Marin Sorescu este unul dintre cei mai originali poeti ai lite­raturii noastre contemporane. Nascut in 1936, m comuna Bulzesti (Dolj), poetul a debutat cu volumul Singur printre poeti. Dintre cartile sale de poezie, La Lilieci (I, II, III) reprezinta un moment de rascruce in literele romanesti, tatroductad o noua modalitate de expresie lirica. Marin Sorescu este si un valoros dramaturg (Zo­na, Matca, A treia teapa stat citeva din piesele sale).

Este, de asemenea, autorul unui roman, fiind concomitent, pu­blicist si traducator. Poezia Astfel este una dintre creatiile repre­zentative ale poetului, atit datorita felului ta care interpreteaza istoria noastra, cit si sub aspect formal.
Prin mesajul sau, poezia se inscrie ta cadrul liricii patriotice, iar prin limbajul poetic, ea apartine liricii moderne, deosebita de cea traditionala. Marin Sorescu afirma ca "poezia trebuie sa fie concisa, aproape algebrica".

In poezia moderna, de obicei, metafora nu mai este un ornament, ci intreaga poezie se dezvolta totr-o "metafora".


Autorul renunta la versul cu rima si se exprima cu multa sim­plitate. Dar, la o privire mai atenta, descoperim ca fiecare vers ascunde sensuri figurate, ca poezia este o constructie metaforica, minutios elaborata.
Pentru interpretarea textului, titlul este semnificativ. Adverbul de mod "Astfer initiaza o "demonstratie lirica" a ceea ce repre­zinta poporul nostru, al carui destin este sa fie "vesnic".


Poezia se constituie din trei fraze, corespunzind fiecare unei strofe. Primele doua subinteleg adverbul "Astfel" cu aspect modal, ultima strofa este o cloncuzie a celor doua fraze lirice anterioare, adverbul "Astfel" avind deci in final, un sens concluziv, ca intr-o demonstratie. Aceasta constructie, de o mare claritate, ca si voca­bularul simplu, nepretentios, sint trasaturi specifice liricii sorescie-ne, care desolemnheaza limbajul poetic. Chiar prin aceasta parti­cularitate (printre altele) devine Marin Sorescu un poeffoarte ori­gina].

In viziunea autorului, pentru-o definire a poporului nostru, trebuie sa pornim de la spatiul geografic si. de la conjuncturile isto­rice.                                                   .            . . " .

Prima strofa trimite la acest spatiu geografic unic, prin referi­rea la doua elemente specifice perimetrului fizic national:

"arcul Carpatilor" si "bogatiile de uraniu si aur".

Un al treilea element fizic - "luceafarul mediaza transformarea unui relief fizic intr-u-nul spirituali altitudinea "visarii".


Simbolica axa verticala semnifica nobletea spirituala si aspiratiile inalte, "ascendente" ale poporului.

Cea de a doua strofa sintetizeaza esenta confruntarii cu Istoria, apararea inversunata a pamintului patriei de orice agresiune din dorinta de libertate deplina si de pace. Strofa contine o aluzie isto­rica si una literara.

Este vorba de patrunderea ostilor regelui per­san Darius pe teritoriul tarii noastre, unde holdele - se spune -erau.atit de inalte, tacit nu se vedeau din ele razboinicii calari. Despre "Dariu al lui Istaspe" vorbeste si Eminescu, in Scrisoarea III. La versul eminescian "Cum venira, se facura toti o apa s-un pamint" face aluzie Marin Sorescu, scriind: ,;Am stiut ca tot ce ne calca pamintul
Devine pasnica recolta".


Elementul care trimite la acest subtext este "spicul greu" al "holdelor din Baragan".

Nu trebuie uitat ca "holdele" - atit de specifice peisajului romanesc - sint rodul interventiei omului, al muncii, ele implicind, in chip firesc, aluzia istorica. "Istoria" este actiune, truda, lupta. Apare, astfel, o alta mare dimensiune a por­tretului poporului. Un popor capabil sa viseze "pina la luceafar" dar si sa transforme "ta pasnica recolta" pe dusmani.
De q mare forta expresiva este contrastul dintre "spicul greu" si "atirnind sus".

"Atirnind sus" este o sintagma socanta care are o logica metaforica. Astfel de imagini sint foarte proprii poeziei lui Marin Sorescu. Ideea continuta in versurile "Cu spicul greu atirnind sus
In virful inaltelor lanci" este ca munca Staruitoare, rasplatita de rodnicia pamintului si dorinta de pace a romanului ("spicul greu") au fost mereu amenintate de cotropitori (de "virful inaltelor lancf ).
Repetitia prepozitiei compuse "de la" la inceputul primelor doua strofe subliniaza etapele lente si progresive ale constituirii unei natii puternice. Cele trei verbe la timpul trecut (deoarece este vorba de un proces istoric indelungat):

"am inteles", "am stiut", "am invatat" marcheaza aceste etape.
Cele patru versuri finale concentreaza semnificatia intregii po­ezii. Reluarea adverbului "Astfel" indica aspectul de concluzie al acestor versuri si incheierea "demonstratier. Adverbul introduce aici expresia foarte concisa a modului in care s-a desavirsit un pogor:

"atenti
La tot si la toate," si sugereaya ta ce consta de-savirsirea lui:

"Am invatat mereu
Sa fim vesnici."


"Atenti
La tot si la toate," - in relatie cu verbul "am invatat" - inseamna valorificarea constienta a unei experiente milenare. Po­porul si-a faurit, prin efort continuu, un destin care il reprezinta, o istorie demna de el. Esenta acestui destin este prinsa ta versul-cheie al r>oeziei:

"Sa fim vesnici".

In acest caz, "vesnicia" - care cuprinde m principal o referinta la timp -, capata si sens de valoare: "Astfel atenti La tot si la toate, Am invatat mereu Sa fim vesnici."