Referate romana - referate la limba romana categorisite pe autori Referate, Referat, caracterizare, comentariu, eseuru, rezumat
HomeTrimite comentariuContact







  Aparut in 1929, dupa un proces de creatie care a durat aproximativ nouasprezece ani, "" de Mateiu Caragiale este o opera polivalenta si singulara, in care "epicul se dizolva in descrierea poetica si pitoreasca" (C. Trandafir).

  Structura:
Actiunea incepe prin evocarea unei seri de toamna tarzie (anotimp crepuscular), cand Povestitorul, trezit de postas din somnul lui greu, isi aminteste ca fusese invitat la masa de catre proaspatul sau prieten, Pantazi.

Locul intalnirii este un birt din strada Covaci (situata in centrul vechi aL, Capitalei); interiorul acestui local este descris atat in incipitul cat si in finalul romanului, fapt care ii con­fera lucrarii caracter simetric.

In ambele cazuri, sugestia de tristete si moarte care se infil­treaza in acest decor simbolic, potenteaza atmosfera crepuscu­lara a romanului.

Astfel, in deschiderea actiunii, pe "o vreme de lacrimi", cina pe care o iau Povestitorul si ceilalti trei "crai" pare a fi un "ospat de inmormantare", iar orchestra intoneaza "un vals domol, voluptos si trist, aproape funebru"; aflata parca sub imperiul unei vraji, "intreaga sala amutise".



In final, in acelasi birt, Povestitorul si Pantazi asculta acelasi vals "domol", "voluptos si trist", in timp ce "intreaga sala amutise" ca si cand ar fi intrat in moarte.

De simetrie tine si intalnirea cu batrana nebuna, Pena Corcodusa - atat de bine integrata spatiului evocator de la vechea Curte domneasca: la inceput, "Batrana si vestejita, cu capul dezbrobodit si numai zdrente toata", femeia pare a fi "o faptura a iadului"; in final, aceeasi Pena Corcodusa, moarta si intinsa pe o rogojina, releva, prin antiteza. " un chip blajin" in ai carui ochi ramasi deschisi se citea "o duiosie extatica".

Romanul este alcatuit din patru capitole:

1.  "intampinarea crailor"
2.  " Cele trei hagialacuri"

3.  "Spovedanii"
4.  "Asfintitul crailor"

In primul capitol, Povestitorul (invitat la cina de catre Pantazi) ajunge, cu o mica intarziere, la birtul din strada Covaci.
Acolo, ii gaseste la masa si pe ceilalti doi "colegi" de petre­ceri nocturne - Pasadia Magureanu si Gore Pirgu, oameni in compania carora batea, de o luna, carciumile Bucurestiului.
Dupa terminarea cinei, cei patru ies in strada, unde asista la un "spectacol" neobisnuit: o batrana beata si putin nebuna adunase in jurul ei o multime de curiosi care se amuzau.
Impresionat, Pantazi isi aminteste ca, in urma cu treizeci de ani, aceasta femeie (Pena Corcodusa) trezise iubirea patimasa a unui frumos tanar rus (Serghie), nepotul imparatului, aflat in trecere, cu oastea, prin Bucuresti; putin dupa aceea, cand Serghie murise, Pena isi pierduse mintile.
Acum, vazandu-i pe cei patru prieteni, batrana ii numeste "crai de Curtea-Veche", calificativ care explica, alaturi de le­genda istorica, titlul romanului.

Pena completeaza lista celor cinci personaje ale caror nume incep cu litera "P" (alaturi de: Pasadia, Pantazi, Pirgu si Povesti­torul), ca intr-o stea cu cinci colturi, cu semnificatii ezoterice. III.2. in capitolul al doilea, Povestitorul prezinta, asa cum arata si titlul, cele trei hagialacuri, adica, acele "calatorii" pe care le face in lumi inchipuite, de vis.
-  primul hagialac este spatial, geografic si consta in mi­nunatele imagini ale unor tinuturi exotice pe care Pantazi le evoca in fata Povestitorului, ca si cand le-ar fi vazut in ne­sfarsitele lui calatorii pe mare;
-  al doilea hagialac este temporal, istoric si consta in re­invierea lumii splendide a trecutului, lume pe care un cerceta tor de valoarea lui Pasadia o cunoaste atat de bine. Ambele "calatorii" sunt iluzii, modalitati de abstragere din prezent;
- unii comentatori sustin ca al treilea hagialac ar fi prezen­tul real, iadul in care Pirgu ii conduce pe cei trei prieteni.




Sensul termenului "hagialac" avand insa conotatii sacre, ar fi, poate, mai potrivit sa-i dam dreptate lui N. Manolescu, criticul literar care considera ca al treilea hagialac este cala­toria in arta.
Imaginea care sintetizeaza acest sens este visul Povestitorului: cei trei prieteni, in armura de cavaleri-calugari, se topesc in purpura asfintitului, despartiti de Pirgu (care topaie inaintea lor, in costum de mascarici). Rascumparati prin arta, cei trei Crai se indreapta spre moarte, dupa ce slujesc ultima vecernie ("vecernia de apoi"):

"Si plecam tustrei pe un pod aruncat *spre soare-apune, peste bolti din ce in ce mai uriase in gol (...). Si ne topeam in purpura asfintitului".


Capitolul al III-Iea (intitulat "Spovedanii") constituie o intoarcere la acea seara de toamna tarzie, cand prietenii fusesera la birtul din strada Covaci.
Dupa intalnirea cu Pena Corcodusa, Pantazi il invita pe Povestitor acasa la el, pe strada Modei.
Aici ii povesteste copilaria si tineretea sa, evocare plina de parfumul unei epoci apuse, integrata in atmosfera crepusculara a romanului.

Urmas al unor corabieri greci si talhari de apa, Pantazi cres­cuse in Bucuresti, fiind singurul copil al unei familii din inal­ta societate.

Din acel veac al XlX-lea al copilariei sale, Pantazi reinvie figura strabunicii Smaranda, legata de stralucirea unor vremuri trecute: "Protipendada a trei sferturi de veac o cunoscuse in flinta, vazuse de mai multe ori pe Napoleon I, care odata-i vorbise, fusese cu tatal ei la Viena in vremea Congresului, dantase cu imparatul Alexandru si cu Metternich, primise in Italia omagiile lui Chateaubriand si ale lui Byron ".



In 1877, cand izbucnise razboiul ruso-romano-turc, Pantazi se inrolase, fiind marcat dureros de moartea lui Serghie, nepo­tul imparatului.
Dupa revenirea in Bucuresti, pierzandu-si parintii la scurta vreme unul dupa altul, Pantazi se indragosteste de o anume Wanda (care ii iesea mereu in cale).
Aceasta fata l-a impresionat cu povestea traiului ei neferi­cit (langa un tata polonez, betiv) si i-a spus ca familia voia s-o vanda.
De teama sa n-o piarda, Pantazi se logodise cu ea, dar, prevenit de o cunostinta, descoperise ca Wanda il insela cu un zugrav.
Deceptionat, isi cheltuise averea in petreceri, dar norocul il salvase tocmai cand voia sa se omoare: mostenise intreaga avere a unui unchi fabulos de bogat.
Capitolul ultim - "Asfintitul crailor" constituie o "coborare" in lumea reala, concretizata in vizitele pe care cei trei prieteni, condusi de Pirgu, le fac in casa "adevaratilor Arnoteni".




In aceasta familie de origine nobila, dar dedata viciului, Pantazi o cunoaste pe mezina Ilinca, fiinta pura si delicata, care ii amintea, prin infatisare, de Wanda.
Nunta preconizata nu are loc insa, intrucat, cu putin timp inainte, viitoarea mireasa moare de scarlatina.
Nu dupa multa vreme, moare si Pasadia, in final, Povesti­torul fiind cel ca(re-l conduce, pana la granita, pe Pantazi (ple­cat pentru totdeauna spre alte zari, poate spre infinitele mari la care visase).
Personajele:
EaDiazi este un om misterios (caruia nu-i stim nici macar numele adevarat), de origine greceasca (indepartata) si care mostenise, de la strabunii corabieri, nostalgia marii.
Melancolic, visator, pasionat de frumos, cult, iubind luxul si florile, Pantazi reprezinta un alter ego al Povestitorului.
Easjdk (care se tragea, se pare, dintr-un italian banuit de crima), are " o fire patimasa, intortocheata, tenebroasa, care cu toata stapanirea se trada adesea in scaparari de cinism".


Povestitorul il caracterizeaza ca pe "un luceafar", fapt care ne duce cu gandul la mitul luciferic.
Pasadia are o dubla personalitate: ziua este un harnic cercetator al istoriei, noaptea colinda, in tovarasia lui Pirgu, localurile Bucurestiului.
Pirgu este un parvenit, "samsar, pezevenghi si potangiu" (N. Manolescu), prezent in cele mai deocheate locuri, capabil sa se bucure pana si de moartea propriului tata. Dupa razboi, Pirgu ajunge "prefect, deputat, senator, ministru plenipotentiar", implinindu-si destinul de arivist.
Povestitorul este un novice, dar odata introdus in lumea "crailor", face o ucenicie utila, care se va incheia in momentul plecarii lui Pantazi.
Dupa unele opinii, Pantazi si Pasadia sunt proiectii ideale ale Povestitorului.
Stilul matein oscileaza intre registrul inalt, "hagiografic, de esenta poetica" (O. Cotrus) si registrul " bufon, trivial, argotic" (idem), fapt care atesta un maniheism al limbajului.
Prin "Craii de Curtea-Veche", autorul se defineste ca un scriitor estet.

Alte referate romana, dar Necategorisite

loading...





Politica de confidentialitate