Tema

Romanul aduce in prim-plan tema libertatii individuale.

Subiectul
Actiunea se petrece in timpul dictaturii comuniste.
Scriitorul Anghel Dumitru Pandele (A.D.P.) traieste in tinerete o experienta exceptionala, anume scrie o piesa de teatru despre mitul lui Orfeu si premiera are loc de Craciun. in aceeasi noapte, el are o intalnire secreta cu actrita care interpretase rolul Euridicei, intr-o casuta din mijlocul padurii. in timpul noptii, vede la fereastra o femeie blonda care ii zambeste si ii face semn sa pastreze secretul. intamplarea aceasta i se sterge cu totul din memorie. Pandele ajunge un scriitor celebru si, dupa aproape treizeci de ani, afla ca are un fiu - Laurean. Acest fiu, impreuna cu logodnica lui Niculina, il viziteaza pe Pandele. Ei il conving sa participe la o serie de initieri mistice, prin intermediul spectacolelor de teatru experimental, ale lui Ieronim Thanase. Pandele accepta si descopera o cale de evadare din timpul istoric.

Intr-o noapte de Craciun, impreuna cu Laurean si cu logodnica acestuia, trec intr-o alta dimensiune a timpului, experienta la care este martor Eusebiu Damian, secretarul lui Pandele. Ei merg la casuta din padure in care Pandele traise prima intalnire cu Euridice si dispar in mod miraculos de langa Eusebiu. Acesta se trezeste dimineata intr-un loc pustiu, in care fusese candva o padure, taiata demult.
Nelamurit de intamplarea stranie, secretarul isi imagineaza, ca si anchetatorul Albini, ca maestrul Pandele a fugit din tara. intr-o zi, primeste un buchet de nouasprezece trandafiri, insotit de un bilet semnat de Pandele, cu promisiunea de a se revedea curand.

Comentariul
Actiunea romanului se petrece in era comunista, cand granitele erau inchise, iar artistii nu puteau sa participe la viata culturala internationala. Personajul A.D.P. este un scriitor care a atins celebritatea in plan national si care traieste intr-o izolare totala si in amnezie.


Ca in toate scrierile fantastice eliadesti, si aici actiunea este incitanta, construita pe o tema realista - intr-un prim nivel de receptare. Universul totalitar este doar fundalul, unul vag conturat, dar din care nu lipsesc datele concrete ale ultimului deceniu de dictatura comunista: o elita constituita din artisti, anchetatori de securitate preocupati de doctrine metafizice ori activisti disperati participa la un experiment teatral, ascunzand fiecare dorinte secrete, in actul lor de initiere. Astfel, regizorul Ieronim Thanase vrea sa capete permisiunea regimului de a face un film si, mai ales, de a participa cu el la un festival international, in timp ce un important personaj politic al sistemului comunist, bolnav, traieste experimentul ca pe un miracol. El se vindeca, intr-adevar, si apoi nu mai vrea sa ia parte la desfasurarea istorica, isi neaga rolul opresiv. Atitudinea lui constituie un semn al degringoladei, dar si al neputintei conducatorilor, intr-o lume scapata de sub control.

Dar aceste elemente nu constituie punctul central al romanului, ci doar cadrul de stimulare a unei actiuni create pe alternanta dintre anuntarea si amanarea mesajului ascuns intr-un subiect complicat de planuri secundare, de personaje numeroase, dar abia schitate, si de un nivel mitic bine definit. Timpul propriu-zis al istoriei se individualizeaza prin simboluri ale haosului subliniate mai ales prin sensul subiectului, creat pe tema regasirii dintre tata si fiu. Amanuntele se dilata alegoric prin chiar interpretarile numeroase ale personajelor. Astfel, Albini (an­chetatorul comunist) spune ca Niculina, care a vrut sa-si cunoasca tatal, a introdus, ca si Sophia, dezordinea, suferinta si pacatul in lume, caci ea ii seduce pe toti cei care ar putea sa-i ofere informatii, produce scandaluri si crize. in haosul general, totusi, Niculina il ajuta pe Laurian Serdaru sa isi gaseasca tatal, marele scriitor A.D.P., si impreuna traiesc experienta eliberarii de sub teroarea istoriei. Aici simbolul capata si sensuri crestine, caci cei trei reconstituie trinitatea sacra, dupa cum o sugereaza chiar rolul lor: Niculina este fiinta pneumatica, Laurean este fiul necunoscut, iar A.D.P. nu este doar tatal, ci si creatorul, artistul care isi constru­ieste propriul univers.
Actiunea, condensata intr-un spatiu restrans, dezvolta de fapt un subiect a carui rezolvare este o revelatie, ceea ce face ca el sa capete sens simbolic, iar romanul sa fie o parabola. Respectiv, subiectul se tese in jurul creatiei lui Pandele, o tragedie care transpune coborarea lui Orfeu in infern.

Prin aceasta, scriitorul descopera ca destinul orfic se aseamana cu cel al lui Isus, iar revelatia lui are loc in noaptea in care isi concepe fiul, care este tocmai timpul nasterii Mantuitorului. in acea noapte este cuprins de o sete devoratoare si totodata de groaza ca nu-si va potoli niciodata aceasta sete. Are viziunea unei fete blonde (Euridice), care il indeamna la tacere, apoi Pandele uita pentru multi ani acest episod. Duce o viata monotona, fara revelatii si fara curiozitate, pana in momentul in care isi reaminteste de setea cumplita si mai ales de frica ce a insotit-o. Aici simbolul defineste conditia de insetat a lui Pandele, adica fixarea sa in istorie si in suferinta. Cand isi fac aparitia Laurean si Niculina, fiinte victorioase, dupa cum o indica si numele lor, Pandele intra intr-un ritual de anamneza. Ei il pun in legatura cu Ieronim Thanase, iar Pandele gaseste drumul spre eternitate, traind experienta spectacolului ca pe un exercitiu de recuperare a evenimentelor uitate. De cele mai multe ori, spectacolul exprima o atitudine donquijotesca (de ucidere a fricii de moarte, prin fixarea in intimitatea mortii) sau de neimplicare. Reducand toate dimensiunile timpului la clipa prezenta, spectacolul cuprinde esenta lumii sau, cum spune un personaj, adevarul total, adica ceea ce ne este dat sa cunoastem numai dupa moarte.
Pandele scrie o piesa de teatru care incepe cu sfarsitul si isi comenteaza intentiile astfel: La inceput a fost ceea ce va fi si la sfarsit si apoi din nou la inceput -la inceput a fost haosul. Din acest motiv, piesa sa incepe prin replici ininteligibile, prin dialoguri extravagante si artificiale, care se amesteca pana ce devin un psalm ciudat si armonios ce anunta Creatia si victoria Demiurgului. in viziunea lui, [...] cititorul trebuie socat, indignat. Numai dupa aceea poate avea loc metanoia, rasturnarea, trezirea, reintegrarea. Experienta lui are functie mistica; el intelege ca, in acest haos bogat in virtualitati, anumiti indivizi se pot realiza, chiar acum, pe loc, in mijlocul descompunerii generale; ei nu sunt obligati, ca toti ceilalti, sa astepte o noua Creatie pentru ca sa-si poata regasi plenitudinea... Acest ritual teatral ii da dreptul sa recupereze experienta ratata in urma cu treizeci de ani, in noaptea in care si-a conceput fiul, implicit, sa regaseasca si revelatia ca Orfeu si Isus au coborat in moarte in numele iubirii.


Cand revine in locul in care s-a petrecut misteriosul episod, dupa ce se initiase in tehnicile evadarii, reuseste sa se elibereze de teama si de sete si trece in taramul libertatii absolute. in conceptia lui Eliade, libertatea este o stare privilegiata a celui care scapa de sub teroarea istoriei, prin moarte sau prin diferite tehnici ale evadarii din timpul profan, cum ar fi ritualurile de purificare, spectacolul, izolarea ascetica, meditatia.
P adurea nu mai exista decat pentru Pandele. El regaseste drumul spre mo­mentul ratat, pentru ca acum stie sa se orienteze in haosul general si sa gaseasca iesirea. Laurian, Niculina si A.D.P. trec in alta dimensiune a lumii, mai exact dispar din realitatea cunoscuta. Pandele poarta in sine o experienta neobisnuita, dar ale carei sensuri au ramas camuflate dintr-un omenesc sentiment de frica; aparitia misterioasa a fiului reprezinta un semn, anume al intoarcerii la intalnirea cu Euridice, adica in momentul in care i-a fost deschis drumul spre infern, spre o alta devenire. Fiul devine astfel calea, in sens biblic, reinvierea prin moarte. Initial, Pandele refuza chemarea Euridicei, adica moartea prin refacerea unitatii primordiale; el descopera evadarea prin compunerea triadei desavarsite (Tatal, Fiul si Sophia), deoarece si-a inlocuit moartea personala printr-un proces de amnezie-anamneza. Ridicandu-se deasupra paradoxului esential (moarte-nunta, coincidentia oppositorum), el intelege ca fiinta este condamnata la libertate absoluta, numai ca trebuie sa-si aleaga drumul spre ea inca din timpul vietii. Pentru majoritatea oamenilor, moartea presupune anularea contrariilor, existenta in libertate si constrangere totodata, caci poarta mortii este precedata de un labirint din care doar cei pregatiti pot iesi cu usurinta.
Deznodamantul reia sensurile acestei revelatii pe care se intemeiaza experienta lui Pandele si confera credibilitate povestii intr-un registru verosimil.
Dupa disparitia miraculoasa a scriitorului, Eusebiu, secretarul sau, primeste un buchet de trandafiri, cu un bilet semnat de Pandele, cu promisiunea de a se vedea curand. La putin timp dupa aceea, intalneste un student care ii face o marturisire stranie: Baga mana in buzunar si scoase o foaie de caiet. - Trebuie sa traduc si sa explic un text. Doar cateva propozitii. Dar cum sa le explic? Libertatea absoluta, asta sa zicem, inteleg. Dar mai departe? Nous sommes condamnes a la liberte! Ce vrea sa spuna asta?" Daca pana atunci Eusebiu se gandise ca Pandele, Niculina si Laurian s-ar fi putut rataci in timp, prin intalnirea cu acest mesager, care i se adreseaza in exclusivitate, el intelege ca au reusit sa se elibereze de timpul istoric si ca acest lucru este nu numai posibil, dar este un dat al fiintei, o condamnare, in termeni sartrerieni. Pentru oricine altcineva mesajul reprezinta un simplu subiect de examen, dar Eusebiu stie ca ii este adresat, pentru ca studentul face aluzie la formula de despartire folosita de Pandele (pe curand) si are o atitudine complice (ii zimbeste, ii face cu ochiul).

Personajele romanului intruchipeaza oameni obisnuiti, sunt antieroi in traditia romanului modern. Ceea ce ii scoate din banalitate este un accident, o patrundere intamplatoare sub incidenta sacralitatii. De pilda, Pandele este amnezic, adica si-a pierdut functiile transcendentale si sensul sau de fiinta initiata, dar prin revelatia din noaptea de Craciun se inscrie in galeria arhetipurilor. Eliade aduce, de regula, tipologii simbolice, intre acestea inscriindu-se personaj ele-mesageri. Laurean si Niculina sunt purtatorii unor informatii prin care poate fi pus in functiune motorul lumii. Ieronim este initiatul, un fel de personaj-reper in scrierile lui Eliade, care aici este destinat sa duca Europei mesajul despre teroarea comunista. El face un film (Copiii nimanui), care pare o poveste inofensiva, dar in care introduce aspecte ale mizeriei existentiale. Filmul, devenind o satira a comunismului, este premiat in strainatate. Eusebiu este un inlocuitor, un pastrator al mesajului.
Motivatia artistica a romanului este constituita de simboluri, de mituri si de idei filozofice, ceea ce ii confera scrierii functie parabolica. La aceasta contribuie si discursul narativ, pus in valoare de discutiile personajelor angajate in dezbateri intelectuale. Fiecare amanunt al naratiunii se dezvaluie in mai multe etape si prin contributia mai multor voci narative. Naratorul acorda credit total personajelor sale, intervenind cu discretie in punctarea detaliilor.
Naratiunea evolueaza de la simpla relatare spre nivelul mitic, prin procedeul mitologizarii faptului banal. Registrul simbolic si cel realist combinandu-se, creeaza planuri de semnificatii suprapuse, Eliade fiind un maestru al tehnicii palimpsest.


In conformitate cu scriitura moderna, finalul este deschis oricaror interpretari, dar legat prin sugestii si structuri simbolice de titlul romanului. Eliade transpune simbolul trandafirului cu sensul sau mitic, de renastere, si il introduce ca mesaj straniu. Dupa ce Pandele trece in spatiul libertatii absolute, Eusebiu primeste periodic un buchet de nouasprezece trandafiri rosii, veniti din eternitate. in final, sase dintre ei se ofilesc si raman treisprezece trandafiri; atat culoarea cat si numa­rul simbolizeaza viata renascuta, caci, cifra a Mortii in cartile de tarot, treisprezece desemneaza un ciclu (doisprezece), peste care se adauga o unitate, un inceput. Reunind simbolismul renasterii si al iubirii, trandafirul apare situat aici in con­textul unei sugestii optimiste si reconformate, legate de inceputul unei noi ere.

Dincolo de sensul mitic, romanul Nouasprezece trandafiri contine si un mesaj legat strict de istoria romaneasca a anilor 80. Eliade sugereaza aici spargerea cortinei de fier prin arta, prin mesaje de salvare camuflate in simboluri si parabole. Din perspectiva lui Eliade, iesirea din sistem cere initiere si imaginatie.