititorul si dand uneori o nuanta subiectiva expunerii faptelor. In acelasi timp, se pot identifica particularitati ale stilului, modalitati portretistice si motive proprii in scenariul basmului, care ii confera originalitate si atractivitate. Mihai Eminescu face, de pilda, in "Fat-Frumos din lacrima", numeroase popasuri descriptive, in care se recunoaste natura eminesciana din poezie, iar Ion Creanga exceleaza prin arta dialogului si prin oralitatea specifica intregii sale opere, data de o continua schimbare a planurilor narative intre narator si cititor si prin selectia expresiilor populare strict adecvate respectivei secvente narative. Personajele dobandesc si ele particularitati comune universului operei: Fat-Frumos din Lacrima este un personaj romantic tentat de atractia absolutului si de aventura, in timp ce Harap-Alb este un Nica a lui Stefan a Petrei ghinionist, usor de pacalit, insa mai norocos decat acesta, pentru ca, urmand linia narativa a basmului, iese in cele din urma din incurcatura. Personajele din basmele lui Caragiale au ceva din "Canuta, om sucit", pastrand comicul situatiilor in care se afla acesta. Mai pregnant conturate, personajele ofera si prilejul observatiei psihologice, fiind mai reflexive decat personajul basmului popular, uneori dilematice, inclinate catre conflicte launtrice, motivandu-si actiunile prin sentimente puternice, mai putin conventionale.
Basmul cult estompeaza de cele mai multe ori miraculosul si fantasticul, dandu-le o mai are verosimilitate, si in acelasi timp reduce caracterul conventional al unor secvente narative legandu-le semnificatii si efecte specifice literaturii culte.

Alte referate romana, dar Necategorisite











Politica de confidentialitate