Referate romana - referate la limba romana categorisite pe autori Referate, Referat, caracterizare, comentariu, eseuru, rezumat
HomeTrimite comentariuContact








1.   Poezia Melancolie este o meditatie romantica. y6s5818yq57vnv

2.   Pentru romantici, melancolia reprezinta o stare inrudita cu inspiratia poetica.

3.   Eminescu exprima sentimentul acesta printr-o antiteza intre dizolvarea univer­sala si pustiirea sufleteasca a propriei fiinte.

Tema
Meditatia propriu-zisa se cladeste pe ideea mortii interioare a eului liric.

Continutul
Poezia este alcatuita din doua parti distincte: prima prezinta un peisaj dezolant, care are in centru imaginea unei biserici in ruina; in cea de-a doua parte este cuprinsa meditatia propriu-zisa asupra degradarii interioare a eului liric, si im­plicit, asupra trecerii timpului.

Comentariul
Melancolie este o meditatie in traditie romantica, alcatuita pe o metafora ampla, care asociaza peisajul desacralizat (biserica in ruina) si sufletul pustiit al fiintei poetice. Peste lume, in intregul ei, domneste timpul distructiv.

Incipitul poeziei este construit pe imaginea simbolica a lunii moarte, transcrisa in registrul narativ al visului: Parea ca printre nouri s-afost deschis o poarta,
Prin care trece alba regina noptii moarta.
Verbul (Parea...) care deschide poezia fixeaza emotia artistica intr-un plan oniric, ambiguizeaza intentionat imaginea unui cer receptat in stare de melancolie.
Secventa deschide perspective interesante asupra dualismului fiintei - care traieste si moare totodata, sugestie inoculata prin dubla denotatie a lunii: regina si monarc. De aici decurge si structura textului. Universul lumii terestre, in consens cu moartea lunii, propune un peisaj dezolant si de totala distructie: Si tintirimul singur cu strambe cruci vegheaza,
O cucuvaie sura pe una se aseaza,!
[...] Biserica-n ruina
Sta cuvioasa, trista, pustie si batrana.
in plan denotativ, constructia iconica are, in mod vadit, sensuri simbolice, sugestiile pe care le propune fiind direct legate de ideea abandonului; ruina, batranetea si tristetea sunt trei dintre imaginile sfarsitului. in completare, epitetul cuvioasa accentueaza impresia de lacas solemn, de loc sacru, abandonat insa de lume. Cum toate epitetele trimit spre insusiri umane distincte, se poate afirma ca ele construiesc in plan denotativ imaginea batranetii resemnate, ceea ce se afla in relatie directa cu semnificatia generala a textului, anume ca insasi starea de melancolie, asemenea sfarsitului, presupune solemnitate, resemnare si sfintenie. Lucian Blaga chiar remarca linistea sacrala a acestei melancolii. Din perspectiva lui, meditatia melancolica a poetului pare asistata de o forta tainica si voievodala si vine din inadvertenta dramatica a realitatii fata de viziunea asupra naturii, adica este izvorata dintr-un dor subconstient.

Parasita de lume, biserica isi pierde functia de lacas de reculegere, intra sub incidenta timpului, care mistuie materia:

Nauntrul ei pe stalpii-i, pareti, ico­nostas,




Abia conture triste si umbre au ramas;
Drept preot toarce-un greier un gand fin si obscur,
Drept dascal toaca cariul sub invechitul mur.

Aceasta imagine a descompunerii, obsesiv reluata, anunta moartea, caci, de fapt, surparea unei biserici presupune sfarsitul inevitabil al unui univers intreg.

Dar imaginea bisericii abandonate si bantuite de demonul noptii reprezinta o proiectie a universului interior, in care de asemenea, timpul distruge incet legatu­rile cu viata. Poetul creeaza o comparatie indirecta intre desacralizarea lumii si pustiirea sa sufleteasca: in van mai caut lumea-mi in obositul creier,
Caci, ragusit, tomnatec, vrajeste trist un greier./Pe inima-mi pustie zadarnic mana-mi tiu,
Ea bate ca si cariul incet intr-un sicriu.
Reluarea simbolului distructiv {cariul) creeaza o metafora revelatoare: viermele care roade lemnul si sufletul fiintei este de fapt timpul. Revelatia acestei permanente intrari in moarte nu este plasata intr-un context de tristete coplesitoare. Starea de melancolie include, pe langa elementele specifice meditatiei (reflectia calma, dorul neantizarii si tristetea spirituala), si o progresiva distrugere a emotiilor. Situat in postura unui observator senin, se autocontempla ca pe un peisaj mort: Si cand gandesc la viata-mi, imi pare ca ea cura /incet repovestita de o straina gura. Aceasta senina constatare se afla in acord cu imaginea bisericii peste care stapanesc cucuveaua si spiritul demonic al mortii, insa moartea lumii, ca si moartea lunii declanseaza lamentatii, misca inca sufletul eului liric. Luna este plansa si regretata:

O, dormi, o, dormi in pace printre faclii o mie
Si in mormant albastru si-n panze argintie,
In mausoleu-ti mandru, al cerurilor arc,
Tu adorat si dulce al noptilor monarcl

Si peisajul demonizat inca mai declanseaza jalea omeneasca:

Clopotnita trosneste, in stalpi izbeste toaca,
Si straveziul demon prin aer cand sa treaca,
Atinge-ncet arama cu zimtii-aripei sale
De-auzi din ea un vaier, un aiurit de jale.

Doar universul interior nu mai emotioneaza pe nimeni; lumea sufletului s-a stins si, o data cu ea, au murit si emotiile, si sperantele, si visele:

Ca si cand n-ar fi viata-mi, ca si cand n-as fi fost.
Cine-i acel ce-mi spune povestea pe de rost

De-mi tin la el urechea - si rad de cate-ascult
Ca de dureri straine?... Parc-am murit de mult.


Acest act de instrainare denunta o suferinta profunda traita in amanunt, pana la anularea ei, pana la proiectarea ei intr-un context general - al destinului omenesc. Moartea interioara genereaza, de fapt, starea de melancolie, din care lumea intreaga pare pustiita, abandonata, muribunda.

Alte referate romana, dar Necategorisite











Politica de confidentialitate