Prin eseul "Cuvinte impotriva masinii de scris", Mircea Cartarescu produce o diatriba critica impotriva poeziei modeme, ajunsa, dupa opinia sa, intr-un prag al dezastrului estetic, singura salvare fiind literatura nou aparuta la orizont, cea modernista.


Ca obiect reprezentativ pentru un intreg veac de poezie, Mircea Cartarescu alege masina de scris, un simbol definitoriu al epocii moderne, al insusi modernismului, reprezentand, intr-o forma esentiala, galaxia Gutenberg, la fel cum in epoca actuala calculatorul indeplineste aceeasi functie. Un scriitor al timpului modern este inevitabil legat de masina de scris:

"Nu numai poezia, dar si viata mea insasi dateaza inevitabil. Sunt un scriitor legat de masina mea de scris. Nu pot gandi decat in fata ei."

Masina de scris devine instrumentul indispensabil stapanirii spatiului poetic, o modalitate de a transcende realul, de a-i prelungi ecourile in lumea virtuala a imaginii:

"Nu pot imagina nimic in lipsa zgomotului familiar, torsul acestei pisici mecanice."

in actul creatiei, instrumentul de scris devine o fiinta vie, o masinarie cu "miile de articulatii si arcusoare care imi provoaca o reverie bizara."

Istoria masinii de scris contine insasi istoria literaturii modeme, momentele de glorie si de prabusire ale acesteia. Complicata masinarie, adevarata "fabrica de poezie", este "simbolul cel mai concret al ultimului veac de poezie, este chiar simbolul modernismuluiT, desi nu fusese folosita de Rimbaud, Baudelaire sau Mallarme\ Spiritul masinii de scris se observa "in Aruncarea de zaruri, in caligramele lui Apollinaire sau in opera lui Cummihgs", avand un rol esential in modificarile sensibile ale conceptului de poezie, in abandonarea retorismului romantic, a poeziei sonore a "urechii", in favoarea poeziei devenite "o simpla amprenta tipografica pe o foaie de hartie, un «text»".

Sub efectul paginii scrise, poezia devine un instrument vizual, "se citeste «cu ochii»", fara voce, pierzand legatura cu lumea concreta, cu senzatiile tactile. Poezia moderna e o modalitate de incriptare a senzatiilor, "un limbaj initiatic", marii poeti tinzand sa patrunda in spatii obscure, ermetice, prin anularea oricarui sens inteligibil:

"Saint-John Perse visa «un mare poem cladit pe nimic», Flaubert a tins catre «un roman fara subiect», Morgenstern combina semne tipografice pentru a sugera «Cantecul pestelui»: liniute si dactili."




Sub semnul vizualului si al graficii, "intreaga poezie modernista tinde spre pagina alba, spre linistea absoluta".

Ea nu se mai adreseaza "omului plenar, «tribalizat», ci unui om decorticat, redus la un depozit imens de imagini".


Nici avangarda "zgomotoasa" nu si-a folosit norocul pentru a salva republica literelor, fiindca poezia acesteia, stapanita de "caracterul dictatorial al vazului", a ajuns in pragul dezastrului:

"Poezia a ramas fara public, iar poetul a ajuns sa nu se mai poata exprima pe sine insusi in propriul sau text, sa produca lucruri straine de persoana sa reala."

Pentru poetul modem nu mai este posibila ruperea puntii intre "text si referent", iar tiparele poetice care pierd denotatul intr-o serie de conotatii nu mai sunt "respirabile".

Dereglarea simturilor este specifica modernistilor:

"Rimbaud a scris in Alchimia verbului ca, prin dereglarea tuturor simturilor, reusea sincer sa vada in loc de o fabrica niste rumuri de minaret. Astazi poetii de pretutindeni se straduiesc sa vada fabrica si nu mai reusesc sa vada decat rumurile cu semiluna."


Potrivit lui Mircea Cartarescu, modernismul a adus poezia romana intr-o fundatura, iar criticii moderni nu fac decat sa adanceasca acest spectacol. Unica salvare o constituie poemele scrise de postmodernisti, care "vor fi considerate peste ani capodopere".

Masina de scris, vinovata parca de toate dezastrele poeziei modeme, va fi o relicva a timpurilor trecute, nostalgica, asa cum este vazuta si pana de gasca a "vreunui batran si bun romantic".

Visul poetului este de a aduce din nou poezia sub forma sonora a cantecului deplin, de a edita poezia "sub forma de banda magnetica".

Elementul vizual, supralicitat de poezia moderna, isi pierde din importanta, in favoarea celui auditiv:

"Un volum de versuri al unui poet din generatia mea isi atinge scopul cand isi determina cititorul sa recite cu voce tare."

Important ramane aspectul auditiv al poeziei, "voluptuos joc cu icoane si cu glasuri tremurate", definitie eminesciana, sub dublu aspect, vizual si auditiv, a poeziei. Pentru ca poezia sa nu devina un simplu joc cu margele de sticla", trebuie sa iasa din modernism. Concluzia poetului este ironica si irevocabila:

"Va trebui sa abandonam,.masina de scris."