Referate romana - referate la limba romana categorisite pe autori Referate, Referat, caracterizare, comentariu, eseuru, rezumat
HomeTrimite comentariuContact








"Eu nu strivesc corola de minuni a lumii" face parte din primul volum de versuri al lui Lucian Blaga, "Poemele luminii" (1919), in care poetul propune o cosmologie bazata pe principiul fortei primordiale reprezentate de lumina.

Este o meditatie lirica pe tema cunoasterii interzise de cenzura transcendenta, o ars poetica ce situeaza nasterea poeziei sub semnul cunoasterii apofatice, negative, al minus-cunoasterii, prin amplificarea misterului existential, a tainelor lumii.

Teoretizand, ca filozof, conceptele mentionate, Blaga renunta, ca poet, "cu bucurie la cunoasterea absolutului", caci numai asa, prin poezie, poate sa proiecteze "in misterul lumii un inteles".

Blaga se manifesta decis in apararea necunoscutului ca stare existentiala; pentru cunoasterea luciferica, misterul este bunul cel mai de pret: lumea denudata, cunoscuta in detaliu, profana prin manifestarile ei, devine banala, la fel de plictisitoare ca o carte citita de zeci de ori:

"«Cunoasterea luciferica», prin actul initial, considera obiectul sau despicat in doua, intr-o parte care se arata si intr-o parte care se ascunde. Obiectul cunoasterii luciferice e totdeauna «un mister» care de o parte se arata prin semnele sale si de alta parte se ascunde dupa semnele sale [...].

Prin cunoastere paradisiaca se statornicesc pozitiile linistitoare, momentele de stabilitate vegetativa si orizonturile, care nu indeamna dincolo de ele insesi, ale spiritului cunoscator".

("Trilogia cunoasterii", "Cunoasterea luciferica").

Poetul alege partea ascunsa a lumii, creatoare de mister si de poezie, universul pastrandu-si prin urmare micile sau marile lui taine, neintinat prin cunoasterea profana, pozitivista, a omului modern. Teoria minus-cunoasterii a lui Blaga, negatia cunoasterii este de fapt indemnul spre o cunoastere mult mai adanca, in care lucrurile nu sunt sortate si numerotate cu cifre de catre un harnic matematician. Limitele ratiunii, ale logicii, au fost exprimate de Immanuel Kant in "Critica ratiunii pure" si deriva din categoriile folosite. Legendele germanice spun ca omul beneficia, inainte de a parasi Paradisul, de "cunoasterea originara", de "Urerlebniss", dar, culme a ironiei, a fost pacalit cu introducerea Logosului de catre zeii malefici, condusi de Loki, osandit, ca atare, la viata scurta, la boli si neputinta. De atunci, misticii lupta pentru a infrange ratiunea generatoare de rele, obstacol ce se opune proiectiei umane in infinit. Cunoasterea are la Blaga o dimensiune transcendenta, ce se stabileste prin pierderea in necunoscut, amplificandu-se in "zona fanicului", in "zona crypticului".

Pana si ideea de a supune lumea unui proces de banalizare, prin inscrierea ei in serii de ecuatii, de multe ori false si cu o valoare relativa de adevar, pare a fi sortita esecului. Valoarea de adevar, de profunda cunoastere a lumii, nu poate veni decat din protejarea acestor mistere:

"Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
si nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntalnesc
in calea mea
in flori, in ochi, pe buze ori morminte".

Titlul si primul vers al poeziei stabilesc de altfel factorii extremi implicati in acest gen de cunoastere, eul poetic si lumea infinita a misterului, figurata metaforic prin "corola de minuni a lumii", adevarata "padure de simboluri" a universului poetic blagian. Necunoscutul, pragul unde intervine cunoasterea transcendenta este sugerat de Blaga prin simboluri cuprinzatoare, deopotriva plastice si de maxima generalitate:

"flori", "ochi", "buze", "morminte".

Enumeratia, procedeu de amplificare a viziunii poetice, compusa din elemente eteroclite, constituie o modalitate de a se construi, din parti disparate, realitatea complexa a lumii.

Blaga afirma in "Stiinta si creatie" (1942):

"«Orizontul misterelor» corespunde ca un mare «negativ» - transcendentelor... Kant a prezentat, in esenta, structurile «stiintei» in functie exclusiva de acel tip de cunoastere, pe care noi il atribuim numai fiintei umane incomplete ca atare, adica fiintei umane, care exista cu precadere in orizontul lumii date, si in vederea autoconservarii sale... Printr-o figura ca aceasta ilustram pozitivismul pur al lui Mach, neopozitivismul, fictionalismul lui Vaihinger, care toate inteleg lumea datelor sensibile ca singura "realitate" ("Doua tipuri de cunoastere"). Ele n-ar fi factori de structura, ci "produse" mai mult sau mai putin efemere ale inteligentei creatoare. "Corola de minuni a lumii" reprezinta in schimb darul mitic, punctul dezvoltarii in care trebuie sa ajunga omul, lasat, din partea Necunoscutului, drept mostenire. El trebuie protejat, nu distrus prin "cunoastere paradisiaca".





Sensul poeziei, expresionist, de cunoastere reprezentata prin mister, este esenta operei poetice a lui Blaga, afirmata, sub forma de arta poetica, in aceasta poezie, care deschide volumul de debut, "Poemele luminii".

La aceasta se adauga elemente clasiciste, realiste si romantice. Regula transcendentului ar putea reprezenta infinitatea: necunoscutul, redat prin metafora, "intunecata zare", complinita de fiorul transcendentei, alta metafora, "largi fiori de sfant mister", se transforma in spatiu vast, intins, inexplorabil; poetul sporeste misterul, prin lumina sa, comparata cu o forta cosmica, primara, creatoare, lumina lunara, reminiscenta din legendele vechi celtice:

"dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taina -
si-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micsoreaza, ci tremuratoare
mareste si mai tare taina noptii,
asa imbogatesc si eu intunecata zare
cu largi fiori de sfant mister
si tot ce-i nenteles,
se schimba-n nentelesuri si mai mari
sub ochii mei..."

.

Motivul lunii, care domina universul poetic eminescian, este si aici un factor potentator de mister si de cunoastere, cu aceeasi forta de cuprindere, orientata, de asta data, nu spre orizontul cosmic, infinit, al astrilor, ci catre penumbra intermundiilor, a tainelor profunde din infinitul mic, de foarte aproape, materializate simbolic "in flori, in ochi, pe buze ori morminte".

imprumutand din lumina lunara ("eu cu lumina mea sporesc a lumii taina"), poetul oficiaza el insusi un act de creatie, complementar creatiei originare, savarsite sub semnul exploziei de lumina. Nu este insa una devastatoare, ci "tremuratoare", subtila, creatoare de mister si de valori estetice, profund umane; "lumina altora", incredintata cunoasterii limpezi, paradisiace, excesiv rationale, se dovedeste brutala, "sugruma vraja nepatrunsului ascuns
in adancimi de intuneric", anuleaza sansa unei noi creatii. Antiteza dintre cele doua feluri de cunoastere, paradisiaca si luciferica, figurate prin metafore, "lumina altora", lipsita de potente creatoare, si "lumina mea", este ireductibila. "Lumina mea" este generatoare de mister, "lumina altora" doar determina drumuri fara intoarcere, conduce la inaptitudinea creatiei, la deriziune si inutilitate. Antiteza dintre aceste doua atitudini se stabileste prin negatii:

"nu strivesc", "nu ucid", "nu sugrum" si "sporesc", "imbogatesc", "iubesc".

Vraja cunoasterii se destrama sub efectul stiintei ineficiente, "voioase" in sens nietzscheean, limitatoare, sortindu-l pe om la moarte spirituala, condamnandu-l la neant. intunericul este astfel, la Blaga, ca si la poetii romantici, magma primordiala, din care se modeleaza, prin "Fiat lux!", prin lumina, lumea, dar si sursa unei inepuizabile inspiratii poetice, cultivata si mentinuta prin iubire, "caci eu iubesc
si flori si ochi si buze si morminte".

Corola de minuni a lumii este o metafora complexa, revelatorie, chiar in sensul dat de Blaga acesteia, care pastreaza puritatea originara a cunoasterii, varietatea infinitelor forme ale frumosului. insasi existenta omului se interfereaza cu aceste umbre de intuneric si de lumina, sporind ansamblul de mistere al universului.

Este un univers umanizat, al tainei si al sperantei, fragil ca si fiinta umana din care emana, gata oricand sa fie spulberat prin interventia brutala a atiunii. Metaforele-simboluri din partea vizibila a acestui univers sunt si ele senine ale fragilitatii, puternic incarcate semantic, terminale ale unor imense zone ale misterului, care invita la infinita cunoastere. Ochii sunt un simbol al acestei neincetate tentative de descifrare a misterelor, poarta de legatura cu celalalt taram, punctul de transcendenta cu lumea misterelor, ca si fantana, ochi magic in care "foste mume
imi tin oglinda".

Florile, "un simbol al starii primordiale, edenice" (Ion Balu), sunt punctul maxim de revelatie a misterului, de implinire a formelor, sublimul din preajma, forma extrema a frumosului, esente transpuse in materializari perisabile, supuse fanarii, marii treceri, ca si destinele umane, prezente in versul final printr-un cuvant neindurator, morminte, dincolo de care se intinde cel mai impenetrabil mister. De fapt, buze si morminte marginesc secventa de timp a trecerii umane, nastere, iubire, moarte, nastere din lumina si intoarcere la "Mumele sfintele -
luminile mii,
mume sub glii" ("Epitaf).

Pe acest traseu al descifrarii misterelor, forma poetica a textului este fireasca, nesupusa nici unei constrangeri, fapt remarcabil de altfel in toata poezia lui Lucian Blaga. Masura versurilor este greu previzibila, ca si spatiile tainice in care se cufunda cunoasterea luciferica, redand caile ei sinuoase. Un vers central, de numai doua silabe, "dar eu", situeaza eul poetic, agentul cunoasterii, in centrul acestui imens ansamblu al tainelor. Ritmul versurilor urmeaza si el intensitatea starilor revelatorii, ragazul contemplarii formelor extatice ale materiei simbolizate si fermitatea concluziilor, a trecerii la alte orizonturi cognitive. Ritmul sugereaza aproape muzical imersiunea in spatii profunde, pana la luminile originare. Blaga insusi imita astfel actul creatiei primordiale, poezia fiind o mica parte dintr-o astfel de cosmogeneza.

Alte referate romana, dar Necategorisite











Politica de confidentialitate