Poezia "Shakespeare" este o cosmogeneza parodica si ironica, pusa sub semnul unui demiurg uman, genialul scriitor englez. Shakespeare creeaza lumea in sapte zile, precum Dumnezeu, substituindu-se, in spatiul propriei opere literare, chiar Creatorului. Cum spatiul imaginar are dimensiuni nelimitate, Shakespeare este un Demiurg de lumi verosimile. Numai ca aceasta redecorare a spatiului primordial urmeaza alte reguli, operatiuni diferite de cele consacrate prin mitul biblic. in prima zi, Shakespeare creeaza relieful, conceput insa ca o harta a sentimentelor omenesti, pentru a da valoare comediilor si tragediilor:

"in prima zi a creat cerul, muntii si prapastiile sufletesti".

Toate aceste sentimente pe care el le clasifica in bune si rele, fiecare din ele simbolizate de un personaj, Othello, Macbeth, Ofelia, sunt calvarul predestinat fiintei umane, pentru ca in majoritate sunt negative. "Prapastiile suflesti" reprezinta haul, abisul sufletului, tenebrele din mintea umana, "muntii" si "cerul" exprima tendinta spre inalt, ascensiunea si eliberarea sufleteasca. Cele doua spatii extreme nu sunt decat valente ale spiritului uman, infinit prin manifestari, limitat prin capacitate de intelegere. De altfel, el amplifica acest proces, recreand fiecarejiin aceste contradictorii sentimente omenesti:

"in ziua a treia a strans toti oamenii
Si i-a invatat gusturile,
Gustul fericirii, al iubirii, al deznadejdii..."

.

Prin aceasta, el se defineste ca un administrator neglijent, un personaj destinat numai ipostazei de spectator, de observator al propriilor jucarii create, ce trebuie sa fie diverse, irepetabile, de aici si concluzia, ca in miturile vechi, ca zeul creator trebuie "sa moara putin".

Ironia poetului se revarsa si asupra criticilor literari, carora le destineaza un rol aparte in acest mare spectacol, ei fiind cei care ajung printre ultimii. Nu este insa totul pierdut, caci Shakespeare, dovedind un umor specific sorescian, le da ceea ce mai ramane:


"Creatorul i-a mangaiat pe cap cu compatimire,
Si le-a spus ca nu le mai ramane decat sa se faca
Critici literari
Si sa-i conteste opera".



Lumea aceasta, despre care marele Will spunea ca este o imensa scena ("World is a scene and people are merely players"), are si compartimente destinate rasului, fiecare personaj fiind, in felul sau, un clovn. Regii, imparatii, cei ce rad de glumele clovnilor, sunt, la randul lor, niste clovni, pentru amuzamentul altora; diferenta este cine rade de cine:

"Ziua a patra si a cincea le-a rezervat rasului.
A dat drumul clovnilor
Sa faca tumbe,
Si i-a lasat pe regi, pe imparati
Si pe nefericiti sa se distreze".

Dupa ce creeaza pe regele Lear, pus sa-si poarte, in chip tragic, coroana de paie, precum altadata Cristos pe cea de spini, si pe Richard al treilea din deseuri, Shakespeare, in mod ciudat pentru un demiurg, are soarta unuia dintre aceia care locuieste si el fara sa stie de ce acest pamant inselator:

"Dar mai intai, fiindca era peste masura de istovit, /S-a dus sa moara putin."



Dincolo de admiratia fara rezerve fata de "marele Will", desprinsa dintre randuri, manifestata de altfel toata viata (o piesa de teatru se numeste "Varul Shakespeare"), in poezie se dezvolta, in spirit ludic si ironic, motivul lumii ca teatru, marele spectacol al umanitatii, trist, derizoriu, fara sens. Umorul negru are menirea sa amplifice caracterul ludic al unei lumi in care gesturile fundamentale tin de clovnerie, iar fiecare om isi joaca rolul dictat de destin, cu un talent mai mic sau mai mare. Marin Sorescu insusi este un demiurg distrat, care incurca ordinea creatiei biblice si ii atribuie, prin rescrierea mitului, detalii comice, lumea fiind populata, ca in teatrul absurd, cu personaje carnavalesti.