a)  Acceptii ale termenului: d7k2610de39fip
Termenul de "dramaturgie" (gen dramatic) desemneaza toate acele creatii literare care au fost scrise sub forma de dialog, cu scopul de a fi reprezentate pe scena.

b)  Specii dramatice:
Speciile literare subordonate genului dramatic sunt: trage­dia, comedia, drama, farsa, melodrama, vodevilul.
a. Tragedia este o specie a genului dramatic, in care per­sonajele sunt antrenate intr-un conflict puternic cu deznodamant nefericit.

In tragedia greaca a antichitatii, reprezentata de lucrarile lui Eschil, Sofocle si Euripide, omul se lupta cu un destin nemi­los care se extinde, de multe ori, asupra unei intregi familii.

Ca urmare, tragedia trezeste in sufletul spectatorilor senti­mente de mila si frica, savarsind un proces de purificare pe care filosoful Aristotel il numea Katharsis.

2.  Comedia este o specie a genului dramatic, in proza sau in versuri, la baza careia se afla un conflict comic, capabil sa starneasca rasul. Acest conflict este, de multe ori, un contrast intre frumos si urat, aparenta si esenta, scop si mijloace, prostie si inteligenta etc.
Comedia poate sa fie de mai multe feluri: de caracter, de moravuri, de intriga, vodevil etc.

In literatura romana, specia a fost stralucit reprezentata de I.L. Caragiale.

3.  Drama este o specie a genului dramatic, in proza sau in versuri, caracterizata prin oglindirea, intr-un conflict puternic, a datelor contradictorii ale realitatii si printr-un deznodamant grav. Afirmata in epoca Renasterii (W. Shakespeare), drama cu­noaste o mare stralucire in perioada romantismului, cand isi insuseste si trasaturile curentului: interesul pentru culoarea locala, pentru trecutul istoric, pasiunile puternice, personajele de exceptie.

c) Structura textului dramatic
.  Constructia unei opere dramatice impune existenta unei actiuni, a unui conflict, a unei intrigi si a unor momente ale subiectului.
.  Actiunea = desfasurarea intamplarilor intr-o opera dra­matica; totalitatea evenimentelor si a legaturilor dintre ele.
Actiunea este mai cuprinzatoare decat subiectul, intrucat implica si starile sufletesti ale personajelor.
.  Conflictul = contradictia intre ideile, sentimentele, intere­sele, idealurile etc. A doua sau mai multe personaje (conflict exterior); opozitia, lupta dintre trairile/ideile intime ale aceluiasi personaj (conflict interior); conflictul este elementul esential in actiunea unei opere dramatice;

.  Intriga = evenimentul care declanseaza actiunea;
.  Celelalte momente ale subiectului sunt aceleasi ca si in textul epic, dar exista si deosebiri:
-  locul autorului il iau personajele, interventia directa a celui dintai manifestandu-se doar in indicatiile de regie;
-  modul de expunere utilizat este dialogul;
-  descrierea spatiului actiunii precede textul sau fiecare act (daca este cazul);
.  Compozitia textului dramatic:

De cele mai multe ori, operele dramatice sunt impartite in mai multe diviziuni:
.  Actul = secventa a unei piese de teatru, avand caracter uni­tar si reprezentand o treapta in evolutia conflictului. impartirea in acte are la baza mai multe criterii: prezenta unor personaje, locul si timpul actiunii, dimensiunile operei etc; la randul sau, actul se divide in scene si tablouri. Dupa terminarea unui act, urmeaza pauza;
.  Scena = subdiviziune a unui act dintr-o opera dramatica, marcata prin intrarea sau iesirea unui personaj;
.  Tablou = subdiviziune a unui act dintr-o opera dramatica, marcand trecerea timpului, schimbarea decorului etc;
.  Replica = fragment din rolul unui actor, constituind un raspuns adresat partenerului/partenerilor;
.  Didascalie = parte a textului care cuprinde precizarile autorului privind miscarea in scena, decorul, tonul replicilor, fondul sonor, jocul de lumini etc. in teatrul modern, didasca-liile tind sa devina atat de ample, incat egaleaza (aproape) textul.

Limbajul dramaturgiei se caracterizeaza prin utilizarea dialogului si a monologului, indiferent daca piesa de teatru este compusa in proza sau in versuri.
.  Dialogul = schimb de replici intre doua sau mai multe personaje;
.  Monologul = replica de dimensiuni ample emisa de un personaj.

In dramaturgia contemporana (ca si in cazul prozei narative sau al poeziei) se tinde spre estomparea unor "granite" dintre specii si spre adoptarea unor noi formule de creatie.
Printre dominantele acestor noi formule pot fi mentionate: decorurile stilizate, universul insolit, lipsa actiunii propriu-zise, dialogurile absurde, situatiile nefiresti, personajele generice (Mama, Fiul, Batranul, Batrana etc).

In teatrul absurdului, existenta unor situatii aberante, ilogice, irationale sugereaza ca Raul s-a instaurat in lume sau in sufletul omului; in teatrul postmodern, autorii trateaza in spirit iro­nic sau parodic vechile structuri dramatice, printre procedeele utilizate incluzandu-se si monologul absurd, umorul negru, antiteatrul.