Referate romana - referate la limba romana categorisite pe autori Referate, Referat, caracterizare, comentariu, eseuru, rezumat
HomeTrimite comentariuContact







Erotica eminesciana dezvolta, in opinia lui Constantin Ciopraga, trei valente: iubirea-retrospectie (Pe langa plopii fara sot, Ti-aduci aminte), in care eul rostitor se raporteaza elegiac la cuplul devenit amintire dureroasa, iubirea-prezenta - episodul nuntii in Calin (file din poveste) - posibila doar in scenariul basmului, si iubirea-proiectie (Dorinta, Lacul, Sara pe deal) ce evoca sau invoca posibilitatea fericirii, erosul ca ipoteza a gandului creator si virtualitatea cuplului - toate "scenarii" ale unui eros utopic.

Publicata la 1 iulie 1885 in "Convorbiri literare", Sara pe deal apartine cre­atiei eminesciene de tinerete. Scrisa in 1871, ea indeplineste, in cadrul poe­mului Eca, din care facuse parte, initial - asa cum observa Ioana Em. Petrescu - "functia unei arii, o arie-ecou ce raspunde cantecului fetei, intr-o constructie de tip muzical", in care doua voci, cea a castelanei si cea a tanarului cavaler alterneaza pentru a conferi textului impresia de feerie, de balet vocal.

Titlul poeziei instituie cronotopul (ce pune sub accent dimensiunea de pastel a textului, in detrimentul celei de idila) prin doua motive omniprezente in erotica eminesciana: sara - timp al nasterii, intr-o sacra simultaneitate, a astrilor, izvoarelor si erosului - si dealul - spatiu terestru mediator, axial, care, sub lumina in raze a stelelor si a lunii, gazduieste o dubla intalnire: cea asteptata cu egala ardoare de "ea" si "el", si cea prin care "drumul turmelor se intalneste cu caile stelare" (Ioana Em. Petrescu). Acest spatiu sacru are rol unificator: prin el comunica lumea si sufletul omului, teluricul si astralul, femininul si masculinul, cotidianul si miticul, turmele si stelele - in murmurul suav al apelor "clar izvorand in fantane" si in reverberatiile solemn-infiorate ale clopotului secondat de chemarea buciumului. Acvaticul matricial (stelele umezi, apele... clar izvorand) instaureaza in cer si pe pamant aceeasi lege a nasterii/a rasaririi - noaptea bogata - "timp al izvorarii" reeditand spectacolul Genezei. in sara Facerii lumilor, pe dealul sacru, avand in fundalul invaluit in fum satul cu casele sale vechi si cu biserica nezarita, dar semnalata de clopotul vechi, perechea unificata anterior intalnirii, prin dor si ganduri comun impartasite, se va reuni in curand sub vechiul salcam. inaltarea sufletului prin iubire va fi acompaniata, hieratic, de solemnitatea miscarilor verticale pe care le executa toate elementele spatiului: apele ce izvorasc, ochii fetei indreptati spre cer, "prin frunza cea rara", ridicarea fumului si a cumpenei fantanilor, proiectarea "in luna" a caselor.

Fericit si armonios integrata unui univers ce are claritatea limpida si magica din prima zi a Creatiei, perechea are completudinea androginului. Sub corola parfumata a arborelui sacru, vegheata de scapararea stelelor conduca­toare de magi, ea va petrece ore intregi - depline - de perfecta comunicare, de totala combustie ("sufletul meu arde-n iubire ca para") si de completa, dezarmanta marturisire a iubirii ("ore intregi spune-ti-voi cat imi esti draga"). Eul intra, in cadrul perechii, prin intermediul celuilalt, in vibratie cu Sufletul universal; muzica exterioara a spatiului are valoare de incantec reverberat sub magia feminin-erotica a lunii; descantecul vine, eliberator, din sufletul indra­gostitului, abia in finalul discursului liric, cand poate fi rostit cuvantul invo­cator "noi", semn gramatical al cuplului, sinteza de "eu" (pasu-mi) si "tu"




(spre tine):

"Ah! in curand satul in vale-amuteste;
Ah! in curand pasu-mi spre tine grabeste;
Langa salcam sta-vom noi noaptea intreaga,
Ore intregi spune-ti-voi cat imi esti draga".

La pragul dintre veghe si somn, in starea de trezie - dulce uitare a sinelui - incepe marea calatorie a cuplului, exilul fericit inspre varsta de aur. Somnul il poarta inspre spatiul
timp regresiv, sustras durerii trecerii si a imperfectiunii, lasand pentru lumea din afara doar surasul, marturie a beatitudinii:

"Si surazand vom adormi sub inaltul,
vechiul salcam".

Hypnos si Thanatos, frati descinzand din Noapte, isi dau mana ocrotitor deasupra unei perechi a carei iubire valoreaza viata toata si deci moartea. Adormirea beatifica a perechii e o initiere in moarte, o regasire a echilibrului imbogatit prin conjunctie cu erosul mediator intre doua lumi: cea de Sus si cea de Jos. Lucrurile de sus cheama - pentru a le proiecta in etern -lucrurile de jos si repetitiv, teluricul suprima benefic biologicul ("Cine pe ea n-ar da viata lui toata?") pentru ca, in conjugare cu cerul, sa ridice viata la rang de existenta abisala si lumea la tiparul prim, platonician.

Daca seara este, in poezia moderna, un timp "tarziu", crepuscular, suge­rand voluptatea stingerii, sublimarea energiilor vietii in frumusetea volup-tuoasa a mortii, sara eminesciana pune in scena rotatia astrilor (a "auritelor zodii" din prima varianta a poeziei Sara pe deal), sub a caror lumina fiinta umana traieste beatitudinea iubirii si sentimentul deplinei comunitati cu Cosmosul.

Alte referate romana, dar Necategorisite











Politica de confidentialitate