Referate romana - referate la limba romana categorisite pe autori Referate, Referat, caracterizare, comentariu, eseuru, rezumat
HomeTrimite comentariuContact








1.   Romanul are caracter epopeic, prin desfasurarea ampla de personaje si fapte, ceea ce i-a si determinat pe unii critici sa-l numeasca, metaforic, epopee.

2.   Scrierea aduce in prim-plan figuri legendare, cea mai importanta fiind cea a lui Stefan cel Mare.

3.   Scriitorul romanteaza evenimentul istoric.

4.   Limbajul romanului imita solemnitatea celui de cronica.

5.   Fratii Jderi este un roman romantic.

Tema

Romanul reprezinta monografia romantata a epocii lui Stefan cel Mare.

Subiectul


In centrul romanului se afla familia lui Manole Par Negru, comisul tinutului Timis din Moldova de Jos, si omul de incredere al voievodului Stefan cel Mare. El este supranumit Jder din cauza unui semn particular, un smoc de par aproape de ochi. Manole Jder este comis, adica are in grija un tinut important, in care voievodul isi tine herghelia domneasca. impreuna cu Ilisafta, sotia sa, Jder are patru fii: Simion Jder ingrijeste herghelia domneasca si este destinat sa fie urmatorul comis de Timis, Nicodim este calugar-carturar, Cristea este vistiernic al Curtii Domnesti, iar Damian face negustorie in Tara leseasca nu atat pentru castig, cat pentru a aduna informatii utile pentru voievodul Moldovei. in afara de acestia, Manole mai are un fiu, mezinul familiei, rod al unei iubiri vinovate. Acesta se numeste Ionut. Jderii sunt cu totii oamenii mariei sale.

Romanul este structurat in trei volume.
Primul volum, intitulat Ucenicia lui Ionut, se intemeiaza pe o poveste despre dragoste si prietenie. Ionut Jder are 17 ani si se bucura de privilegiul de a fi chemat la Curte pentru a tine tovarasie lui Alixandrel-voda, fiul lui Stefan cel Mare. in scurt timp, eroul traieste prima lui dilema morala: dupa ce printul ii incredinteaza taina lui cea mare - iubirea pentru Nasta -, consfintind astfel un legamant de prietenie cavalereasca, Ionut afla ca exista sentimente mai puternice decat orice juramant de onoare. Se indragosteste, la randul lui, de aceeasi fata si are confir­marea ca el este cel preferat.

Este chinuit de alegerea pe care o are de facut intre iubire si prietenia cu Alixandrel, dar o intamplare nefericita pune capat primei lui experiente mature: Nasta este rapita de tatari, iar printul se afla in primejdie. Cu ajutorul lui Simion Jder, Alixandrel este salvat, iar Ionut pleaca in cautarea Nastei, pe care insa n-o va mai gasi in viata. Cel de-al II-lea volum, Izvorul Alb, urmareste framantarile lui Stefan cel Mare inainte de lupta de la Podul inalt. Pentru a lua o decizie in legatura cu razboiul, voievodul are nevoie de o confirmare; de aceea porneste in cautarea unui pustnic pentru a capata sfatul cel bun. Calatoria spre Izvorul Alb are functii initiatice. Povestea despre destinul eremitului si despre ultimul bour alb confera operei un caracter fabulos. Sihastrul murise si Stefan se intoarce in cetate. Are un vis simbolic din care intelege ca trebuie sa porneasca razboi impotriva turcilor.
Oamenii mariei sale, ultimul volum, cuprinde pregatirile pentru marea lupta. Evenimentul istoric este dezvoltat in amanunte cotidiene, iar batalia propriu-zisa este povestita intr-un spatiu restrans. Comisul Manole si fiul sau Simion mor pe campul de lupta, iar calugarul Nicodim consemneaza in ceaslov biruinta lui Stefan. Ionut, dupa ce savarseste act de penitenta la Sfantul Munte, se intoarce la Timis pentru a lua locul tatalui sau, acela de comis al Timisului.

Comentariul
Sadoveanu este creatorul romanului istoric in literatura noastra prin opere precum Neamul Soimarestilor, Nicoara Potcoava, Fratii Jderi, Zodia Cance­rului... Romanele sale sunt romantice si de aventura si asa cum s-a mai spus, pot fi comparate cu cele ale lui J. London si W. Scott. Majoritatea pornesc de la fapte reale si au o documentare istorica serioasa, dar Sadoveanu romanteaza eveni­mentul istoric, creand atmosfera epocii, si o viziune personala asupra ei.
Actiunea romanului se petrece in timpul domniei lui Stefan cel Mare, mai precis in preajma bataliei de la Podul inalt. Sadoveanu prelucreaza informatia istorica in maniera romantica, adaugand fapte imaginare, situand in centrul ac­tiunii destinul familiei lui Manole Par Negru, comisul tinutului Timis din Moldova de Jos. Romancierul imagineaza fapte, creeaza detalii veridice despre lumea medievala, introduce scurte episoade, care nu tin neaparat de secolul al XV-lea (povestea hotului Gogolea, pregatirile prilejuite de venirea voievodului), credinte stravechi (semnele prevestitoare ce ii apar Ilisaftei), care pot fi plasate in orice epoca. La acestea se adauga aventurile prin care trec personajele, care, de aseme­nea, nu ilustreaza o anume epoca. Fiecare erou sadovenian capata proportii legen­dare si prin savarsirea unor fapte marete, dar mai ales prin fixarea lor in contextul unor evenimente istorice unanim cunoscute; de pilda, Manole si fiul sau, Simion, isi dau viata eroic in batalia de la Podul inalt.

Prin familia lui Manole Par-Negru romancierul construieste o imagine simbo­lica a epocii medievale. Fiecare dintre fiii sai intruchipeaza un sector al acestei lumi, ceea ce explica totodata in ce consta forta principelui exemplar, pentru ca Jderii sunt oamenii mariei sale. Astfel, Simion este succesorul comisului, Nico­dim are preocupari care tin de viata culturala, caci este calugar-carturar, Cristea are in grija tezaurul tarii, iar Damian face negustorie in Tara leseasca nu atat pentru castig, cat pentru a aduna informatii utile pentru voievodul Moldovei. Mezinul familiei se numeste Ionut si locul lui in lume nu s-a hotarat inca; el este rezerva si, dupa cum evolueaza lucrurile, va prelua in final atributele de comis.

Dar scriitorul nu este interesat de un tablou al lumii urmarit in amanuntele lui economice ori sociale. Romanul isi concentreaza atentia asupra principalelor dimensiuni ale lumii medievale: iubirea, miticul si eroicul. Sadoveanu reconsti­tuie printr-o fresca de factura romantica o lume dominata de aventura, in care iubirea este traita devastator. Povestea de dragoste dintre Ionut si Nasta ocupa prima parte a romanului si implica o galerie larga de personaje care constituie contextul propriu-zis al povestii. Candoarea si dialogul protocolar de la inceput evolueaza catre gesturi si atitudini dramatice. intalnirea este marcanta pentru amandoi, dar naratorul insista pe transformarile prin care trece Ionut Jder deoarece acest prim volum este dedicat "uceniciei" lui: Jder ramase neclintit si fara suflet, privind acea infatisare delicata si subtirica in boi. Cand il fura cu ochii o clipa, inima ii tresari impunsa. O iubi dintrodata. Avu in el bucuria aceasta, ca o lumina orbitoare. Personaj romantic, Ionut iubeste cu impatimire, iar povestea ia forma unei aventuri stimulate tocmai de aceasta pasiune. Mai intai legatura lui cu Nasta este una ilicita pentru ca pe fata o iubeste Alexandrel-voda si fiecare intalnire dintre Ionut si iubita lui constituie o incalcare a codului cavaleresc, a credintei pe care Ionut i-o jurase printului. De aceea, aventura sta sub semnul vinovatiei, presupune peripetii, dar, desigur, si cutezanta romantica. Apoi, dupa ce Nasta este rapita de tatari, Ionut porneste intr-o aventuroasa cautare a fetei, cerceteaza oameni, isi asuma riscuri nemasurate, intra chiar si in haremul lui Suleiman-Beg, hotarat sa se lupte cu toata armata acestuia de ieniceri. Povestea se termina insa dramatic, marcand pentru totdeauna existenta personajului. Nasta s-a sinucis inainte de a ajunge la negustorul care o cumparase de la tatari. De altfel si alte personaje trec prin intamplari asemanatoare, adica iubesc cu impatimire si defi­nitiv. Ilustrativa in acest sens este povestea despre frumoasa grecoaica Sofia, de care se indragostesc doi dintre fratii Jderi: Nicoara si Simion. Femeia accepta iubirea amandurora, dar, cand fratii afla, traiesc catastrofal acest episod al exis­tentei lor. Nicoara se calugareste, luandu-si numele de Nicodim, iar Simion se insingureaza si trece multa vreme pana sa mai gaseasca iubirea. Abia dupa ce o salveaza pe jupanita Marusca, fiica nelegitima a voievodului, Simion identifica in ea perechea asteptata.


Si aceasta din urma poveste este aventuroasa si traita cu intensitate de toate personajele care pornesc pe urmele Maruscai. Ea fusese rapita de catre Niculies Albu, un jitnicer care incalca astfel obiceiurile si buna-cuviinta. Plecat in urma­rirea lui, Simion Jder il prinde si il pedepseste exemplar.

Este interesant de comentat aici scena pe cat de dramatica, pe atat de domol construita, cu un dialog grav si neverosimil in aceeasi vreme:

Postelnice Simioane, gafai Niculies Albu, rasucindu-sepe o coasta si lasand sa-i curga din coltul gurii o ata de sange. Postelnice Simioane, nu ma omori, caci sunt inca tanar.




-Prietine Niculies, raspunse Simion Jder, domnia ta stai acum sub o hotarare mai tare decat a mea.
Cu aceste vorbe, postelnicul se indrepta in picioare si chema langa sine pe sluga sa, Nita Negoita, om uscat si smead cu un ochi incrucisat.
Treci si-i ia capul, dadu el porunca.

Sadoveanu insista asupra scenelor sangeroase, descrie in amanuntime atitudini si gesturi de rara cruzime, dar ele nu au percutanta celor realiste, raman simple imagini, de multe ori melodramatice si cu functie justitiara. Asa, de plilda, atunci cand Simion si Nicodim o regasesc pe Sofia, dupa ani si ani, in haremul lui Suleiman-Beg, aceasta se sinucide, iar episodul atinge valori grotesti si ilare totodata:

Greaca se rasuci in sus, apuca furis de la un slujitor domnesc sabia, o intoarse cu iuteala punandu-i straja in pamant si se lasa in ascutis. Fierul o patrunse prin grumaz; ea ramase la pamant, inotand in tresariri usoare, cu bratele, pe apa vesniciei.


In completarea atitudinilor medievale, Sadoveanu introduce numeroase epi­soade care oglindesc mentalitatile unei epoci apuse. Astfel, apar in roman scrisori de epoca redactate intr-un stil pe cat de asemanator scrisorilor din veacul al XVI-lea, pe atat de originale in ceea ce priveste inventivitatea lexicala. De pilda, Mengli Ghirai, hanul tatar, ii scrie astfel lui Stefan cel Mare: Noi, Mengli Ghirai-Han, soarele si stapanul lumii [...] scriem tie Stefan- Voievod de la Moldova; si sa stii ca ticalosul Mamac, feciorul haitei, cel care isi are puturos salas dincolo de Volga vrea sa iasa la Lehia [...]. Scrisoarea evoca un text reprodus in cronica lui Miron Costin, dar deconspira si preferinta lui Sadoveanu pentru arhaizarea cuvantului popular. De altfel, in roman apar pagini din letopisetul lui Nicodim, un fel de jurnal in care el isi noteaza intamplarile pe care le considera istorice. Dupa ce se intorc de la Braila, din haremul lui Suleiman-Beg, Nicodim scrie pe marginea ceaslovului sau, in dreptul datei de 21 octombrie: cand am fost noi in pamantul Turcului; iar dupa batalia de la Podul inalt consemneaza indurerat: pierit-au in acest razboi parintele nostru dupa trup comisul Manole Par-Negru si fratele nostru dupa trup comisul Simion si alti multi, Dumnezeu sa-i miluiasca intru iertarea sa.
Discursul narativ nu ramane doar la aceasta solemnitate culta, ci ia variate forme capabile sa reconstituie verosimil evenimentul. Asa, de pilda, o tiganca ii ghiceste viitorul lui Ionut intr-un stil cvasisolemn, cvasicolocvial:
Fecior de domn mare si Fat-Frumos, se intoarse catre el, tiganca patimas. Mai uita-te o data la mine, ca sa ma fac iar tanara.

Este ojupanita mica de stat
care te asteapta sa bata mare razboi cu domnia ta. Te uiti la noi s-o vezi pe dansa. Nu-ti trebuie mancare, nu-ti trebuie bautura, iti trebuie dragoste!

Personajele lui Sadoveanu vorbesc aproape toate cu solemnitate si cu o grija excesiva fata de interlocutor. De pilda, hotul Gogolea respecta intregul protocol al vorbirii medievale.

Prins in timp ce voia sa fure caii din herghelia domneasca, hotul i se adreseaza astfel lui Simion Jder: Am insa indrazneala sa-ti spun iarasi ca sfarsitul meu nu va fi sus. Am sa pier cu inima la pamant, cum m-i scris. Mai indraznesc a adaugi, comise Simioane, si te poftesc sa nu zambesti, ca ai sa ma petreci pana la hotar si ai sa ma lasi sa ma duc la treaba mea. Nu atat mesajul, destul de indraznet de altfel, cat stilul pompos marcat de perifraza si de adresarea protocolara, confera o gravitate discrepanta fata de conditia sociala a lui Gogolea si intra, de asemenea, in contradictie cu discursul auctorial de completare: graia limpede. Doar comisoaia Ilisafta are un limbaj viu, dar si in acest caz Sadoveanu pastreaza solemnitatea care ii este specifica.
Ceea ce intareste romantismul romanului sadovenian este dimensiunea mitica asupra careia romancierul insista in exces. Evenimentul pentru care se pregatesc toate personajele, cu stire sau fara stire, este razboiul impotriva turcilor. Sado­veanu nu recurge la constructii riguroase pentru a pregati evenimentul dar desfa­soara o energie extraordinara intr-o impresionanta sinteza de elemente mitice. Cu precadere in volumul intitulat Izvorul Alb sunt adunate elemente simbolice care ilustreaza zbuciumul sufletesc al voievodului si legatura sa fabuloasa cu lumea pe care o reprezinta. Vanatoarea pe care o organizeaza Stefan constituie un ritual de initiere, o pregatire subtila si simbolica pentru marea confruntare cu turcii. Ea este pregatita de alta serie de evenimente cu functii ritualice. Cutremurul, previziunile unui calugar nebun, pregatirile de taina iau proportii premonitorii. Mai cu seama intalnirea cu Sfintitul Amfilohie intareste sperantele domnitorului. Acesta face ca sufletul augustului voievod sa treaca spre uitare, intr-o stare de hipnoza, si ii transmite astfel un mesaj pentru viitor: [...] va fi in tara asta, dupa tine, miselia razvratirii si a uitarii de Dumnezeu. Dupa aceasta pedeapsa se va alina furtuna rautatii si va iesi din nouri un bour tanar care va sufla pe nari foc ingemanat si coarnele lui si le va indrepta spre rasarit. Previziunea schivnicului nu este singulara; in acest volum aproape ca nu exista episod care sa nu sugereze subtil ca Stefan trebuie sa porneasca razboiul impotriva turcilor. Hotararea este insa luata cu greutate. Voievodul se intalneste in taina cu oameni de incredere, apoi porneste spre Izvorul Alb, spatiul simbolic al regasirii de sine. El incearca sa vaneze bourul alb, o aparitie legendara, un animal pe care doar calugarii l-au vazut si pe ale carui coarne anumiti monahi leaga uneori alimente, pe care bourul le duce pana la o pestera misterioasa, in care traieste un pustnic, in ale carui profetii voievodul se increde: bourul alb fusese vazut de toti vanatorii, insa acuma nimene nu mai stia nimic despre el. intamplarea aceasta era de mirare pentru toti si parea o minune. Pe langa faptul ca bourul este animalul heraldic, unul dintre simbolurile inte­meierii Moldovei, el are aici, prin particularitatea subliniata (este alb), si rolul de a arata calea spre Izvorul Alb. Stefan ajunge la schitul Duruitoarei si afla ca eremitul care traia in pestera murise demult, iar bourul alb bantuia muntele ocrotit deopo­triva de calugari si de ciobani. Totusi, aflat in preajma locului sfant, Stefan are un vis simbolic si care va contribui substantial la hotararea lui: i se arata schivnicul, inaltat pe un munte si binecuvantand un pojar urias care cuprinsese satele si targurile tarii. insusi maria sa statea acum langa barbatul sfant si simtea in sine cu mare cutremur talcuirea aievea a visului. Imaginea, pojarului urias reprezinta o sugestie a razboiului pe care Stefan, in sfarsit, se hotaraste sa-l porneasca impo­triva turcilor.
Dimensiunea eroica a romanului este si ea realizata prin toate formulele panora­mice de constructie. Jderii sunt oamenii mariei sale, credinciosi intrutotul voie­vodului si pregatiti sa-si dea viata pentru tara. Ei au atitudinea unor cavaleri medievali, sunt inzestrati cu un deosebit simt al onoarei si pun pret pe juramantul de credinta. Nu-si uita datoria de cavaleri nici macar atunci cand sunt cuprinsi de patima. De pilda, Ionut Jder, adolescent indragostit si rival al printului, il salveaza pe acesta din urma, in ciuda rivalitatii lor si constient de pozitia lui de vasal. in timpul bataliei de la Podul inalt, Jderii se arunca in lupta cu aceeasi pasiune de care sunt cuprinsi in viata cotidiana. Sadoveanu nu creeaza scene memorabile in ceea ce priveste desfasurarea bataliei, dar nareaza cu solemnitate fapte unanim stiute: Urdia se miscase toata noaptea. Cand s-a oprit framantarea, la dezgolirea diminetii, s-a intins tacere catre mlastinile ce se cheama Trei Ape. Nici moartea celor doi Jderi nu este urmarita in detalii concrete si memorabile, ci mai degraba cu gravitate croni-careasca:[...] atunci cand s-a aratat acea raza de soare, au cazut unul langa altul, cu arma in mana, strapunsi de multe suliti, Simion Jder si parintele sau Manole Par-Negru. De altfel, romancierul nu face o cronica a celei mai importante victorii a lui Stefan, ci realizeaza aici monografia romantata a unei epoci de glorie intr-un stil poematic si intr-o maniera fidela intrutotul romantismului.
Mihail Sadoveanu are o adevarata evlavie pentru istoria nationala, manifes-tandu-si admiratia fata de ea intr-un stil inalt, de epopee, printr-un limbaj de cronica, marcat de cuvinte grave, multe luate din graiul popular, si arhaizate. Fraza ampla, cu valoare poetica, tonul sfatos, observatia psihologica si atitudinea aucto-riala implicata (subiectiva) sunt trasaturi esentiale pentru romanul sadovenian.

Alte referate romana, dar Necategorisite











Politica de confidentialitate