In capitolul X al cronicii sale, Ion Neculce prezinta a doua domnie a lui Dumitrascu-Voda Catacuzino. Incipitul, introducerea domnitorului in spatiul narativ se face printr-un portret sintetic, in cateva linii, de obicei trasatura fizica, trasatura morala, pozitie sociala, istorie a vietii, ilustrate de multe ori tocmai prin ceea ce e anormal, excentric sau caricatural. Dumitrascu-Voda este "un om batran, grec, tarigradean de neamul lui, de Catacozonesti", fost mare vistiernic in Tara Munteneasca, "nestatator la voroavi, talpiz, amagitor, geambas de cei de la Fener din Tarigrad".

in plus, el "era batran si curvar".

Doamna lui fiind la Tarigrad, are o amanta aici, "o fata a unei rachierite de pe Podul Vechiu, anume Arhipoaie, care o chema Anita".

Pe aceasta femeie, el o tine la vedere, "de-o saruta si o purta cu salbi de galbeni si cu haine de sahmarand."

Femeia este tanara si "plina de suleiman".

Mai mult, el cere jupaneselor sa se plimbe cu dansa, rasplatindu-le in mod imbelsugat:

"Si dupa ce vinie de la primblari, trimite giupanesilor daruri, canavete, bilacoase, cace i-au facut cinstea de-au marsu cu dansa in primblare."

Dupa mazilire, o ia pe aceasta femeie cu el, la Tarigrad, unde o casatoreste cu un grec, o sluga de-a lui. Cronicarul, care se misca in voie prin spatiul literar si nu mai este de mult autorul impersonal de letopiset, se minuneaza si condamna aceasta atitudine, cautand cititorul (model) care sa-l aprobe:

"Cautati, frati cetitori, de videti ce este omenia si curvia greceasca! Ca el, de batran, dinti in gura n-ave. Dimineata ii incleie, de-i pune in gura, iar sara ii desclie cu incrop si pune pe masa."


Cu un astfel de domn, Tara Moldovei devine un loc al plangerii eterne, tara pierduta a lui Ieremia, ca in litaniile din "Psaltirea" lui Dosoftei:

"Oh! oh! oh! saraca tara a Moldovei, ce narocire de stapani c-acestia ai avut! Ce sorti de viiata t-au cadzut! Cum au mai ramas om traitor in tine, de mare mirare este, cu atatea spurcaciuni de obiceiuri ce sa trag pana astadzi in tine, Moldova! Si din vreme in vreme tot s-au mai adaos spurcateli de obiceiuri, carei mai inainte s-or pomeni cines la randul lor."

Peste un veac, in acelasi stil Alecu Russo va plange soarta tarii in "Cantarea Romaniei".

in textul lui Neculce predomina insa cuvinte ce apartin registrului arhaic al limbii:

"canaveta" este o panza groasa, "bilacoasa" este un fel de stofa scumpa, "sahmarandul" o stofa tesuta cu brocart, "siimenii" sunt un corp de ostasi mercenari alcatuind garda curtii domnesti.

Capitolul XIX cuprinde "Domnia lui Dumitrasco-voevoda, in anul 7219", nimeni altul decat carturarul Dimitrie Cantemir, care vine in tara cu ganduri mari, reinviind peste veac pilda marilor voievozi. Astfel, indata ce soseste in Iasi, el va "boieri" boierimea:

"Pus-au pre Nicolai Costan vel-logogat, pre Lupul Costache vornic mari de Tara de Gios, pre Ioan Sturdze vornic de Tara de Sus, pre Antiohie Jora hatman, pVe un grecu, anume Spraioti Dracumana, vel-postelnic, si pe mine Ioan Niculce vel-spatar..."



. Boierilor le era cam frica de el, pentru ca il stiau din tinerete, pe cand era beizadea la Antioh-Voda, fratele sau, ea fiind "manios, zlobiv la betie, si-si iesisa numele de omu rau."

Acum el este binevoitor, are usa deschisa pentru toti. Noul domn, "omu invatat", "lacomie nu ave mare": a micsorat darile, a scos pe tara "2 civerturi, banii steagului" si "au mai scadzut pe tara la un civertu, cate 3000 de galbeni", ba mai mult, a scazut la jumatate dajdiile mazililor (domn sau boier scos din functie), a scutit boierii de desetina (a zecea parte din produse).
Un alt episod al domniei acestui Dumitrascu-Voda tine de venirea ostilor rusesti in Moldova, pregatind lupta impotiva turcilor, care va avea loc la Stanilesti, pe Prut, in anul 1711:

"Atunce Seremet si cu Dumitrasco-voda, din Braniste, de la Totora, dac-au oblicit ca-i imparatul in Iasi, au lasat oastea si au marsu la imparat de s-au impreunat."

imparatul umbla prin toate manastirile, iar cel mai mult ii place Golia, "dzicand ca are 3 feliuri de mestersuguri: lesesc, grecesc si moschicesc".


Momentul, cu adevarat memorabil, este trait de cronicar ca martor ocular, fapt pe care nu-l exprima direct, dar care se deduce din viziunea narativa. imparatului i se pregateste o masa bogata, la care stau Galoftin Gavriil Ivanovici si o serie de "ghenerari mai gios, anume Dolhoruchi cel mijlociu, Mihai Galicen cel mic, Sava Rogojenschii, menistru, Sefer, menistru, adeca visternic, Rentu, ghenarar, Vejbah, Toma spatar, ca atunce fugise din Tara Munteneasca, si feciorul lui Seremet."

Seremet este un om al armelor, fiindca imediat "s-au intorsu la obuz".

Boierii tarii vor inchina cate un pahar de vin, servit chiar din mana lui Petru I:

"si le-u dires imparatul cu mana lui cate un pahar de vin."



Portretul pe care, firesc, dupa schema cunoscuta, i-l alcatuieste Ion Neculce imparatului infatiseaza un "om mare, mai inalt decat toti oamenii", suplu, ("nu gros"), "ratund la fata si can smad, oaches, si can arunca cateodata din cap, fluturand."

Cronicarul apreciaza simplitatea unui personaj atat de insemnat, caci nu era "cu marire si fala, ca alti monarhi", ci umbla "fiecum, prost la haine", pe jos, fara alai, insotit numai de "doao, trei slugi, de-i era de grija trebilor".

Dragostea imparatului pentru Dumitrascu-Voda este extrem de mare:

"Iara atata dragoste arata imparatul catra Dumitrasco-voda, unde vadzusa ca s-au inchinat de buna voia lui, ca sa tinde cu amandoao manule si cuprinde pre Dumitrasco-voda de grumadzi si-l saruta pe fata, pe cap si pe ochi, ca un parinte pre un fiiu al sau."