Referate romana - referate la limba romana categorisite pe autori Referate, Referat, caracterizare, comentariu, eseuru, rezumat
HomeTrimite comentariuContact






Evolutia tehnicii si a spiritului literar catre antiliteratura, catre disolutia granitelor dintre genurile si speciile literare si chiar negarea ideii de literatura nu sunt inventii de ultima ora, ci au radacini adanci in meditatia profunda a unor mari scriitori asupra literaturii. Scriitura are un caracter sacru, dupa cum spune Sf. Augustin in momentul in care se converteste:

"Ce-mi pasa de toate aceste texte, daca in ele nu gasesc un suflet si un spirit pe care pot sa-.l inchin lui Dumnezeu."

Cartile au, asadar, prin predestinare, o existenta sacralizata, hierofanica, ele fiind o parte din intregul Primordial, din lumea de inceput. Se dezvolta astfel o literatura sub forma criticii etico-religioase, iar aceasta critica determina o opozitie puritana fata de literatura obisnuita. Miscarea subtil contestatara este sustinuta de Erasmus, in "Elogiul nebuniei", si de John Collet, care inventeaza notiunea de "literatura murdara" (blotterature, thenne literature) sau, in terminologie germana, Schmutzliteratur, Schundliteratur. Pe aceeasi linie, satira devine o specie epica frecventa in epoca, dar nu neaparat a "pretioaselor ridicole", ci a lui "Pauvre diable", ca in cazul lui Voltaire. Apare si formula literaturii ca simpla industrie, o data cu "The Vicar of Wakefield" (Goldsmith, 1766). Totusi, Ideea Prima, Spiritul Absolut, domina literatura, iar filozofia literara oscileaza intre sacru si profan.

Scriitorii moderni se situeaza insa intr-o postura mai radicalizata, se supun unei conditii total puriste, iar pentru multi dintre ei literatura devine dintr-o data o realitate minima, avand loc o disparitie a literaturii, prin incercarea sa de a atinge absolutul. Jean-Jacques Rousseau spunea:

"La lettre tue et l esprit vivifie" ("Litera ucide, spiritul da viata"). Literatura devine, prin aceasta butada, o formula moarta, dupa un principiu prezent si in "Faust":

"Teoria este cenusie, arborele vietii este verde".

Literatura moderna glorifica "feliile de viata", subviata prezenta in toate segmentele societatii moderne. Viata se substituie in mod direct poeziei sau se preface in poezie, ceea ce este, de fapt, o teza suprarealista:

"Poezia este continuta pretutindeni, in mod potential, in lucrurile cele mai straine pana in prezent poeziei."

(Andre Breton). Autenticitatea poeziei si a literaturii provine dintr-o legatura totala intre Dichtung si Wahrheit. Noul roman presupune intoarcerea la "literatura faptelor", lucru anticipat si de teoriile formalistilor rusi de la "Novai lef" (1927-1928). Pentru dadaisti, revolta impotriva literaturii este profunda, pentru ca intreaga poezie capituleaza brusc in fata "bancii", in timp ce pentru suprarealisti, "literatura este unul din cele mai triste drumuri, care duc oriunde".

Pentru grupul de la "Tel Quel", poezia este o intruchipare a idealismului burghez. Suprarealistii incearca sa se detaseze de literatura, spunand, intr-o "D6claration" din 1925, publicata in "La Revolution surrealiste": "Noi n-avem nimic de-a face cu literatura".

Poezia moderna trebuie sa fie "anarhica", sa fie dominata de praxis, sa rupa barierele logicii, iar literatura trebuie sa joace un rol important intr-o lume care se supune terorii zilei de maine, barbariei, inconstientei "actului gratuit" ce duce, in mod invariabil, la moarte. Mircea Eliade se elibereaza de literatura prin istoria religiilor si etnologie:

"Pentru mine acesta este realul, nu literatura".

Opera sa pare mai in viata decat personajele unui roman. Hiperlogica si analiza supercritica a evenimentelor duc, in cele din urma, la pozitii antiliterare.
Criza conceptului de literatura este un termen inventat de Jacques Riviere in 1924. Schlegel declara in 19 februarie 1822:

"Je me moque de la litterature".

Problema centrala a antiliteratura este de a-si regasi si apara esenta."

(A. Marino).
Poezia devine o modalitate de a distruge oglinda vietii pentru realisti, de aceea ea este "interzisa" in "Le RSalisme" de catre Duranty printr-o lege expresa. in. "Art po&ique", Verlaine scrie:

"Et tout le reste est litterature".

"Invectivele" sunt un alt exemplu graitor pentru a ilustra aceasta stare de spirit:

"Detestant tout ce qui sent la litterature,
Je chasse de ce livre uniquement prise
Tout ce qui touche a l horrible Litterature".

"Iluminarile" lui Rimbaud se vor a fi versuri in afara oricarei literaturi. in "Algazy & Grummer", Urmuz parodiaza "literatura comestibila", prin exploatarea termenului de "hrana spirituala".

Claude Mauriac propune notiunea de aliteratura prin doua lucrari: "L AlitteYature contemporaine" (1958, 1969)" si "De la HtteYature a l alitte>ature" (1969).

Prin acestea propunea eliberarea de vulgaritati, restituirea sensului nobil de literatura.
Notiunea de antiliteratura presupune ideea de antiautor, de antipoet. Devalorizarea
scriitorului intervine in secolul al XlX-lea, cand are loc o criza a productiei literare. Mitul
romantic al scriitorului se destrama o data cu aparitia "Jurnalului" fratilor Goncourt sau cu

Ideile promovate de Lautreamont. in locul unui autor, apar alte denumiri, cum este aceea de
.scripteur, care il indeparteaza pe scriitor de la valoarea de creator romantic. Teza lui Lautreamont este aceea ca poezia nu trebuie facuta de scriitor, ci de toti, destramand iluzia romantica a creatorului de geniu. Tehnica literara urmeaza principiile anticompozitiei, asa cum intuieste si dadaismul:

"Poemul nu mai este subiect, ritm, rima, sonoritate: actiune formala. Proiectat in cotidian, el poate folosi mijloace a caror utilizare nu este nici reglementata, nici inregistrata."

Apar notiunile de poezie - "carte postala", "telegrama", "fotografie", "jurnal".





Tehnica fotogramelor sau a colajelor este folosita de Apollinaire, iar echivalentul lor in arta plastica este artefactul numit "ready-made" al lui Marcel Duchamp. Creatorii ezitanti, de tipul lui Leonardo da Vinci, ajung la moda, la fel "caietele de exercitii si studii" ale lui Andre Oide, ca "Journal des «Faux-monnayeurs»".

Creatia este supusa unei adevarate chestionari; apar demascarea si antiironia, si nimeni nu mai accepta constructiile utopice ale realului. Intertextualitatea, introdusa de Butor si Sollers, inseamna insertia in textul de baza a textelor sau a citatelor straine, de cele mai multe ori foarte lungi. Lautreamont marseaza pe ideea antiironiei, dupa care nu trebuie crezuta nici imaginea de ansamblu, iluzia, fantasma. Un rezultat final al acestei metode este depoetizarea poeziei si prozaizarea literaturii. Limbajul este acuzat de insuficienta, iar gruparea "De Stijl" proclama la modul nietzscheean "Cuvantul a murit".

Limbajul este lipsit de concretete, se repeta, de aceea se cauta alte valente ale acestuia, "limbajul absurd" din piesele lui Beckett si Eugen Ionescu. Lucrul acesta fusese remarcat si de Hofmannstahl, in "Der Brief des Lord Chandos".

A. Artaud era convins de existenta unei norme superioare a existentei:

"Cineva imi ia hoteste cuvintele pe care le-am gasit".

Refuzul limbajului reprezinta atitudinea pitagoreica de liniste si armonie interioara. Pentru Ricardou si Blanchot, limbajul trebuie sa marcheze o involutie, care sa inregistreze nivelul zero al scriiturii, "vidul" desavarsit. De fapt, teoria "gradului zero al scriiturii" este inventata de Roland Barthes. Pentru creatie trebuie stabilit un punct de "emergenta", "mutenia" sau "fabuloasa absenta a cuvantului", asa cum spunea Lucian Blaga. George Calinescu vorbea de "forma goala a activitatii intelectuale".

Specific antiliteraturii este nonlimbajul ca limbaj, iar literatura trebuie sa treaca dincolo de frumos sau de urat, sa transceada limitele esteticii traditionale. Flaubert voia sa scrie "o carte despre nimic, fara nici o legatura exterioara".

Gellu Naum incerca, in sensul stabilirii esecului esecului, sa gaseasca noi valente limbajului:

"Sa cretinizam limbajul".

Exista o mentalitate apocaliptica de negare a limbajului, de intoarcere in punctul zero al acestuia, pentru ca literatura sa revina la fagasele initiale, ca intr-un ciclu cosmic intins pe milioane de ani. Literatura devine anticlasica, antitraditionala, antiliterara. O rezistenta teoretica impotriva literaturii nu exista decat in cazul lui Brunetiere, care semnaleaza punctele slabe ale acesteia. Antiliteratura se axeaza pe notiunea de contraposicion, adica prin dezechilibru, instabilitate, caracter "baroc".

Dadaismul presupune insuficienta oricaror norme, stipularea unui alt tip de literatura, creatoare a unei "realitati superioare".

Antibaladescul, antilirismul, apoemul lui H. Pichette, proemul lui Fr. Ponge sunt folosite si de scriitorii romani, de Marin Sorescu, in "Balada" "Poem", de "Poeziile antipoetice" ale lui George Magheru (1933). Antiepicul si antiromanul sunt "notiuni perimate" dupa protagonistii "noului roman francez"; in cazul acestor opere se eludeaza "subiectul, modifica conceptia eroului, aduce suspensul final".

Un exemplu de antiroman este "Portrait d un inconnu" de Nathalie Sarraute. Personajele sunt fictive si pastreaza aparentele si constructiile romanului. Antiromanul presupune si antifictiunea, cum este "Palnia si Stamate", de Urmuz, o parodie care include in ea concepte fundamentale ale teoriilor fizice moderne. Revista "Integral" (1 martie 1925) are drept scop propagarea unei teorii care cere "moartea romanului, epopeii si a romanului psihologic".

Fictiunea nu poate fi acceptata sub presiunea cutremuratoarelor realitati moderne, razboiul atomic, razboaiele civile. Antijurnalul sau antimemoriile sunt noi procedee de manifestare a antiliteraturii: este suficient sa mentionam "Antime"moires" de Andre Malraux, un prilej pentru a genera reflectii politice, sociale, meditatii asupra destinului. Antiteatrul presupune "teatrul deschis", "Action Theatre", unde finalul este stabilit cu ajutorul spectatorilor sau al calculatorului, happening-ul fiind imprevizibil in acest fel.
Urmuz este precedat de "Omul fara insusiri" al lui Musil:

"Pe Atlantic un minim barometric inainta in directie orientala in intampinarea unui maxim amenintator de deasupra Rusiei, si nu arata deocamdata tendinta de a-l ocoli mutandu-se mai la nord..."

. Edwin Abbott ne descrie in "Flatland: a Romance of Many Dimensions" aceeasi spatialitate dubioasa:

"Imaginati-va o foaie vasta de hartie pe care niste Linii drepte, niste Triunghiuri, niste Patrate, niste Pentagoane, Hexagoane si alte figuri geometrice, in loc sa ramana nemiscate la locul lor, s-ar misca incoace si incolo, libere, pe suprafata sau inlauntrul ei, dar fara sa poata sa se ridice de pe ea si fara sa poata sa se afunde in ea, ca niste umbre, in sfarsit - insa consistente si cu contururi luminoase. Facand astfel veti avea o idee destul de corecta despre tara mea si a compatriotilor mei".

Se observa aici un "self-voiding fiction" ("narativa autocontradictorie"), pentru ca se construieste o lume imposibila, existenta intr-o alta dimensionalitate, inferioara, precum si o alta lume, de o dimensiune superioara.
"Damnarea" scriitorului presupune si o dualitate: pe de o parte, ea "m embe"te", pe de alta parte ea este perceputa ca o "verola cu neputinta sa mai scap de ea".

in literatura romana, antiliteratura este cultivata de Tudor Arghezi, Ion Vinea ("Literatura ma persecuta. imi e iremediabil antipatica"), de Paul Zarifopol, care amintea de "gateala aceasta [...] partea estetica a literaturii".

Literatura de acest tip este intalnita la Alexandru Macedonski, in "Thalassa", sau in "Craii de Curtea-Veche", de Mateiu Caragiale.

Alte referate romana, dar Necategorisite











Politica de confidentialitate