Poezia face parte din volumul "La curtile dorului" (1938), reluand, cu alte detalii, evocarea spatiului matrice al spiritualitatii romanesti. in poezia si filozofia lui Blaga, satul este un topos inzestrat cu virtuti magice, generator de minuni, de legi si reguli aparte, de vesnicii incremenite in arhetipuri imuabile. Diferit de "satul natal" al copilariei, cu peisaje si amintiri concrete, reale, "satul minunilor" are o imagine esentializata, de taram fabulos, unde se ajunge, ca in basm, dupa trecerea a numeroase obstacole, urmand cai revelate, prin semne cosmice, numai celor initiati:

"Ajuns-am prin pulberi si miristi
unde razbat fara sfat numai unii.
Drumeaguri ades ocolit-am prin linisti

dupa mersul albastru al lunii."

Simbolistica lunii se imbogateste aici prin puteri germinative magice, fiind raspunzatoare de belsugul fabulos al acestui topos sacru, invaluit de puterea divina, de "aromele zeului", din care pornesc izvoarele vietii eterne:

"Langa fantanile darului harului
palpaie boalele, tipa lastunii.
Plin este satul de-aromele zeului
ca un cuib de mirosul salbaticiunii."


Satul devine un loc sacru, in sensul descris de Claude Levi-Strauss, un punct de concentrare a puterilor divine, nucleu al nasterii universale, dupa reguli nestiute, care anuleaza timpul si moartea, printr-o germinatie continua, linistita, intr-o "dumineca lunga si fara de seara":

"Legi rasturnand si vadite tipare
minunea tasneste ca macu-n secara.
Cocosi dunareni isi vestesc de pe garduri
dumineca lunga si fara de seara."