"De neamul moldovenilor, din ce tara au iesit stramosii lor" a fost scrisa spre sfarsitul vietii marelui carturar si a ramas neterminata.

Destinul a facut ca, din ordinul unui domnitor prea batran si temator sa nu-si piarda tronul, capul lui Miron Costin sa cada sub securea calaului; sufletul lui de roman se izbavise insa prin opera pe care o lasase neamului sau.
  Titlul complet al lucrarii indica scopul propus de autor: de a stabili adevarul asupra originii moldovenilor (romanilor).
Chiar din capitolul I (in care se face o prezentare a Italiei,), intelegem ca tara din care "au iesit" stramosii (spre a veni in Dacia), este Italia; ideea umanista a descendentei noasjre latine se prefigureaza inca din titlu.

     Sub raport compozitional, lucrarea "De neamul moldovenilor... "este alcatuita din sapte capitole in care autorul prezinta geneza poporului roman, de la intaiul "descalecat" al lui Traian, in Dacia. Pentru aceasta, Miron Costin impleteste date din istoria romanilor, cu date despre cucerirea Daciei de catre Traian, oferind argumente arheologice, lingvistice si etnografice in sprijinul tezei originii latine a poporului roman.

"De neamul moldovenilor..." este precedata de o "Predoslovie catre cetitoriu" in care autorul isi expune motivele care l-au determinat sa scrie lucrarea.

Prefata se deschide prin precizarea obiectului cartii, care este "inceputul tarilor acestora" adica nasterea poporului roman. Tot in prima fraza, referindu-se la "neamul" moldovenesc, muntenesc si la romanii din Transilvania, autorul sugereaza unitatea noastra etnica, indiferent de granitele istorice temporare.
Daca in poemul "Viata lumii" acelasi Miron Costin ne lasase sentimentul efemeritatii umane, acum, timpul este privit ca statornicie, romanii ramanand in "aceste parti de pamant", veacuri intregi.

Din aceasta perspectiva gigantica asupra timpului, cronicarul i se adreseaza nu cititorului,contemporan, ci altuia, peste sute de ani: "Puternicul Dumnezeu, cinstite, iubite cetitorule, sa-ti daruiasca dupa aceste cumplite vremi anilor nostri, candva si mai slobode veacuri, intru care, pe langa alte trebi, sa aibi vreme si cu cetitul cartilor a face iscusita zabava, ca nu este alta si mai frumoasa si mai de folos in toata viata omului zabava decat cetitul cartilor"

Acestui cititor ipotetic, aflat in departele timpului, autorul ii marturiseste ca a stat multa vreme in cumpana, inainte de a incepe "osteneala aceasta"; motivul l-a constituit timpul indelungat de la sosirea lui Traian in Dacia si lipsa izvoarelor istorice, argumente in fata carora "sa sparie gandul".


Iubirea de neam l-a determinat insa a trece peste aceste greutati, pentru ca adevarul despre originea poporului nostru sa patrunda in universalitate ("sa scot lumii la vedere") si sa ramana in eternitate.
Patriotismul autorului se vadeste si aici, in dorinta ca, asemenea altor popoare mari, si romanii sa-si cunoasca etnogeneza: "Indemnatu-m-au mai multu lipsa de stiinta inceputului acestii tari (...) toate alte tari stiindu inceputurile sale".



In spirit umanist, autorul afirma originea latina a poporului roman si unitatea lui pe intreg teritoriul national: "ca toti un neam si o data discalecati santu".


Scopul lucrarii este polemic, autorul criticand in termeni duri pe cei care copiasera cronica lui Grigore Ureche si introdusesera niste "ocari" la adresa romanilor: ei sustineau ca stramosii nostri se trag din temnitele Romei, aruncand astfel un blam etern asupra neamului. O asemenea fapta nu putea fi iertata de cronicarul patriot, date fiind consecintele ei in curgerea timpului: "Nici este saga a scrie ocara vecinica unui neam".


Cu o probitate exemplara, Miron Costin "ne obisnuieste cu responsabilitatea vesniciei" (M. Tanasescu), asumandu-si in fata posteritatii ceea ce a scris: "Eu voi da sama de ale mele cate scriu".


Aceeasi probitate o manifesta autorul in recunoasterea meritelor lui Grigore Ureche care a inceput consemnarea faptelor istorice "de dragostea tarii".


Din "Predoslovie catre cetitor iu" se desprind inaltele trasaturi morale ale autorului: patriotismul, orgoliul de a face parte dintr-un neam cu origine aleasa, raspunderea in fata posteritatii, sentimentul adevarului.
Stilul lucrarii se caracterizeaza prin echilibrul intre fraza de tip latin, exprimarea populara si limba ingrijita. Expresia orala, adresarea directa, enumeratia, plasticitatea exprimarii, constituie tot atatea calitati ale stilului costinian.