Al doilea nivel al operei sadoveniene este universul rural evocat in povestiri ca: "Bordeienii", "Mergand spre Harlau", "Hotul", "Judet al sarmanilor" - toate avand ca personaj central taranul. in "Bordeienii", autorul descrie viata unor palmasi dintr-un sat moldovenesc - o adevarata insula a mizeriei, primitiva si dezolanta, in care oamenii traiesc in bordeie, purtand in suflet o nesfarsita tristete; "Mergand spre Harlau" cuprinde un episod de tortura dantesca: pe fundalul unei zile toride si intr-un peisaj pus sub semnul absurdului apare imaginea unei batrane care - oloaga fiind "rezemandu-se in coate, se tara ca o rama prin lanul fierbinte, prindea manunchiuri si le taia cu secera sclipitoare".


"Hotul este o balada a mortii proiectata cosmic; "Judet al sarmanilor prezinta taranul ca pe un revoltat care - dupa ce-si ascunde durerea ani intregi - se razbuna, adica realizeaza "judetul" (judecata) in numele celor sarmani. Dincolo de intamplari, apare aici, vindecarea sufletului prin reintoarcerea la una dintre ocupatiile primordiale ale omenirii, o regresiune spre elementar si puritate. Omul sadovenian este privit in procesul dezradacinarii si alienarii , al dramelor pe care le traieste prin pierderea valorilor perene ale existentei rurale: puritatea si ordinea existentiala. Iesirea din tipare datorata influentei exterioare ori intamplarii se rezolva la modul dramatic si - adeseori - tragic.

Opera reprezentativa pentru lumea sadoveniana (in care se contopesc: Trecutul, Moldova si Taranul vazut in sute de ipostaze) este "Hanu Ancutei"" (1928).

Alcatuit din noua povestiri dispuse dupa tehnica povestirii "in rama" (utilizata si de Boccaccio in "Decameronul"), volumul este o "rascruce" de drumuri existentiale, sub auspiciile unui timp mitic a carui emblema o constituie lumina aurie a soarelui in asfintit. Aici, vin din timp si din neguri de uitare, personajele; primul dintre acestea este chiar hanul.

Plasat in apropiere de apa Moldovei, hanul este salasul de nemurire ale carui ziduri groase si porti ferecate conserva marele Timp reinviat continuu prin readucerea in prezent a trecutului: expresii ca: "vremea veche", "departata vreme", "vreme adanca" echivaleaza cu "A fost odata" -al basmelor, punand hanul sub semnul fabulosului. Modalitatea prin care drumetii incearca sa opreasca eterna curgere este povestirea. in crugul noptii, sufletul hanului tresalta si simte prezenta demonului, caci in spatiul sau, realitatea si mitul, trecutul si prezentul trec unul in celalalt mereu, fara sfarsit.
Si cum amintirii nu i se potriveste decat regimul autumnalului, peste toate se astern valul melancoliei si sentimentul vremelniciei lucrurilor si oamenilor.

Drumetii sunt tot atatea ipostaze ale omului etern: mos Leonte {"BalauruF) este un Mag care "citeste" in cartea lui de zodii, semnele vremii si pe cele ale viitorului; Orbul {"Orb sarac") este un Homer autohton descins la han din "trecute vremi"; calugarul ("Haralambie") este un Izbavit, iar comisul Icnita este chiar Omul muritor si "calator" prin lume, gata oricand sa plece spre mioritica "nuntire" cu Universul; Ancuta cea de acum este o copie a celeilalte Ancute (sau, poate a unui sir inceput cu Stramoasa din mit si continuat dincolo de timp). In afara celor doua mari teme discutate, opera sadoveniana mai include si alte teme ale creatiei: destinul cosmic al omului ("Baltagul), istoria tragica si mareata a Moldovei ("Fratii Jderi"", "Zodia Cancerului sau Vremea Ducai Voda", "Neamul Soimarestilor"), viata monotona a oraselor de provincie ("Floare ofilita", "Locul unde nu s-a intamplat nimic").