Imagine in actiune, Tudor Soimaru se contureaza ca reprezentant, cu putere de simbol, al implinirii dreptatii

sale si a celor multi mai ales in momentul, de mare tensiune - adevarat punct culminant al intregii structuri epice - prezentat in capitolul al XXXV-lea al romanului si intitu­lat Mortii poruncesc celor vii, capitol in care el il pedepseste pe Orheianu. Reintors pentru a doua oara in sat (dupa ce trecuse printr-o serie de peripetii dramatice, in urmarirea, in Polonia, a Magdei - fiica boierului de la Murgeni - prilej cu care va intelege ca intre el, razesul de pe apa Ramului, si boieroaica nu poate exista nici o legatura sufleteasca trainica), Soimaru va.pedepsi, prin moarte, pe cel ce luase, pe nedrept, viata tatalui sau, pe cel ce rapise pamanturile razesilor Soimaresti, pe care acestia le aveau inca de la Alexandru cel Bun si de la Stefan cel Mare, pe boierul ingamfat, batjocoritor si hain.

Cutremuratoarea scena se petrece tot intr-o duminica, asa cum fusese si ziua in care Tudor se intorsese pentru prima data in sat, insotit de prietenii sai, Simeon Barnova si Cantemir-bei. Scriitorul construieste un sensibil tablou al locurilor, invaluite in razele unui "soare bland" si-n atmos­fera nuantata de "lumina prietenoasa" ce se "impanzi peste sat, asupra casutelor albe si-a livezilor desfrunzite, atmos­fera in care se auzea cum "clopotul suna... prelung" "in turnul bisericii vechi" si cum isi "tremura cantarea... pana la mari departari, unde s-amestecau cerul si pamantul intr-o bruma alburie..."



In aceasta tihna, ingrijorarea ce-i stapanise pe oameni incepe sa se domoleasca, deoarece vestise cineva ca boie­rul de la Murgeni, Stroie Orheianu, vrea sa faca pace cu razesii. Capatand curaj, femeile mai batrane se simt chiar indemnate sa dea crezare zvonului, soptind intre ele, "cu mana la gura":

"Suntem si noi si boierul de-o lege si ne inchinam lui Hristos!"...
Si iata ca Stroie Orheianu soseste in sat, chipurile "sa steie de vorba cu fruntasii Soimarestilor".

Lumea, in frunte cu Tudor si cu mos Mihu, il asteapta.
"Maret in straiul lui bogat, calare pe un roib nalt de Lehia, Orheianu se arata in ulita, urmat de slujitorii lui inarmati" - ne anunta scriitorul, conturand succint, dar in mod plastic, infatisarea boierului, ca si a momentului... "Coti la podet si intra calare in ograda bisericii", unde razesii il intampinara fara sa-si scoata cusmele.

Momentul confruntarii dintre boier si Tudor este pregatit cu grija, pas cu pas. Spaima strecurata in sufletele oameni­lor, imediat ce inteleg ca Stroie Orheianu a venit sa le ia "toata mosia", pentru ca acum el era "tare", deoarece Tomsa, care le facuse dreptate, fusese rasturnat de la tron, in locul lui venind, sprijinit de marii boieri, Alexandru-Voda, fiul doamnei lui Ieremia, determina o crancena incordare, ce sporeste cu fiecare clipa, cu fiecare vorba, cu fiecare amenintare sosita din partea boierului.

Faptele, puse parca in scena, dramatizate, se petree in ritm alert, scriitorul notand gesturile si reactiile persoanjelor:

" - Boierule, striga Soimaru, cu ochii scaparand, ai gresit dac-ai venit in vizunia lupului. Eu mai am un brat tare (celalalt era ranit), si te voi aseza cu pieptul pe mormantul parintelui meu, pe care tu l-ai ucis cu buzduganul lui Aron! Ai ucis: ti-a venit ceasul pedepsei!"

O data rostita sentinta, cei doi - boierul si razesul -nu cunosc alta rezolvare decat... sangele...
" - Sa nu cutezi, misele! ii raspunde Orheianu, cu aro­ganta... Te voi bate peste falci, ca pe tatal tau, si voi spulbera pe toti nemernicii ca tine"... Si, repezindu-si "din sa trupu-nainte scuipa pe Soimaru si ridica asupra-i buzdu­ganul, pe care-l scosese de sub cingatoare"...
Imaginea lui Soimaru este, in aceste clipe, infricosatoare:

"Atunci il vazura intai neamurile lui turbat ca fiara, cu ochii crunti si cu obrazul de var" - remarca scriitorul, cu ajutorul unor comparatii construite in spiritul limbii popu­lare. "Se schimbase intr-o clipa si nu-l mai cunosteau. Cu bratul drept ridica fierul, se repezi ca scapat dintr-un arc, si lovi in crestet pe Orheian", Pentru ca, dupa cateva clipe, in fata satului, ce asistase la un adevarat "judet al sarmani­lor", in fata flacailor calari, cu sabiile si sulitele in maini, gata de lupta, sositi la chemarea capitanului, acesta sa-l apuce cu mana cea zdravana de barba pe boierul ucis si sa-l tarasca, lepadandu-i trupul " langa piatra de mormant pe care era insemnat numele lui Ionascu si anul cumplit al mortii" acestuia.,.
Sufletul incrancenat al lui Tudor isi va arata, in curand, generozitatea, care ii porunceste ca, in numele unei rascoli­toare, dar si dureroase amintiri, sa salveze viata aceleia pe care o iubise cu patima (Magda Orheianu) si de care un destin tragic il despartise:

"Fratilor, nu ucideti!" le-a stri­gat el" flacailor din Soimaresti, plecati, imediat dupa moar­tea lui Stroie Orheianu, sa dea foc conacului de la Murgeni,
Natura - "cutie de rezonanta a sufletului omenesc" -asa cum este surprinsa in opera lui Sadoveanu - jjarticipa si de data aceasta la faptele si trairile oamenilor. In aceste imprejurari (ale arderii conacului boieresc, peste care, ca in legendele populare, razesii trec apoi cu plugurile), "era un cer fara soare si mohorat deasupra si soseau de la munti, de pe varfurile inaltimilor, nouri zdrentuiti", care anunta parca vijelia altor si altor suferinte la care va fi supusa lumea razesilor din Soimaresti, .