Una
dintre speciile cele mai reprezentative ale literaturii populare este balada sau cantecul batranesc, a carei existenta
este atestata, in anumite medii, inca din secolele al XlV-lea si al
XV-lea.
Numele
ei provine de la francezul "ballare", cu originea in verbul latin
medieval "ballare", si a denumit la inceput un cantec simplu si
scurt, compus din trei strofe egale, cu refren ce se canta in cor in
timpul dansului, "ballare" insemnand
de fapt "a dansa".
Ambii
termeni, si cel de "balada " si cel de "cantec batranesc
", au fost impusi la noi de Vasile Alecsandri, o data cu publicarea
culegerii de folclor din 1852 si 1853, intitulata
Poezii populare. Balade (cantece batranesti), adunate si indreptate
de V. Alecsandri. Termenul propriu pentru aceasta specie literara
folclorica este socotit insa cel de cantec epic, "batranesti"
fiind denumite numai cantecele epice eroice, iar "balade", cele epico-lirice sau nuvelistice.
Apartinand
literaturii folclorice, baladele au notele caracteristice creatiei
populare. Ele au fost compuse de oameni talentati din popor,
necunoscuti, ceea ce le confera caracter anonim. Transmiterea
lor s-a realizat pe cale orala, fiind destinate ascultarii intr-o
colectivitate, cantate mai intai la nunti, apoi si cu alte prilejuri,
cum ar fi clacile, sezatorile sau alte diferite intruniri populare.
in procesul transmiterii pe cale orala, din generatie in generatie, baladele au suferit interventia voluntara si involuntara, obiectiva
sau subiectiva, a mai multor autori anonimi, ele dobandind astfel un caracter colectiv si cunoscand mai multe variante. Este
suficient sa exemplificam cu balada Miorita, capodopera literaturii
noastre populare, care cunoaste peste o mie de variante intalnite in
toate tinuturile locuite de romani, intre care exista si o varianta
sub forma de bocet.
Textul
baladelor are parti recitate, dar si cantate intr-un anumit ritm impus
de desfasurarea actiunii, fapt ce dovedeste caracterul lor sincretic.
Totodata, ele au o parte introductiva, cunoscuta sub numele de taxam,
prin care interpretul, de obicei un lautar, atrage atentia auditoriului
asupra faptelor ce urmeaza a fi prezentate, captand astfel interesul
si bunavointa ascultatorilor.
Caracterul
expresiv al baladelor este realizat printr-o anumita gradare si
tensionare a actiunii, prin prezenta unor elemente fabuloase sau prin
insusirile personajelor.
Povestind
fapte deosebite din trecut, ele sunt opere epice, in care, ca
mod de expunere, domina naratiunea. intamplarile infatisate se
refera la faptele haiducilor, la unele evenimente istorice, la vitejia
unor eroi, dar si la viata obisnuita a oamenilor, care capata insa
semnificatii deosebite datorita modului in care sunt prezentate. Uneori,
faptele reale se impletesc pu cele fantastice, dar elementul fabulos
nu este prezent in aceeasi masura ca in basm.
Aceste
fapte, intamplari si aspecte deosebite, uneori neobisnuite, de exceptie,
sunt savarsite de
personaje cu insusiri iesite din comun, constituind
exemple de urmat pentru ceilalti. Personajele
baladelor sunt prezentate
in antiteza, deoarece ele
intruchipeaza insusiri opuse. Datorita
valorii etice, educative, a baladelor,
personajele exprima, din
punct de vedere moral, extremele, intruchipand de cele mai multe
ori insusirile unor tipuri umane. Asadar, eroii baladelor sunt
personaje
exemplare (constituie exemple, modele) si
exponentiale (reprezinta
insusirile si interesele unei intregi categorii),
surprinse in momente
de exceptie, in care isi releva insusirile.
in
functie de
continutul lor, baladele pot fi
vitejesti
(eroice sau voinicesti) (Gruia lui Novac),
istorice (Constantin Brancoveanu), cand se refera
la evenimente din trecutul nostru istoric,
haiducesti (Toma Alimos), cand prezinta aspecte din viata
haiducilor, sau
pastoresti (Miorita), cand pun in evidenta
momente deosebite din viata pastorala a romanilor. Atunci cand in
balade
elementul fantastic are o pondere mai mare,
apropiindu-se de cel existent in
basme si are provenienta mitologica,
acestea sunt
fantastico-mitologice (Sarpele).
Exista si balade care cuprind teme din viata cotidiana - si acestea
se numesc balade nuvelistice
(Ghita Catanuta). Datorita caracterului lor liric, acestea
din urma sunt denumite si cantece epico-lnice.
Diversitatea tipologica a baladelor dovedeste multitudinea aspectelor infatisate, larga lor arie tematica, dar si receptivitatea deosebita a autorului anonim la toate aspectele lumii care il inconjoara.
In
ciuda acestei diversitati tipologice, baladele, indiferent de
tema abordata, au si cateva
note definitorii generale: sunt opere populare epice in versuri,
in care sunt relatate intamplari deosebite din trecut, savarsite
de personaje cu insusiri iesite din comun. Actiunea baladelor este
simpla si cu un numar mic de personaje exemplare, prezentate, de obicei,
in antiteza.