Proza nuvelistica a lui
Caragiale cuprinde mai multe categorii de
nuvele: psihologice ("in vreme de razboi", "O faclie
de Paste"), anecdotice ("Canufa, om sucit", "Ion"), de
aparenta comica ("Doua
loturi"), ale misteriosului .("La hanul lui Manjoala"),
"orientale" ("Kir Ianulea").
Dintre acestea, cele mai valoroase sunt nuvelele psihologice, in care autorul sondeaza profunzimile sufletesti ale personajelor: obsesia, spaima, boala, cosmarul, halucinatiile, nebunia. Acestea sunt conjugate cu un cadru exterior favorizant (sau pe eare personajele il amplifica monstruos): ploaia, noroiul, smarcurile, interiorul inchis, apasator, viscolul
In
vreme de razboi" este o nuvela psihologica
a carei tema o constituie
deformarea psihica, pana la alunecarea in nebunie, a omului
obsedat de ideea imbogatirii.
Cercetarea starilor sufletesti, a obsesiei fixate in subconstient si a reactiilor exterioare determinate de aceasta constituie prima particularitate a nuvelei.
Subiectul ar putea fi rezumat, la modul cel mai simplu, astfel: Stavrache/hangiu din preajma padurii Dobrenilor, traieste o stare sufleteasca de bucurie eliberatoare, cand aude ca, in sfarsit,
ceata
de talhari (care bantuise doi ani prin imprejurimi) fusese prinsa.
Seara
insa hangiul este vizitat de fratele sau - preotul Iancu -de la care
afla incredibila, veste ca acesta din urma era chiar capetenia bandei.
Intamplarea
face ca, in aceeasi seara, sa treaca pe la han un grup
de voluntari care mergeau la razboi; Iancu Georgescu (preotul -
capetenie de hoti) li se alatura si pleaca spre campul de lupta.
Nu
dupa multa vreme, aflat in fata Plevnei, tanarul ii trimite fratelui
sau Stavrache o scrisoare urmata curand de alta (cu "slova straina") in care hangiul era instiintat ca fostul preot murise.
In
sfarsit, Stavrache intra in posesia uriasei averi a lui Iancu.
O ipoteza lansata de avocatul care-i face actele (si anume, ca singura
persoana care i-ar putea cere averea este preotul), se fixeaza
in subconstientul hangiului, devenind obsesie; aceasta va da nastere
starilor halucinatorii prin care trece personajul.
Din acest punct, realitatea si halucinatia trec una in cealalta, suprapunandu-se:
"mortul" isi "viziteaza" fratele de trei ori (primele
doua aparitii apartinand visului si doar ultima fiind reala).
De
fiecare data, Stavrache se afla in camera, cu obloanele trase, intr-un
mediu claustrant care-i accentueaza labilitatea psihica. in aceste conditii,
imaginile halucinatorii constituie o proiectie a obsesiei: hainele de
ocnas (pe care le "poarta" Iancu la prima sa "vizita")
exprima dorinta hangiului de a-si vedea fratele la ocna, iar termenii "mortaciune", "nebunul", "fiara" (prin
care hangiul caracterizeaza "stafia"), reliefeaza aceleasi
obsesii morbide.
Speranta
(pe care Stavrache o nutrise mult timp) de a-si vedea fratele
mort, se transforma in obsedantele cuvinte pe cale le rosteste
"raposatul" la ambele "vizite":
"Gandeai
c-am murit, neica? "
La
ultima vizita, reala de data aceasta, hangiul afla ca Iancu nu murise
si ca, luand din banii regimentului, venise sa ceara suma necesara
din averea mostenita de fratele sau. Acum, monstruozitatea umana
a lui Stavrache atinge momentul culminant si,
de teama sa nu-si stirbeasca avutul, innebuneste.
Printr-o ciudata
mutatie, ca si cand duhul preotului ar fi trecut in hangiu, acesta incepe
sa cante popeste.
La
nasterea vedeniilor lui Stavrache- contribuie si mediul inconjurator:
ploaia monotona, zgomotul uniform al picaturilor de apa,
care cad pe fundul unui butoi gol, sunt elemente care accentueaza
obsesia si, printr-un transfer, devin
"cantec de trambite".
A treia oara, viscolul, poarta nametita (accentuand senzatia
de claustrare), figurile tinzand spre enorm ale celor doi drumeti,
broboadele si glugile care le ascund fetele, vorbele cu doua
intelesuri, il arunca pe hangiu in bratele nebuniei: el confunda planul
real cu cel halucinatoriu si cale de intoarcere nu mai exista.
Pendularea»
intre realitate si nalucire si concordanta dintre trairile sufletesti
si mediul exterior constituie cea de a doua particularitate a nuvelei.
Din desfasurarea actiunii, se pot desprinde cateva trasaturi ale structurii
compozitionale a nuvelei:
"/n
vreme
de razbot este alcatuita din
trei capitole: in primul,
se fixeaza
timpul si locul actiunii (1877) si se prezinta
personajele;
naratiunea se opreste la "moartea" inventata a preotului;
in capitolul al II-lea, la cinci ani de la- terminarea razboiului,
incep
starile halucinatorii ale hangiului; in capitolul al III-lea,
are loc intalnirea (reala) dintre frati, incheiata cu
nebunia lui
Stavrache.
Actiunea
se desfasoara pe doua planuri (real si halucinatoriu) a caror convergenta
este perfecta, pana la suprapunere.
Schematic,
aceste "intrari" si "iesiri" din planul real, ar
putea fi
reprezentate
astfel: