"Istorisirea Zahariei Fantanarul" este ultima din ciclul celor noua povestiri care alcatuiesc volumul "Hanu Ancutei".

La sfarsitul naratiunii apare si "rama" care incheie acest volum. e4q1216eh79lzn
Tehnica fiind cea a dialogului, personajul care vorbeste cel mai mult este Salomia, al carei rol se vadeste in final:

"simtise si hanul - caci se infiora lung. O usa, in fundurile lui, se izbi. Se facu tacere la vatra si, cu totii privindu-ne, nu ne-am mai vazut obrazurile.

Lita Salomia stupi in spuza de trei ori: Ptiu! ptiu! ptiu! Si-si facu cruce. in sfarsit abia atunci s-a parut ca ne luminam. Si demonul trecu in pustietatile apelor si codrilor, caci nu l-am mai simtit" .
Salomia are rolul de a purifica spatiul hanului si de a-l pro-teia de demon, ea fiind o Initiata care cunostea "semnele noptii".


Asa se explica, poate, dispretul ei la adresa Orbului (si el un Initiat care "vede" profunzimile lucrurilor).
"Rama" din finalul volumului face din han un "personaj" care se infioara in prezenta demonului, ca si cand ar avea suflet.

  "Istorisirea" lui Zaharia (spusa, mai mult, de lita Salomia) este o poveste de iubire petrecuta pe vremea lui Voda Calimah.

Pe atunci, fantanarul (personaj-martor) primise porunca de la boierul Marza, sa sape, in poiana lui Vladica Sas, o fantana.

Urmand ca insusi voievodul sa vina acolo la vanatoare, boierul dorea sa-i ofere apa proaspata si dulceata.

Ca orice mag al acelor vremuri, Zaharia s-a folosit de cumpana lui cu fir de argint, care i-a indicat locul in care se gasea apa. Pe urma, primind materiale si lucratori, a sapat o fantana adanca, a carei apa era limpede ca si cristalul.


La sosirea lui Voda, "i-a iesit cuconul Dimachi Marza inainte cu cucoana dumisale si cu fata, caci avea o fata sub­tirica si frumoasa ".


Tanara (care se numea Aglaita) era profund mahnita, din pricina ca parintii nu-i acceptau casatoria cu Ilies Ursachi (razes).
Totul se rezolva a doua zi: sfatuiti de Zaharia, cei doi indra­gostiti il intampina pe Voda, in coliba lui de frunzar, stand in genunchi si cerand indurare.
"Condus" de aceea si cumpana a fantanarului, voievodul i-a gasit in coliba pe cei doi tiner «pe care i-a cununat apoi el insusi.
Personajul eponim reliefeaza doua "fete": Una este cea vizibila, a unui om obisnuit, nepieptanat si cu barba incalcita.
Cealalta este "fata" ascunsa, de Initiat in cultul tacerii (asa cum erau unii filozofi antici care treceau, mai intai, prin aceasta proba).
Purtator al unui obiect magic ramas de la "batranii cei vechi", el cauta "izvoarele", simbolizand timpul miturilor.
Si intamplarea al carei martor este, constituie tot o intoarcere in acel timp, vanatoarea fiind una dintre ocupatiile omului primitiv.
Prin "istorisirea" lui, hanul isi pastreaza functia de conservare a timpului mitic.
"Istorisirea Zahariei Fantanarul" este o povestire, intrucat prezinta urmatoarele caracteristici:
Este o naratiune in proza, in care se infatiseaza un singur fapt.   Acesta este relatat din unghiul povestitorului - personaj-martor la aceasta intamplare.
  Accentul cade asupra actiunii si nu asupra personajelor.
Povestirea este o specie a genului epic, situata, ca intin­dere, intre schita si nuvela si cuprinzand nararea unui singur fapt.


In povestire, relatarea este facuta din unghiul unui narator implicat ca participant, ca martor sau ca mesager al cetor petrecute.