Referate romana - referate la limba romana categorisite pe autori Referate, Referat, caracterizare, comentariu, eseuru, rezumat
HomeTrimite comentariuContact







Elegie filozofica, "Revedere" pune in evidenta spatiul sacru al codrului, acolo unde timpul nu actioneaza, ci intra intr-o alta sfera de referinta, devenind vesnicie. Poezia apare in anul 1879, existand, sub forma de ciorne, in diverse variante. Astfel, in manuscrisul II. 2283, 86 v, inceputul este scris intr-un limbaj popular genuin:

"Oliolio codrutule,
Ce mai faci, dragu­tule?".

Padurea este un personaj, o entitate cu puteri de materializare a dorintelor copilului din "Fiind baiet paduri cutreieram", cu posibilitatea de a micsora, mari sau incetini pana la nemiscare timpul uman, subiectiv, o parte a timpului universal, sacru, ca in poezia "O, ramai":

"Si privind in luna plina
La vapaia de pe lacuri,
Anii tai se par ca clipe,
Clipe dulci se par ca veacuri".

Subiectul "padurii vrajite", "la foret magique", este prezent si in "Povestea codrului" (1876, Iasi, dupa Perpessicius) si in "Freamat de codru" (Iasi, 1879), ca si in "Musatin si codrul", imaginea domului silvan fiind valorificata aici din perspectiva istorica, ca o cetate ideala, Sarmisegetuza lui Decebal, inchisa in magie si somn, pana cand un alt corn, "mandru, triumfal", o va trezi din nou la viata si la lupta. Dupa legenda lui Traian si a Dochiei, cea mai des citata de folcloristi, dar prelucrata poetic si in "Memento mori", cetatile dacice se transfor­ma intr-o padure nepatrunsa, adapostind zeii si fortele magice, menite sa revigoreze, sa dea putere eroilor aparatori ai pamantului stramosesc. Extinzand sfera de referinta, codrul este sediul magilor indieni, al inteleptilor atemporali, al zeilor chtonici care traiesc urmarind miscarea epocilor, al pesterii magice a lui Zalmoxis, in ultima instanta. Codrul este, se vede, un loc complex de celebrare a fericirii prin abolirea timpului, cu o singura conditie: ocrotitul nu trebuie t5i998td99hly sa paraseasca locul vrajit, asa cum se intampla si in poezia "Herbstklage", de Lenau:

"Fragend rauscht es aus dem Wald:
«Hat dein Herz sein Glueck gefunden?»" ("Din codru iese-un fosnet care-ntreaba:
«Inima ta si-a gasit fericirea?»"),

fapt ce se petrece, de altfel, si in poezia eminesciana.

Cum releva Zoe Dumitrescu-Busulenga ("Eminescu - cultura si creatie", 1976), poezia "Revedere" este veriga spatiala a unui periplu poetic ce incepe cu "Fiind baiet paduri cutreieram", in care poetul-copil ajunge la o armonie deplina cu natura, cu padurea, cu peisajul ei-paradiziac. Padurea este un topos cu puteri protectoare, in care visul interfereaza realul, iradiind o magica atractie asupra copilului ocrotit de boltile de frunze. in "O, ramai" vraja aceasta, potentata erotic, dobandeste expresie verbala printr-o chemare neobisnuita, de fiinta feminina care intuieste departarea iminenta a iubitului. Declaratia este directa:

"O, ramai, ramai la mine,
Te iubesc atat de mult!"

si ar parea pur omeneasca, daca raportarile urmatoare la cadrul natural nu ar explicita relatia indicibila a poetului cu o natura paradiziaca ce se deschide imaginatiei poetice. Padurea este un receptacul al tuturor dorintelor ("Ale tale doruri toate
Numai eu stiu sa le-ascult"); sub puterea ei magica, prin oglindire in ape si "in al umbrei intuneric", copilul-poet devine stapanitorul acestui taram fantastic, cu o flora dezvoltata ilimitat, cu vuiet de valuri.si unduiri de "nalte ierbi", cu taine greu revelate ("Eu te fac s-auzi in taina Mersul cardului de cerbi"). Simbolistica apei, de o complexitate uimitoare in poezia eminesciana, domina acest cadru, interferata cu aceea a lunii, intr-o imagine ce atinge sublimul, sugerand abolirea timpului, care isi relativizeaza durata pana la anulare:

"Si privind in luna plina
La vapaia de pe lacuri,
Anii tai se par ca clipe,
Clipe dulci se par ca veacuri".

in aceste versuri armonizarea cadrului este deplina, spatiul se anuleaza, inaltul inundand terestrul intr-o imagine de o cromatica inedita ("vapaia de pe lacuri"), la fel si timpul, clipa si veacul confundandu-se. Acestea sunt spatiul si timpul varstei de aur, atinse prin magie poetica, zice Zoe Dumitrescu-Busulenga.

Este , de fapt, ideala "tinerete fara batranete", pe care, ca si in basm, incalcand interdictiile, sugerate in chemarea padurii, poetul, in inocenta si inconstienta sa, o pierde:

"Astfel zise lin padurea,
Bolti asupra-mi clatinand;
Suieram l-a ei chemare
S-am iesit in camp razand".

Iesirea se face in camp, metafora a spatiului deschis, periclitat, aspru al vietii. Periplul se incheie printr-o intoarcere tarzie, in poezia "Revedere", cand glasul codrului este insa altul, rece, ca al timpului etern, inflexibil si neiertator.
Poezia "Revedere" releva, printr-o dramatica antiteza, conditia efemera a omului, accentuata prin comparatie cu eternitatea naturii, starea generala a lumii umane, supusa ciclicitatii temporale. Pentru poetul iesit in campul larg al vietii, timpul sacru din "O, ramai" sufera un proces de dihotomizare: unul ramane al codrului, ocolit de vijelia temporala distructiva, altul este al omului, fiinta fragila, care nu accepta "conul atemporal" creat de padure si se refugiaza intr-o "zona de reflux", unde vectorii celei de-a patra dimensiuni, temporale, se desprind, spre a deveni, pe un mic domeniu, liniari, prin aceasta inchizandu-si reversibilitatea. Vremea este reprezentata, in mod simbolic, printr-o adevarata avalansa a anilor ("Vreme trece, vreme vine"), care nu se mai scurg usor, lin, ci, dimpotriva, devastator, apasand fragila constitutie a omului. O astfel de presiune a timpului, a existentei il indreapta pe poet din nou catre spatiul magic si ocrotitor al codrului, incercand sa reinnoade firele unei eternitati pierdute:

"- Codrule, codrutule,
Ce mai faci, dragutule,
Ca de cand nu ne-am vazut
Multa vreme au trecut
Si de cand m-am departat,
Multa lume am imbiat".

Spre deosebire de poezia "O, ramai", rolurile sunt de asta data inversate, dialogul il incepe acum poetul, tonul cald si imbietor, conciliator este al lui, nu al unei paduri cu glas de iubita. Bucla spatio-temporala a destinului uman, autoizgonit, prin inconstienta, dintr-un paradis pierdut, redata prin repetitie si acumulare, "multa vreme", "multa lume", se revarsa in meditatia definitorie din cuprinsul poeziei, "Numai omu-i schimbator,




Pe pamant ratacitor", sinteza expresiva a dramei eminesciene, prin extensiune, a intregii umanitati. Raspunsul codrului cuprinde doua secvente, una particularizanta, redusa la spatiul silvan, pusa sub semnul pronumelui eu, alta generalizatoare, extinsa la dimensiunile unei naturi cosmice, in care personalul noi identifica suma de entitati eterne ale intregului univers. Asadar, mai intai o reconstituire a unui cadru silvestru marcat de eternitate, vazuta ca o succesiune a anotimpurilor ("Iarna viscolu-l ascult", "Vara doina mi-o ascult"), creandu-se un univers sonor, vibrant, ca o reverberare a muzicii sferelor in planul terestru.

Este o natura inca apropiata omului, interferenta cu glasul si cu pasii acestuia:

"Vara doina mi-o ascult
Pe cararea spre izvor
Ce le-am dat-o tuturor,
implandu-si cofeile,
Mi-o canta femeile."



Glasul codrului din a doua secventa a raspunsului sau ia insa, fata de om, o distanta imensa, astrala.

Este identic cu glasul Demiurgului din poemul "Luceafarul", intr-o natura parca panteista, in care fiecare element exprima, din puncte diferite, o singura voce, aceea a Creatorului. Ultima strofa din pbezia "Revedere" este o mica secventa din aceeasi magma crea­toare a marelui poem, semnificand, in alta expresie literara, acelasi motiv al sortii schim­batoare in raport cu eternitatea universului. Codrul nu se mai refera acum la timpul uman, semnificat prin cuvantul "vreme", reperele sale sunt deja de alte dimensiuni, temporale si cosmice:

"- Ce mi-i vremea, cand de veacuri
Stele-mi scanteie pe lacuri,
Ca de-i vremea rea i sau buna,
Vantu-mi bate, frunza-mi suna;
Si de-i vremea buna, rea,
Mie-mi curge Dunarea".

Omul isi amplifica drama existentiala, fiind situat chiar in mijlocul acestei lumi eterne, fapt redat si prin simetria perfecta a strofei: versurile care ii transcriu conditia efemera ("Numai omu-i schimbator,
Pe pamant ratacitor") sunt inconjurate de cate sase versuri ce redau eter­nitatea naturii, cele citate mai sus si ultimele sase, care maresc dimensionalitatea spatio-tem­porala:

"Iar noi locului ne tinem,
Cum am fost asa ramaneu:
Marea si cu raurile
Lumea cu pustiurile,
Luna si cu soarele,
Codrul cu izvoarele."

. Enumeratia acestor elemente, simboluri ale eternitatii, amplifica singuratatea si efemeritatea omului, ducand la extrem drama sa existentiala. Pe de alta parte, antiteza aceasta a timpului etern si a timpului uman se poate extinde sub aspect analitic. Timpul codrului este sacru, adica circular, reversibil si recuperabil, potrivit lui Mircea Eliade. Codrul se regenereaza pe sine insusi ("Tu din tanar precum esti
Tot mereu intineresti"), numai omul este nestatornic, calator, in timp ce, pentru domul silvan, vremea ramane aceeasi, neschimbata. Toate elementele naturii se unesc deasupra acestui axis mundi, stelele ce "scanteie pe lacuri", vantul ce "bate frunza-n dunga", Dunarea, fluviul imens care strabate continentul, apa curgatoare inchizand in ea trecerea timpului, la fel ca Nilul, martor etern la trecerea civilizatiilor antice.
Natura, statornica prin ea insasi, este actionata de forte lente si eterne, derivate din acea energie cosmica primordiala, ce se reflecta la nivelul pustiurilor, al izvoarelor, al lunii si al soarelui, doar mici caramizi in constructia aceasta enorma care este universul, unde omul ocupa un loc neinsemnat, el fiind "schimbator,
Pe pamant ratacitor".

Revederea devine, in acest context, un ramas bun, in curand fiinta de lut urmand sa fie prinsa de vartejul timpului. Un simplu bocet funerar, la adresa fiintei umane perisabile, care a avut nesabuinta de a se desparti de puterile magice, protectoare, ale padurii, pentru nimicnicia idealurilor omenesti, adevarate mori de vant in calea istoriei. intoarcerea, tarzie, devine imposibila, fapt ilustrat in "Revedere", sau se poate realiza numai prin moarte, prin reintegrare, in sens mioritic, in natura, ipostaza ultima figurata in "Mai am un singur dor" si in variantele sale.
Sub aspect prozodic, in "Revedere" se identifica influente ale poeziei populare.


Ca toti romanticii, Mihai Eminescu a fost atras, in mare masura, de creatia folclorica. Multe dintre poeziile sale, "Calin (file din poveste)", "Luceafarul", "Miron si frumoasa fara corp", "Doina", "Dorinta", au filiatii folclorice, relevand modul in care poetul a asimilat gandirea poetica populara, ridicand-o la nivelul marilor teme si motive ale liricii sale. Poeziile despre codru, indeosebi "Ce te legeni..."

, "Revedere", "La mijloc de codru..."

,
sunt cele mai apro­piate de forma si de continutul ideatic al creatiei populare, parand, in unele variante din manu­scrise, chiar transcrieri specifice unui culegator de folclor. Desigur, nu este cazul sa insistam asupra profunzimii ideatice dobandite de aceste poezii, fiind in buna masura exprimata in comentariile de mai sus, insa asupra formei artistice se pot face observatii care sa justifice intrebarea pusa. Formulele de adresare, masura versurilor, de opt silabe, ritmul trohaic, rima imperecheata se desprind direct dintr-un etimon folcloric de baza. Tonalitatea de doina, de meditatie in chip popular, dezarmant de sincera, asupra trecerii timpului se combina, in "Re­vedere", cu idei filozofice care circula in toate marile poeme eminesciene, de la "Scrisoarea I" pana la "Memento mori".

Dobandind, ca in perioada de maturitate, o simplitate lexicala remar­cabila, incarcata insa de un semantism profund, poezia "Revedere" pare o doina culta, cu o sonoritate domoala, trista, de meditatie asupra sortii schimbatoare a omului. Interogatia retorica, personificarea codrului sunt mijloace artistice frecvente intr-o poezie cu vadite filoane folclo­rice. Folosirea cuvintelor din fondul vechi al limbii romane ilustreaza, de asemenea, inclinatia poetului spre "prelucrarea" extrema a limbii, spre "limba de miere" a cronicarilor. )


Alte referate romana, dar Necategorisite











Politica de confidentialitate