Una dintre speciile cele mai reprezentative ale literaturii populare este balada sau cantecul batranesc, a carei existenta este atestata, in anumite medii, inca din secolele al XlV-lea si al XV-lea.
Numele ei provine de la francezul "ballare", cu originea in verbul latin medieval "ballare", si a denumit la inceput un cantec simplu si scurt, compus din trei strofe egale, cu refren ce se canta in cor in timpul dansului, "ballare" insemnand de fapt "a dansa".


Ambii termeni, si cel de "balada " si cel de "cantec batranesc ", au fost impusi la noi de Vasile Alecsandri, o data cu publicarea culegerii de folclor din 1852 si 1853, intitulata Poezii populare. Balade (cantece batranesti), adunate si indreptate de V. Alecsandri. Termenul propriu pentru aceasta specie literara fol­clorica este socotit insa cel de cantec epic, "batranesti" fiind denumite numai can­tecele epice eroice, iar "balade", cele epico-lirice sau nuvelistice.

Apartinand literaturii folclorice, baladele au notele caracteristice creatiei populare. Ele au fost compuse de oameni talentati din popor, necunoscuti, ceea ce le confera caracter anonim. Transmiterea lor s-a realizat pe cale orala, fiind destinate ascultarii intr-o colectivitate, cantate mai intai la nunti, apoi si cu alte prilejuri, cum ar fi clacile, sezatorile sau alte diferite intruniri populare. in procesul transmi­terii pe cale orala, din generatie in generatie, baladele au suferit interventia volun­tara si involuntara, obiectiva sau subiectiva, a mai multor autori anonimi, ele dobandind astfel un caracter colectiv si cunoscand mai multe variante. Este sufi­cient sa exemplificam cu balada Miorita, capodopera literaturii noastre populare, care cunoaste peste o mie de variante intalnite in toate tinuturile locuite de romani, intre care exista si o varianta sub forma de bocet.

Textul baladelor are parti recitate, dar si cantate intr-un anumit ritm impus de desfasurarea actiunii, fapt ce dovedeste caracterul lor sincretic. Totodata, ele au o parte introductiva, cunoscuta sub numele de taxam, prin care interpretul, de obicei un lautar, atrage atentia auditoriului asupra faptelor ce urmeaza a fi prezentate, cap­tand astfel interesul si bunavointa ascultatorilor.
Caracterul expresiv al baladelor este realizat printr-o anumita gradare si tensionare a actiunii, prin prezenta unor elemente fabuloase sau prin insusirile personajelor.

Povestind fapte deosebite din trecut, ele sunt opere epice, in care, ca mod de expunere, domina naratiunea. intamplarile infatisate se refera la faptele haiducilor, la unele evenimente istorice, la vitejia unor eroi, dar si la viata obisnuita a oame­nilor, care capata insa semnificatii deosebite datorita modului in care sunt prezen­tate. Uneori, faptele reale se impletesc pu cele fantastice, dar elementul fabulos nu este prezent in aceeasi masura ca in basm.

Aceste fapte, intamplari si aspecte deosebite, uneori neobisnuite, de exceptie, sunt savarsite de personaje cu insusiri iesite din comun, constituind exemple de urmat pentru ceilalti. Personajele baladelor sunt prezentate in antiteza, deoarece ele intruchipeaza insusiri opuse. Datorita valorii etice, educative, a baladelor, perso­najele exprima, din punct de vedere moral, extremele, intruchipand de cele mai multe ori insusirile unor tipuri umane. Asadar, eroii baladelor sunt personaje exemplare (constituie exemple, modele) si exponentiale (reprezinta insusirile si interesele unei intregi categorii), surprinse in momente de exceptie, in care isi releva insusirile. in functie de continutul lor, baladele pot fi vitejesti (eroice sau voinicesti) (Gruia lui Novac), istorice (Constantin Brancoveanu), cand se refera la evenimente din trecutul nostru istoric, haiducesti (Toma Alimos), cand prezinta aspecte din viata haiducilor, sau pastoresti (Miorita), cand pun in evidenta momente deosebite din viata pastorala a romanilor. Atunci cand in balade elementul fantastic are o pondere mai mare, apropiindu-se de cel existent in basme si are provenienta mitologica, acestea sunt fantastico-mitologice (Sarpele).

Exista si balade care cuprind teme din viata cotidiana - si acestea se numesc balade nuvelistice (Ghita Catanuta). Datorita caracterului lor liric, acestea din urma sunt denumite si cantece epico-lnice.
Diversitatea tipologica a baladelor dovedeste multitudinea aspectelor infatisate, larga lor arie tematica, dar si receptivitatea deosebita a autorului anonim la toate aspectele lumii care il inconjoara.

In ciuda acestei diversitati tipologice, baladele, indiferent de tema abordata, au si cateva note definitorii generale: sunt opere populare epice in versuri, in care sunt relatate intamplari deosebite din trecut, savarsite de personaje cu insusiri iesite din comun. Actiunea baladelor este simpla si cu un numar mic de personaje exemplare, prezentate, de obicei, in antiteza.