Referate romana - referate la limba romana categorisite pe autori Referate, Referat, caracterizare, comentariu, eseuru, rezumat
HomeTrimite comentariuContact








Destinul terestru al lui Marin Preda se suprapune, pana la un punct, greu de identificat insa, cu acela inscris in mitologia operei sale, prin personajul memorabil Niculaie Moromete. Viitorul scriitor s-a nascut la 5 august 1922, in Silistea-Gumesti, sat teleormanean din Campia Dunarii. A studiat la Scoala Normala din Bucuresti, luand, la sfarsitul anului scolar 1940-1941, examenul de capacitate, dar si-a intrerupt studiile din cauza lipsei de mijloace financiare.

Va debuta cu schita "Parlitu" in foiletonul "Popasuri", adaosul literar al ziarului "Timpul", unde mai publica o serie de nuvele - "Calul", "Strigoaica", "Salcamul", "Noaptea" "La camp", "Rotila" - cateva dintre ele fiind reluate in volumul debutului sau editorial, "intalnirea din pamanturi", din anul 1948. Primul volum din "Morometii" apare in 1955, iar al doilea in 1967, in acest roman monumental scriitorul creand un spatiu imaginar al campiei dunarene. Alte romane publicate de Marin Preda sunt "Risipitorii" (1962), "Intrusul" (1968), "Marele singuratic" (1972), "Delirul", (1975), "Cel mai iubit dintre pamanteni" (1980). "Imposibila intoarcere" (1971) si "Viata ca o prada" (1977) sunt carti de atitudine si de confesiuni literare. Marin Preda se va stinge din viata la 16 mai 1980.

Cum se poate usor observa, aceste carti dezvolta c intindere vasta a naratiunii, continand subiecte multiple: fie tragedia unei familii supuse vitregiilor istoriei necrutatoare ("Morometii"), sau a unei lumi nou constituite, saraca in manifestari ("Intrusul", "Marele singuratic"), sau , chiar zbuciumul teribil al scufundarii in neant, in "abisul nonexistentei", in infernul relatiilor conjugale, comunizate de o degradare accentuata a lumii, realizandu-se trecerea de la spirit la materie in ultimul roman al scriitorului, "Cel mai iubit dintre pamanteni".

Mai mult, in scrierile sale se reconstituie o lume trecuta, inconjurata de o aura legendara. Pentru ca, daca "Morometii" scot la iveala lumea interbelica, anii 1937-1939, si perioada nefasta a colectivizarii, din anii "obsedantului deceniu", 50- 60, cu toate insce­narile, cu toti declasatii si arivistii noilor timpuri, Mantarosie, Ouabei, Isosica, fapte si personaje ce vor eroda incetul cu incetul personalitatea lui Ilie Moromete, grabindu-i sfarsitul, "Cel mai iubit dintre pamanteni" arata crancena perioada a stalinismului, cu reprimari crunte si silnicii de neiertat.

Romanul "Morometii", veritabila saga a unei familii de tarani din Campia Dunarii interbelica, fixeaza in eternitate o realitate pierduta, aceea a satului romanesc traditional pe cale de disparitie, a ultimilor tarani arhaici, autentici, care se pierd treptat in negura devoratoare a timpului si a unei istorii necrutatoare.

O adunare linistita

Povestirea "O adunare linistita" apare in volumul de debut din 1948, "intalnirea din
pamanturi", prin care, din fragmente narative separate, unitare insa ca viziune, Marin Preda scotea la lumina fascinanta lume a "Morometilor".

Ca si in romanul de mai tarziu, scriitorul cladea in povestirile sale imaginea unei lumi stabile, cu o atmosfera de viata patriarhala, netulburata inca de mersul accelerat al istoriei, oamenii satelor de campie inlocuind drama sau tragedia cu ironia sanatoasa si contemplativitatea. Sunt oamenii care inca au timp sa spuna povesti la o sezatoare de iarna improvizata, rememorand in registru ironic aventurile iesirii din spatiul propriu, cu o inventivitate remarcabila a tehnicii narative, asezata sub semnul stilistic al oralitatii pline de farmec. "O adunare linistita" este o repetitie finala inaintea marelui efort al scrierii "Morometilor", o testare a resurselor artistice care vor cladi marea fresca a unei lumi ce se intalneste decisiv cu o istorie devastatoare.
Tehnica narativa din aceasta povestire pastreaza regulile traditionale ale genului, alcatuirea instantelor narative si a atmosferei specifice, introducerea in scena a personajelor si a naratorilor, schimbarea de roluri si interferenta planurilor epice. Daca in "Hanu Ancutei" soborul povestitorilor si al ascultatorilor este deja constituit, urmand ca din cotloanele intunecate ale hanului sa se ridice pe rand naratorii, intr-un fascinant turnir, subtil regizat de un narator principal, in "O adunare linistita" asistam mai intai la un moment premergator, in care personajele, Anghelache, Matei al lui Barbu si Tugurlan, se aduna pe ulita, ca in alaiul unui colind de iarna, abia pe urma intrand in casa lui Patanghel, personajul principal, prototipal, varianta a unui Moromete de mai tarziu. Motivul acestei intalniri, pe langa acela ritualic, al cinstirii unei cesti de tuica intr-o seara de iarna, este prilejuit de un pattern narativ relativ enigmatic: Patanghel si Miai plecasera cu carutele incarcate cu porumb catre munte, dar revenisera in sat separat, certati, fapt ce starnise neliniste in colectivitate. Aventura in sine a calatoriei in spatii straine si deslusirea acestei enigme constituie intriga narativa si situarea in centrul atentiei a lui Patanghel, personaj-narator captivant, plin de farmec.

Fragmentul din manual reprezinta partea a doua a povestirii (din cele zece), unitara insa prin constructia gradata a secventei narative si prin dozarea savanta a efectelor psihologice asupra ascultatorilor. Incipitul invita la concentrarea atentiei acestora, avand in acelasi timp caracter argumentativ:

"Stai sa vezi, Matei, tot el a venit la mine, si, ca una in sus, alta in jos. Patanghele, hai sa mergem cu porumb."

Ideea plecarii la targ apartine lui Miai si, intr-un prim dialog reproductiv, inserat in povestire, in stilul vorbirii directe, sunt infatisate motivele si preparativele plecarii, marcate de acelasi caracter ritualic, profund justificat al tuturor actiunilor: Patanghel isi cam terminase treburile gospodaresti, isi potcovise caii si ii cam trebuiau "niste gologani".

Un motiv important, hotarator, este faptul ca Miai are mertic, unitate de masura a boabelor de porumb, obiect pana la urma buclucas in desfasurarea actiunii si cauza a neintelegerilor dintre cele doua personaje. Pentru moment insa dialogul pe aceasta tema poate sa para enigmatic, creator de efecte de asteptare in naratiune:

"Si nu stiu cum zic eu pe urma, dar stiti voi, asa intr-o doara: «Ai mertic?» «Am», stiti, zice el. «Bine! Bine, ma! Bine, Miai, mergem cu porumb!»."





Alte momente bine studiate urmeaza in pregatirea plecarii: coborarea porumbului din pod, curatatul lui, incarcarea in caruta, redate prin dialog cu sine insusi, pentru a releva angajarea hotarata a personajului:

"Ei; ce mai una-alta, pune mana pe mertic, trage caruta la prispa, incarca Patanghele!..."

Toate acestea releva ca omului de la tara ii este specifica normalitatea vietii: se intampla chiar ca nici evenimentele esentiale sa nu-l impresioneze in mod deosebit. in acelasi registru de calm studiat, se inscrie si replica sotiei lui Patanghel, in momentul in care acesta se precipita sa incarce caruta cu porumb:

"Ca mai stai, ma, de te odihneste, ca daca te bosorogesti, nu mi-e mie de tine!" Raspunsul barbatului reasaza lucrurile in ordinea fireasca:

"Taci, fa, din gura, vezi-ti de trentile tale!".



Drumul spre targ, ca si al lui Danila Prepeleac, este o aventura in necunoscut, plina de peripetii si de situatii neprevazute, unele comice, spatiul de dincolo de fruntariile satului devenind o adevarata terra incognita. Taranii, in bunul simt al pregatirii pentru o aventura neobisnuita, a patrunderii in oras, isi iau merinde, drumul echivaland cu o initiere in tainele unui nou taram:

"Luaram acolo, ca ala, cateva paini, niste oao, de, sa ai acolo, sa nu cheltui banul."

Patanghel isi ia, in ultima instanta, si merticul, obiect revenit in spatiul narativ pentru un efect epic ce se produce mai tarziu:

"Eram gata de plecare, si?, Anghelache, nu stiu ce imi vine mie: ia sa-mi iau eu merticul meu... (ziceam ca sa nu-l iau, ca avea Miai). Ia sa-mi iau eu merticul meu, nu de altceva, ca cine putea sa-si inchipuie ca o sa se intample ceva...)."


Curios este ca Patanghel si Miai se dovedesc extrem de meticulosi si de prevazatori numai in spatiul propriu, cand insista asupra fiecarui amanunt al pregatirii pentru plecare. Odata iesiti afara din sat, ei par de-a dreptul dezorientati, abia acum facandu-si planul incotro sa o ia:

"Pe izlaz, spre gara, vorbeam cam cum sa facem. Cand ne opriram, ce mai!" Hotarasc s-o ia mai intai spre Pitesti si, "daca o fi acolo un sapte-opt-zece lei castig peste piata, il zvarlim acilea si ne intoarcem acasa".

Pe drum se iau cu povestitul, intr-o maniera narativa specifica stilului popular:

"Vorbeam si noi amandoi pe langa carute! Eu Miai in sus, Miai in jos, el: Patanghele in sus, Patanghele in jos, ba c-o fi gasca, ba c-o fi rata..."

.
Pitestiul este un spatiu sufocant, plin de neprevazut:

"La Pitesti, ce sa vezi! Plin, plin, intelegeti voi?", oras plin de capcane neasteptate, situate in sfera irationalului:
"Taman oprisem caii sa mai rasufle, cand, hopa ne pomenim cu unul gras, al dracului, ca vine la noi si zice:
- Aveti ... (acum nu-s cum dracu ii zicea, ma), avettti... (d-aia Anghelache, iscalita din sat, pe cum ca esti negustor de porumb. Zi-i pe nume, Matei...) permisie, ma!" Permis de producator aveau, dar merticul lui Patanghel nu este marcat si, in ciuda faptului ca ii apartine, este "confiscat" de un domn gras, in timp ce al lui Miai il pastreaza, pentru ca este bun.
Efectele narative pe aceasta tema se amplifica prin intermediul dialogurilor:

"- Ba, porcule, tu esti tatar? Eu sunt pus aicea de aia ma-tii? Vreau sa va vaz merticele!", "Fi-mi-re-ai al dracului sa-mi fii, ca nu esti singurul; ti-asi da eu fisca! Ti-asi da codelie, nu fisca."

, "- Cum confisca, domnule?! Fisca, nefisca, e asta dublu meu? E! Atunci cum o sa-mi iai dumneata dublul meu?! Ei, comedia dracului! Mana, Miai, caii, ca ne-apuca noaptea!", "- Ba, dublu e al tau, dar - mama ma-tii - cine vinde cu el? Eu? Trebuia sa te duci cu el la primarie si sa-ti puna o stampila, pe cum ca e... bun. Acuma, boule, ti l-am luat."


De fapt, intreaga intriga a povestirii consta in acest irational al realitatii: Patanghel nu intelege cum al lui Miai nu il avertizase sa ascunda merticul in porumb, din moment ce exista un astfel de cerber la intrarea in targ. Impresia de autenticitate si de forta narativa este data de oralitate: Marin Preda vorbeste de "Puterea miraculoasa a cuvantului zilnic rostit de oameni".

in povestire, autorul combina dialogul cu evocarea, perspectiva narativa a scriitorului devenind egala cu a personajului.

Prin acest narator fascinant, Patanghel, care multiplica planurile narative si in permanenta ancoreaza naratiunea in timpul real al ascultatorilor ("Si acum stati sa va spui!!! Da ai noroc!", "Dar stati sa vedeti. Stati, ca d-aici incepe buba cu Miai."

), chiar scriitorul incearca sa descopere realitatea zero, nivelul de la care orice eveniment fizic, uman sau non-uman, psihologic sau nu, poate fi explicat sau prezis. Uneori, in cuprinsul povestirii, cand apar noi ascultatori, se fac popasuri ce rezuma intamplarile de pana atunci, modificand sensibil viziunea narativa, inscriind-o intr-un registru comic retinut, sporindu-i astfel efectele:
"- Aha! Facu mosul plin de interes. Zi-i! Spune in doua vorbe despre ce e vorba.
-Noroc, Modane! Hai noroc, ma! Uite: doi crestini se duc la munte sa vanda porumb. Au plecat la munte. La bariera la Pitesti, asa degeaba, unuia i se ia dublu . De ce i-l ia, nu ne pasa. I l-a luat si gata! Scurt! Ce sa mai lungim vorba. Ajung crestinii la munte. Cum ajung, nu mai spun (!!!), nu ne priveste. Acolo, al care era cu dublu luat gaseste cumparator; vrea sa vanda; n-are cu ce sa masoare; cere merticul tovarasului; tovarasul nu vrea sa i-l dea; se supara ca nu vrea si pleaca singur. Asta e tot.
- Ei, dandanaua dracului! Facu Modan. Si «crestinii» astia cine sunt?
- Patanghel si cu Miai."

Drumul celor doi tarani la targ este asadar o adevarata tentativa de explorare a lumii. Targul este reprezentat aici ca un Babilon, un mediu malefic, de pervertire a sufletelor, cum se intampla si cu Miai, care nu vrea sa-i spuna companionului sau ca trebuia sa fi folosit un alt tip de mertic sau mai tarziu refuza sa-i imprumute merticul pentru a-si vinde porumbul. Lumea pe dos, supusa unor reguli aleatorii, este reprezentata de omul puterii, care vorbeste aspru, fara a-si cruta interlocutorii, creand un absurd existential greu explicabil in lumea rurala, convertit insa, prin povestire si umor, in experienta de viata demna de luat in seama.







Alte referate romana, dar Necategorisite











Politica de confidentialitate