Referate romana - referate la limba romana categorisite pe autori Referate, Referat, caracterizare, comentariu, eseuru, rezumat
HomeTrimite comentariuContact







1885

1.   Poezia se incadreaza in tema iubirii si a naturii.

2.   Pastelul eminescian cuprinde intotdeauna si elemente de idila.

3.   Imaginile infatiseaza o atmosfera patriarhala, in care este situata asteptarea indragostitului.
4.   Solemnitatea imaginilor marcheaza momentul tainic al sfarsitului zilei.

Tema
Poezia trateaza tema asteptarii intr-un peisaj de seara rurala.

Continutul
Eul liric isi transpune sentimentele de dinaintea unei intalniri de dragoste, asteptand sa se astearna intunericul. Satul se pregateste de cina, iar indragostitul priveste peisajul si isi imagineaza chipul iubitei sale. Turmele urca dealul, se aud, pe rand, zgomotele apelor, clopotul de la biserica si toaca, iar peste toate se compune fragmentar imaginea unei fete care asteapta.

Comentariul
Reprezentativa pentru tema iubirii si a naturii, poezia Sara pe deal debuteaza cu o secventa tipica pentru specia pastelului, care contureaza prin imagini descrip­tive un tablou solemn, aproape straniu; ca si in alte poezii eminesciene {Peste varfuri, de pilda), prima strofa are rol expozitiv, creeaza un peisaj uimitor, care anunta uneori o meditatie, iar aici, sentimentele exuberante ale eului liric:

Sara pe deal buciumul suna cu jale,
Turmele-l urc, stele le scapara-n cale,
Apele plang, clar izvorand in fantane;
Sub un salcam, draga, m-astepti tu pe mine.

Lexemul sara, prin rezonanta lui fonica, anticipa celelalte imagini auditive, toate continand sugestii ale solemnitatii: plansul apelor, jalea buciumului, sunetul grav al clopo­tului. Sintagma sara pe deal fixeaza momentul liric la granita dintre noapte si zi, ceea ce genereaza un sentiment de tristete trecatoare, impresie accentuata de imaginea auditiva buciumul suna cu jale. Alaturi de corn, buciumul este semnul melancoliei, dar sentimentul este aici atenuat prin sensul denotativului/a/e, care evoca un sentiment de dor greu, de care fiinta se elibereaza insa, prin plans purificator; de aceea apele plang in adancul fantanilor, iar zgomotul lor este perceput doar in linistea asteptarii. Comentand versul acesta, Tudor Vianu ii remarca nota de accentuata subiectivitate: Este limpede ca intentia reflexiva a acestei manifestari de limba intrece cu mult intentia ei tranzitiva. Caci nu stirea despre felul cum izvorasc apele intereseaza in acest vers, ci acel interes emotiv si muzical al lucrurilor, precipitat in intimitatea subiectiva a poetului. Toate ele­mentele peisajului sunt transfigurate in relatie directa cu sentimentele eului liric, de unde impresia de stranietate a unui peisaj banal. De pilda, aparitia stelelor pe firmament constituie un moment de empatie intre ochii fiintei care privesc si inmultirea progresiva a aparitiilor: Stelele nasc umezi pe bolta senina, iar Ochii tai mari cauta-n frunza cea rara. Epitetul umezi contine sugestii temporale si vizuale in aceeasi vreme, dar se afla si in acord cu imaginea ochilor care privesc cerul printre frunzele copacului. Personificarea {stelele nasc) imprima un sentiment de emotie misterica, intarit si de imaginea halucinanta Stresine vechi casele-n luna ridica. Nota hiperbolizanta nu se inscrie intr-un registru fantastic, dar plaseaza secventa intr-un tablou de incredibile imagini: stele par sa scapere in calea turmelor, apoi se inmultesc stralucitoare, ca si cand ar naste, iar casele par sa se lungeasca spre cer. in acest peisaj care frizeaza suprarealismul domina imaginea tipica a lunii eminesciene: Luna pe cer trece-asa sfanta si clara. Cele doua denotative, sfanta si clara, vin ca o confirmare a armoniei generale si se afla in acord cu starea fiintei indragostite: Pieptul de dor, fruntea de ganduri ti-e plina.





Din aceasta ipostaza, a celui care asteapta, sunt, de altfel, inregistrate toate imaginile. Asteptarea unei intalniri de dragoste accentueaza sentimentul solitu­dinii si amplifica sensul contemplatiei.

Prin excelenta simbol al singuratatii in poezia eminesciana, steaua apare aici intr-un context imagistic de exceptie: Turmele-l urc, stele le scapara-n cale, secventa care surprinde imaginea orizon­tului, conturata de panta dealului; distanta teluric-astral este anihilata, pentru ca sentimentul eului liric este unul de anticipata fericire si de aceea, sub ochii sai de spectator emotionat, bolta cerului nu copleseste si nu ingandureaza, solemnitatea cosmica coboara in spatiul profan. Dincolo de peisajul dealului, in fantezia poetului se naste o imagine prezumtiva si care este singura de interes: Sub un salcam, draga, m-astepti tu pe mine.


In acord cu apogeul sentimentelor, peisajul se sacralizeaza sub bataile clopotului: Clopotul vechi imple cu glasul lui sara /Sufletul meu arde-n iubire ca para. Perso­nificarea accentueaza aici instalarea unui peisaj de tihna si reculegere: cosasii se intorc de la camp, toaca anunta timpul rugaciunii de seara, iar clopotul reinstaureaza un ritual.

Prin epitetul vechi nu este semnalata starea clopotului, ci mai degraba valenta lui de glas bine cunoscut care anunta intrarea fara echivoc in noapte; de aici, si absolutizarea imaginii auditive: imple cu glasul lui sara. Momentul, inregistrat ca semnal al asteptatei intalniri, potenteaza starea de dor, iar contemplatia din incipitul poeziei se converteste in entuziasm necenzurat: Astfel de noapte bogata,/Cine pe ea n-ar da viata lui toata? Exclamatia retorica sustine sintagma sintetizatoare noapte bogata si ii releva sensul de timp al implinirilor totale.

Alte referate romana, dar Necategorisite











Politica de confidentialitate