Unanim considerata drept capodopera lui Ion Piilat (1891-1945), poezia "Aci sosi pe vremuri" este o "gratioasa, misca­toare si indivizibila paralela intre doua veacuri, inscenare care incanta ochii si in acelasi timp simbolizare a uniformitatii in devenire" (G. Calinescu).

Poezia mentionata mai sus a fost inclusa in volumul "Pe Arges in sus" (1923), care l-a consacrat pe autor ca poet traditionalist.

  Structura, universul operei:

Cele treizeci si noua de versuri ale poeziei sunt structurate in optsprezece distihuri, cu ritm iambic, rima imperecheata si masura de treisprezece silabe.

Ultimul vers (care tine locul unei strofe) concentreaza motivele literare ale textului: al iubirii, al mortii si al curgerii timpului.

Discursul liric este organizat. in mai multe secvente. A). Secventa intai este alcatuita din 5 versuri:

1.  "La casa amintirii cu-obloane si pridvor,
2.  Paianjeni zabrelira si poarta, si zavor.

3.  Iar hornul nu mai trage alene din ciubuc
4.  De cand luptara-n codru si poteri si haiduc.
5.  in drumul lor spre zare imbatranira plopii".


Timpul rostirii poetice este, aici, prezentul, de pe coordo­natele caruia autorul traieste o "eterna reintoarcere" in spatiul copilariei, intru recuperarea cosmosului dintai.

Cadrul evocat este un topos mitic, in centrul caruia se afla "casa amintirii" - punctul central al unor cercuri concentrice care mai includ "gradina intre ziduri", campul, holdele si satul.
Devenita, acum, un spatiu inchis, cu ferestrele oblonite si poarta zavorata, casa copilariei poetului reprezinta un simbol. Astfel, panzele de paianjen care "zabrelira" poarta si hornul care nu mai scoate fum, simbolizeaza trecerea timpului si moartea lucrurilor care pareau eterne.
Extinse si asupra naturii (personificarea "imbatranira plopii") efectele curgerii vremii capata semnificatia unui des­tin cosmic.
B) Secventa a doua este, alcatuita din 15 versuri:
6.  "Aci sosi pe vremuri bunica-mi Calyopi,
7.  Nerabdator bunicul pandise de la scara
8.  Berlina leganata prin lanuri de secara.
9.  Pe-atunci nu erau trenuri ca azi si din berlina
10.  Sari, subtire, - o fata in larga crinolina.
11.  Privind cu ea sub luna campia ca un lac,
12.  Bunicul meu desigur i-a recitat Le lac.
17.  Si cum sedeau... departe un clopot a sunat,
18.  De nunta sau de moarte, in turnul vechi din sat.
19.  Dar ei in clipa asta simteau c-o sa ramana...

20.  De mult e mort bunicul, bunica e batrana".

In acest fragment, inlaturand parca prezentul, poetul se

intoarce in timpul mitic si magic sugerat prin titlu: sosirea bunicii Calyopi, a Miresei care va deveni, peste multi ani, Stramoasa mitica a neamului.
Ritualul intalnirii celor doi (pe atunci) tineri este romantic si plin de poezie: trasura din veacul al XlX-lea, crinolina fosnitoare a fetei, campia inundata de luna si versurile din Lamartine - toate apartin romantismului.

Exista, in acelasi fragment, si doua schite de portret: cea a bunicului ("nerabdator", visator si tandru) si cea a bunicii (realizata cu ajutorul epitetului individual "subtire fata" si al epitetului substantival "ochi de peruzea").
Distihul alcatuit din versurile 17 si 18 constituie laitmotivul poemului: reluat in final, acesta sugereaza trecerea grabita a vremii si destinul de muritor al omului.
   Secventa a treia (versurile 21-24) constituie o scurta meditatie pe tema curgerii timpului.
  Secventa a patra prezinta, in paralel, acelasi ritual din viata nepotilor, ca intr-o eterna repetare a sosirii Miresei.
S-ar parea ca trecutul curge in prezent, in imagini care se suprapun cu doar mici diferente: iubita "subtire" "cu ochi de ametist" este o reeditare a tinerei Calyopi, drumul printre lanuri este acelasi ca si nisipul din batrana curte.
Se sugereaza astfel ca destinele se repeta, fiind doar "eter­nitati de-o clipa" in marele rau al timpului.

Cele doua "oaze" ale timpului (tineretea bunicului si tineretea nepotului) sunt legate prin "casa amintirii" - spatiu mitic alunecand spre moarte ca si oamenii ramasi numai in "stersele portrete".



In secventa a patra, inlocuirea poetilor romantici cu poeti simbolisti sugereaza aceeasi curgere heracliteana a vremii.
Fiecare dintre cele doua intalniri este pusa sub semnul lui Eros si al lui Thanatos, prin versuri paralele:
"Si cum sedeau... departe un clopot a sunat,
De nunta sau de moarte, in turnul vechi din sat", si respectiv:
"Si cum sedeam... departe un clopot a sunat
- Acelasi clopot poate - in turnul vechi din sat...
De nunta sau de moarte, in turnul vechi din sat."


In ambele situatii, acelasi dangat de clopot (care pune doar o clipa intre nunta si moarte) readuce sentimentul efemeritatii umane si al curgerii vremii.
  Titlul fixeaza un eveniment ("sosi") intre doua repere (spatial si temporal) apartinand mitului.
Traditionalismul a fost o orientare culturala si literara al carei nume este derivat din cuvantul "traditie".

Adeptii acestei orientari si-au exprimat atasamentul fata de obiceiurile, datinile, credinta stramosea in interiorul a trei curente literare: semanatorismul si poporanis­mul (la inceputul secolului al XX-lea) si gandirismul (in pe­rioada interbelica).   

Ultimul s-a constituit ca o reactie impotriva modernismului lovinescian. in jurul revistei "Gandirea" (1921-1944).

In esenta, estetica traditionalismului cuprinde urmatoarele norme:
-  Conservarea valorilor perene ale folclorului;
-  Orientarea spre miturile autohtone, spre ritualurile si cre­dintele stravechi;
-  Ortodoxismul este considerat o dimensiune a spiritului romanesc: in consecinta, literatura se umple cu imagini ale lui Iisus sau ale ingerilor ori cu motive biblice;
-  Sursa de inspiratie este spatiul rural etern;
-  Tehnica prozodica este traditionala.

In poezia "Aci sosi pe vremuri", de I. Pillat, alaturi de motivele romantice si simboliste, apar si elemente traditionaliste.
 Astfel, poetul prezinta universul rural, spatiu in care "casa amintirii" sau "ogorul stramosesc" reprezinta legatura cu trecutul.
  Atmosfera patriarhala, relatia cu stramosii si prozodia clasica sunt tot marci ale traditionalismului.