Referate romana - referate la limba romana categorisite pe autori Referate, Referat, caracterizare, comentariu, eseuru, rezumat
HomeTrimite comentariuContact







Ion Vinea strabate toate experientele poetice intre traditie si modernitate, cu proclamatii si gesturi polemice ancorate uneori in plin avangardism. Scriitorul debuteaza in revista "Simbol" (1912), editata impreuna cu Tristan Tzara. in prima etapa a creatiei, Ion Vinea este un simbolist cu influente din A. Samain, H. de Regnier, J. Laforgue, conservand insa traditionalismul lui Ion Pillat. A doua etapa a creatiei, situata cronologic intre 1923 si 1944, este faza constructivista si modernista, desfasurata in reviste de orientari diverse, avangaraisie, Punct (1926-1931), "Reporter" (1935), sau traditionale, "Viata romaneasca" (1938-1939), "Revista Fundatiilor Regale" (1939-1944), unde publica cele mai importante creatii literare ale sale.

Limbajul lui Ion Vinea este simbolic, abstractizat pana la scheme transcendente ale tipologiei ontice; numele de constructivism genereaza o supraordine rationala a frazei, opusa irationalitatii din compunerile suprarealiste. Versurile lui Ion Vinea sufera de o cenzura a liricitatii, de o clasicitate parnasiana, de o sensibilitate cvasiromantica si un imagism puternic conturat. in poezia "Chei", sensul central al textului este gasirea cailor spre lumea transcendenta, care determina contorsiunea materiei, aglomerand elementele constitutive ale unui univers banal:

"in portul vechi pogoara arborii numai noaptea,
din umbre se aleg paunii cu aripi de vant,
aici se sfintesc stelele fara panze ale trecutului".

Dintr-o data, peisajul devine abstract, ca in picturile lui Chirico: apare motivului portului, cronotop al limitelor spatiului, punct de plecare catre zarile indepartate, in care coboara arborii, insufletiti, gata sa deschida portile universului transcendent. Portul este "vechi", sugerand nemiscarea lumii, incremenita in ea insasi la marginea spatiului si a timpului. Tot aici apar "paunii cu aripi de vant", care sugereaza, sub semnul inserarii, imaterialitatea trecerii catre spatiile onirice, iar stelele din amintire sunt impinse de forte atemporale spre viitor. "Sfintirea" stelelor reprezinta un act hierofanic, capabil sa reitereze neantul, necuprinsul, haosul primordial.

In a doua strofa, din acest orizont de mister al cheiului invaluit de umbrele noptii se desprind simboluri ale trecerii, "corabia-fantoma cu fulgerul ei mort", plutind intr-un spatiu oniric, "in veninul verde al orelor", "unde s-au limpezit si au statut furtunile".

Legenda corabiei "olandezului zburator" e o tema literara mai veche, frecventata mai ales de romantici, iar "veninul verde al orelor" se situeaza la incidenta timpului sacru cu cel profan, din care se desprind aparitii fantomatice. Orele, smulse din caierul lor divin, sugereaza o degringolada a timpului, care antreneaza, in derularea lui haotica, asocieri bizare de cuvinte si de imagini:




"Rar in vioara de pamant a digului
fiorii aiureaza aria frigurilor.
De farul orb stancile pastorite
pasc linistile ce viseaza fanfare lungi de unda.
Pe treptele de matase s-au prafuit lunar sunetele."

Apar aici reprezentari ale unui peisaj nefiresc, neexplorat inca de eul liric in marea trecere:

"vioara de pamant", metafora a digului in care bat ritmic valurile timpului, reverberand fiorii mortii care canta o "arie a frigurilor", a derutei existentiale; "farul orb", care creeaza o liniste nefireasca a stancilor ce "pasc linistile" in bataia nesfarsita a apei prin "fanfare lungi de unda".

Poezia inregistreaza o eroziune lenta a materiei, a stancilor ce inca viseaza o muzica celesta, a insesi sunetelor care "s-au prafuit" sub lumina lunii.
Impresia finala este de peisaj crepuscular, apocaliptic, prin "stingerea vremurilor", prin abolirea curgerii timpului si intoarcerea materiei in structuri amorfe, intr-o "toamna a pietrelor" si o "podgorie a beznelor" primordiale. Aici vesnicia are "ochiul de cocleala", povestile se intorc in cuvantul originar, timpul, izvorat din creatia divina, alcatuit din particule fara moarte, pare sa fi trecut intr-o alta dimensiune, imbatraneste, ajungandu-se la un fapt paradoxal, moartea timpului, incremenirea lui intr-o staza temporala aparte, infinita:

"E somnul lanturilor rosii prin stingerea vremurilor,
e toamna pietrelor in podgoria beznelor,
e ochiul de cocleala al vesniciei
in care s-au inecat povestile."

Mocnirea ascunsa a particulelor de materie, reprezentate de aceste "lanturi rosii" de energie, "stingerea vremurilor" marcheaza aparitia unui timp apocaliptic, in care materia sufera un proces invers trecerii ei firesti, se energizeaza. Toate povestile lumii se inchid unele in altele, redevin Cuvantul prim, intr-un punct terminus al timpului, "ochiul de cocleala al vesniciei", dincolo de care nici Cuvantul divin, creator de Lume, nu mai este posibil. Povestile lumii, eternizate sub forma Logosului, dispar si ele, inghitite de noul hau temporal. Imaginea finala a lumii care se ingroapa pe sine in neant este a miilor de sicrie, din toate timpurile, care se inghesuie pentru ziua de apoi, pentru judecata finala:

"La judecata din urma
de-aci au pornit sicriele."

Alte referate romana, dar Necategorisite











Politica de confidentialitate