Referate romana - referate la limba romana categorisite pe autori Referate, Referat, caracterizare, comentariu, eseuru, rezumat
HomeTrimite comentariuContact








1.   In ciuda temei mitice, subiectul romanului transpune o poveste posibila in realitatea obiectiva.

2.  Atmosfera mitica a romanului este creata printr-un limbaj cu incarcatura ar­haica.

3.   Romanul construieste simbolic un portret al spiritualitatii stravechi.
4.   Simbolurile mitice (drumul initiatic, visul premonitoriu, semnele vremii si viziunea finala a Vitoriei) contribuie de asemenea la conturarea unei dimensiuni simbo­lice a romanului Baltagul.
5.   Sadoveanu creeaza un final justitiar, in maniera romantica.

Tema

Romanul este construit in replica la balada Miorita - nareaza despre moartea unui pastor -, dar accentul este pus pe rolul traditiei in lumea arhaica.

Subiectul
Nechifor Lipan, un pastor din Tarcau, pleaca la Dorna si nu se mai intoarce, asa cum ar fi trebuit, pentru iernat. Sotia sa, Vitoria, este ingrijorata, iar treptat, de-a lungul lunilor de iarna, ea presimte ca Lipan a murit: un vis premonitoriu ii arata ca Nechifor trece o apa neagra calare, cu spatele spre casa. in cheia simbolismului folcloric, visul contine elemente rau prevestitoare. Se sfatuieste cu preotul, merge la o vrajitoare, dar nimic nu-i poate scoate din suflet presimtirea sumbra. Cea mai mare parte a romanului este ocupata de cautarile Vitoriei. Ea lasa gospodaria in grija unei slugi, isi duce fiica, pe Minodora, la manastire si, dupa ce tine post ritualic (vinerea neagra), pleaca impreuna cu fiul ei Gheorghita, spre Dorna.

Vitoria isi incepe calatoria intr-o zi de primavara si urmeaza cursul Bistritei, in sus; se simte indrumata, indreptata nu numai spre locul in care zacea cadavrul lui Nechifor, dar si spre revelatia finala ca lucrurile trebuie descurcate. intreaba prin sate, urmareste traseul parcurs cu luni in urma de catre pastor, pana cand ajunge intre Sabasa si Suha, unde urmele ciobanului dispar, desi tovarasii lui de drum au ajuns cu bine. Acestia pretind ca s-au despartit de Lipan de indata ce au ajuns in Suha. Condusa de logica si de un caine care ii apartinuse lui Nichifor si pe care il descopera pripasit prin zona, Vitoria gaseste intr-o rapa cadavrul sotului ei. ii face ritualurile dupa obiceiul locului iar la parastas ii invita si pe cei doi insotitori ai lui Lipan, anume Calistrat Bogza si Ilie Cutui.
Cu timpul Vitoria dezlantuie prin cuvinte mania lui Bogza si il impulsioneaza pe Gheorghita sa faca dreptate. Ucigasul devine agresiv, iar Gheorghita il ucide pe Calistrat Bogza cu baltagul, in acelasi mod in care acesta ii ucisese tatal. Cu putine clipe inainte de a muri, Bogza isi marturiseste crima.

Vitoria si Gheorghita se ocupa de toate ritualurile de inmormantare a lui Lipan, apoi pornesc spre casa.

Comentariul

Romanul Baltagul porneste de la mitul existentei pastorale, transpus in balada Miorita, insa Mihail Sadoveanu creeaza un cadru autentic, specific modului de viata al pastorilor din Tarcau. Legatura cu mitul mioritic se mentine doar la nivel metaforic, prin aceea ca prozatorul face aici un portret generic al romanului de la munte, insistand subtil pe caracterul solar, relevat si in Miorita. Chiar la inceputul romanului asaza o poveste despre destinul oierului roman, caruia, pentru ca a intarziat la intalnirea cu Dumnezeu, i-a fost data o viata grea si, in compensatie, o inima usoara. Tot aici Sadoveanu defineste spatiul mioritic, constituit din locuri stramte si carari oable, ceea ce aminteste de teoria lui Blaga. Pentru ca spiritul romanului se traduce prin solidaritatea cu plaiul, chiar si atunci cand spatiul existential este unul de baragane sau facut din carari de munte. Existenta transhu-mantica s-a rasfrant asupra modului de gandire si de aceea sufletul romanului este calator sub zodii dulci-amare, penduleaza intre peisajul de munte si cel de campie, este un suflet care isi simte drumul urcand si coborand ca sub indemnul si-n ritmul unei eterne si cosmice doine de care i separe ca asculta orice mers.

Ideea apare insistent subliniata in Baltagul si prin caracterizarea directa a autorului, dar mai ales prin secvente semnificative pentru mentalitatile romanesti.

Portretul poetic justifica intr-o oarecare masura intentia autorului de a conferi operei sale si o dimensiune mitica pe langa povestea propriu-zisa: Locuitorii acestia de sub brad sunt niste fapturi de mirare: iuti si nestatornici ca si apele, ca vremea, rabdatori in suferinta ca si-n ierni cumplite, fara griji in bucurii ca si-n arsitele de cuptor, placandu-le dragostea si betia si datinile lor de la inceputul lumii, ferindu-se de alte neamuri si de oamenii de la campie si venind la barlogul lor ca fiara de codru - mai cu seama stau ei in fata soarelui cu o inima ca din el rupta. Acest portret generic al romanului este in acord cu atitudinea mioritica si, desigur, realizat in maniera romantica, conferind operei inteles parabolic.
Stratul mitic al romanului este insa si mai bine sustinut prin inserarea unor credinte stravechi, definitorii pentru spiritualitatea romaneasca. Dintre acestea, visul premonitoriu prin care Vitoria capata convingerea ca Nechifor Lipan este mort propune simboluri mitice: ea viseaza ca Lipan trece calare o apa, in apusul soarelui, cu spatele spre casa. Semne ale mortii, apusul, calul psihopomp, trecerea apei nefaste au radacini adanci in istoria indo-europeana, tin de un spatiu al inceputului, iar Sadoveanu traieste o adevarata fascinatie a tiparelor originare. De aceea personajul sau apare conturat in contexte mitice; Vitoria se conduce dupa semnele vremii, citeste in sufletele oamenilor, tine cont de evenimentele care intervin in drumul ei, are o viziune, venita din adancul intunecat al fiintei, ceea ce o ajuta sa afle adevarul si este incredintata de ajutorul divin: Era si-o hotarare mai de sus - catra care inima ei intruna sta ingenunchiata. De asemenea, Nechifor traieste in amintirile Vitoriei prin povestea despre pastori si Dumnezeu. Tot printr-o poveste este introdusa si amintirea lui David: el ii confirma Vitoriei legenda despre Piatra Teiului, pe care ea o auzise de la Lipan, apoi isi aminteste de obiceiul lui de a sfida demonul cuibarit in piatra.




Desi autorul creeaza o poveste veridica despre uciderea unui pastor, el preia structuri simbolice specifice basmului, ceea ce, desigur, tine de romantism. Dru­mul Vitoriei este descris in amanunte aproape realiste, dar, de-a lungul lui, personajul intalneste un botez, o nunta, in final pregateste inmormantarea lui Nechifor, ceea ce face ca intreaga ei calatorie sa para o parabola a vietii.
Cea mai mare parte a romanului este ocupata de cautarile Vitoriei; calatoria spre Doma, in cautarea lui Nechifor, are, de asemenea dimensiune simbolica. Sadoveanu introduce sugestii si simboluri care dau acestui drum un sens initiatic pentru ambele personaje. in primul rand, decizia de-a pleca in cautarea lui Nechifor este luata dupa o lunga perioada de pregatiri, intocmai ca in basme. Vitoria isi impartaseste temerile preotului, merge la o vrajitoare, tine vinerea neagra, are visul prevestitor de moarte. Apoi pleaca impreuna cu fiul ei, Gheor-ghita, in susul Bistritei, drum ascensional si de intoarcere la origini. Si momentul plecarii este simbolic: ei pornesc primavara (pe 10 martie), intr-o vinere, la rasaritul soarelui; aceasta fixare intr-un timp al inceputului, intr-o zi fasta, subli­niaza cu insistenta caracterul initiatic al acestui drum.

De asemenea, este de retinut ca granita dintre Magura si lumea necunoscuta este apa Bistritei. Trecerea raului este si ea semnificativa pentru debutul unei calatorii, care presupune mari incercari legate de introducerea intr-o alta ordine a cunoasterii.
Toate opririle sunt hotarate de semne dumnezeiesti; de pilda, ajungand la Farcasa, pentru ca se porneste vant din senin, Vitoria spune: asta-i porunca sa poposim aici.
Tot simbolic este si faptul ca pe drum calatorii intalnesc un botez (la Borca), o nunta (la Cruci), iar in final are loc inmormantarea lui Nechifor. Cele trei eveni­mente ale vietii - nasterea, nunta si moartea- sugereaza ca acest drum reprezinta o metafora a vietii. Totodata, el nu este o simpla trecere, caci intoarcerea de la Dorna la Sabasa presupune incercarea ultima, marcata ritualic de viziunea Vitoriei si prin intermediul careia ea are in sfarsit acces la adevar.
Simbolic, drumul inseamna cunoastere, maturizare, dar si pregatire pentru moarte. S-a facut in multe randuri observatia ca drumul are importanta majora pentru Gheorghita, pentru care inseamna un examen de maturizare si totodata o pregatire pentru confruntarea finala cu Bogza; chiar si lovitura de baltag pe care i-o da ucigasului nu are rostul unei razbunari, ci ea consfinteste desavarsirea experientei lui, de intrare intr-o lume crancena, de pastori, al caror singur sprijin este baltagul. Si pentru Vitoria drumul se desfasoara ritualic: ea parcurge calea spre adevar si spre lumina, de aceea se simte indrumata, indreptata nu numai spre locul in care zacea cadavrul pastorului, dar si spre revelatia finala ca lucrurile trebuie descurcate, viata nu se poate desfasura in confuzie, adevarul trebuie restabilit, iar ritualul mortuar se cere indeplinit dupa regula.

La impresia de scriere legendara contribuie si limbajul, venit parca din alta lume; scriitorul nu introduce podoabe arhaice, cuvinte luate intocmai din fondul vechi al limbii, ci, dupa cum s-a observat deja, Sadoveanu arhaizeaza, inoveaza limbajul prin reconstituirea unui mod de comunicare mitic, dupa structuri uitate, insa intr-un spirit viu.
Deznodamantul justitiar pare sa aduca romanul pe temeiuri realiste. Dar, la urma urmei, el are rolul de a reaminti fiintei omenesti care ii este rostul in lume si prin acesta subliniaza inca o data romantismul scrierii. Romanul se incheie cu inmormantarea lui Nechifor Lipan si pedepsirea crimi­nalilor Calistfat Bogza si Ilie Cutui. Vitoria indeplineste toate ritualurile de inmor­mantare, iar la praznic ii cheama si pe cei doi pastori care fusesera intovarasiti cu Lipan si pe care ea ii banuieste ca au comis crima. De aici incolo incepe confruntarea psihologica dintre Bogza si Vitoria Lipan. Munteanca rosteste fraze insinuante, care au inteles doar pentru criminal, are grija sa-i ia baltagul, ceea ce lui Bogza ii da un sentiment de neliniste si de nesiguranta; apoi Vitoria povesteste viziunea pe care a avut-o despre crima si care coincide cu adevarul. Reconstituirea faptelor rascoleste constiinta criminalului; Vitoria isi urmareste cu atentie interlocutorul, de fapt povesteste doar pentru el, i se adreseaza doar lui. Aceasta dezarmare fizica si morala a ucigasului dovedeste o pregatire prealabila, desi nu vorbise cu Gheorghita. Totusi si acesta avea mai dinainte hotarat sa dea drumul cainelui.
Aceasta tensionata pregatire a deznodamantului confera caracter dramatic faptelor, care par toate dirijate de Vitoria; ea dezlantuie prin cuvinte mania lui Bogza si il impulsioneaza pe Gheorghita sa faca dreptate: impuns de un alt tipat al femeii, feciorul mortului simti crescand in el o putere mai mare si mai dreapta decat a ucigasului. Chiar si in final, cand, lovit de muchia baltagului si cu beregata sfasiata, Bogza cere iertare in fata preotului, Vitoria mai intai ii pretinde cu luciditate sa marturiseasca public motivul crimei si abia apoi rosteste fraza de iertare conventionala: Dumnezeu sa te ierte! il priveste cu buzele stranse, dar nu-i acorda iertarea ei omeneasca.
Acest final justitiar este de factura romantica, dupa cum este si tensiunea care insoteste dezvaluirile. Totodata deznodamantul are si un rol simbolic; pedepsirea vinovatilor se petrece la apusul soarelui, ca si crima, timp al mortii si totodata incheiere fireasca a drumului inceput la rasaritul soarelui. Punct nodal al deznoda­mantului, imaginea baltagului, domina paginile finale: Vitoria ii cere baltagul lui Bogza, Gheorghita cauta semnele crimei pe el, apoi il ridica asupra ucigasului. Aceasta plasare in centrul actiunii a imaginii baltagului justifica titlul romanului si semnificatia armei pe care o poarta toti pastorii din Tarcau. Episodul marcheaza inceputul varstei mature pentru Gheorghita. Si aceasta insistenta motivare a titlului, in plan simbolic, tine tot de estetica romantismului.
Deznodamantul este urmat de un fel de epilog, o fraza ampla in care Vitoria, trezita de griji multe, ii spune lui Gheorghita ce au de facut in continuare, pentru ca viata sa-si urmeze cursul ei firesc. Romancierul estompeaza astfel dramatismul faptelor, puncteaza iesirea din planul mitic, caci toate ritualurile au fost savarsite si sufletul mortului si-a gasit linistea.

Alte referate romana, dar Necategorisite











Politica de confidentialitate