Structural si ca modalitati de expresivitate scenica, prima comedie a lui Ion Luca Caragiale, "O noapte furtunoasa", reprezentata si publicata in 1879, este o farsa. Spectatorul asista la o adevarata suita de situatii de un comic irezistibil, generat de confundarea, de catre "studintele in drept" Rica Venturiano, a numarului de la poarta femeii adorate: pretendentul la mana Zitei nimereste, pentru a-si exprima sentimentele amoroase, la sora acesteia, Veta, si este urmarit atat de sotul incornorat, Jupan Dumitrache, stapanul "onorabilei" case, cat si de Chiriac, amantul gelos.


Ca un veritabil experimentator, Caragiale plaseaza personajele intr-un spatiu restrans, mahalaua cu negustori, suficienta siesi prin lipsa unei intrigi existentiale majore.

Caragiale foloseste, in comedia "O noapte furtunoasa", conceptia scenica intalnita ulterior si la Durrenmatt, potrivit careia, in teatrul modern, predominant nu este atat tragicul pur, cat grotescul existential. In piesa de fata, actele umane, oricat de dramatice, dobandesc o nota comica implicita: personaje sunt negustorul de mahala, Jupan Dumitrache, devenit sef al patrulei de strada, al garzii civice, Ipingescu, ajutorul lui de nadejde, Veta, sotia pentru care se declanseaza intreaga drama a "onoarei de familist" si amanta lui Chiriac, Spiridon, sluga buna la toate, Rica Venturiano, om "de viitor", care scrie la jurnal, indragostit de Zita, sora Vetei. Personajele se inscriu perfect in acest spatiu existential limitat, cu preocupari si intrigi marunte, cu o ilara lipsa de cultura, specifica de altfel tuturor personajelor caragialiene, demonstrata aici in primul rand prin comedia lecturii jurnalului de catre Jupan Dumitrache in fata ipistatului Ipingescu. Ioan Slavici scria, despre "O noapte furtunoasa": "Cocoana Veta este o femeie adultera. Cata vreme adulteriul nu s-a savarsit inca, aceasta cocoana poate sa joace un rol intr-o comedie; indata ce fapta s-a savarsit, rolul ei trebuie sa devina tragic, deoarece, dupa vederile tuturor societatilor, consecuentele firesti ale adulteriului nu pot fi decat tragice. Cum se incheie insa piesa «O noapte furtunoasa»? Jupan Dumitrache, gata de a ucide pe tanarul banuit, gaseste pe patul nevestei legatoarea de gat a lui Chiriac si se aprinde; indata insa ce Chiriac spune ca legatoarea e a sa, barbatul nu mai banuieste nimic, ci zice: «Bata-te sa te bata! de ce nu-mi spuneai?» E oare cu putinta ca cineva sa nu inteleaga ca aceasta nu e comedie, ci «farsa»?".


"Lumea pe dos", intalnita mai tarziu in piesele lui Alfred Jarry, in "Ubu roi" de pilda, la Eugen Ionescu sau la Samuel Beckett, tradusa prin scene absurde - carambolescul urmaririi lui Rica Venturiano, pe schele, sau "taierea drumului" aceluiasi "infractor", cand se tine dupa Jupan Dumitrache, Zita si Veta, la intoarcerea de la "Iunion"- poate fi considerata o constanta a realitatii iesite din dimensiunile si manifestarile firesti, indreptata spre excrescente ale grotescului. Sau poate, cum spunea Jan Knott despre Beckett, "lumea nu este rasturnata, este absurda", lucru ce se aplica si in cazul lui Caragiale.

"O noapte furtunoasa" deschide asadar linia carambolesca specifica pieselor lui Caragiale. Burghezia este surprinsa intr-un moment al maximei expansiuni, in a doua jumatate a secolului al XlX-lea, inculta, dar destul de pragmatica, cu inclinatii catre snobism si mitomanie. Mahalaua este un cronotop specific pieselor caragialiene, scrise intr-un registru comic si totodata grav - Jupan Dumitrache, Chiriac, Spiridon sunt tipuri clasice: negustorul parvenit, inselat de ajutor, calfa isteata, substitut amoros al omului mai in varsta, feciorul din casa, care este un Hermes de cartier, facilitand schimbul de bilete intre Ricaj "studintele de viitor", si Zita, sora Vetei, cumnata lui Jupan Dumitrache. Intriga piesei este declansata de rasturnarea placutei cu numarul casei, fapt ce determina confuzia esentiala a textului: Rica Venturiano, "nebun de amor", nu nimereste in locuinta Zitei, cu numarul noua, ci in casa cu numarul sase a lui Jupan Dumitrache, pe care il ataca astfel in modul cel mai flagrant in "onoarea de familist".



Personajele se implica din primul act intr-o cascada de situatii comice. Jupan Dumitrache ii povesteste lui Nae Ipingescu patania de la "Iunion", din care se desprind firele conflictului si se fixeaza tipologia personajului vizat de negustor ca pericol pentru linistea familiala:

"JUPAN DUMITRACHE: (urmand o vorba inceputa): Iaca niste papugii... niste . scarta-scarta pe hartie! I stim noi! Mananca pe datorie, bea pe veresie, trag lumea pe sfoara cu pisicherlicuri... si seara... se gatesc frumos si umbla dupa nevestele oamenilor sa le faca cu ochiul. N-ai sa mai iesi cu o femeie pe ulita, ca se ia bagabontii laie dupa dumneata. Un ala... un prapadit de amploiat, n-are chioara in punga si se tine dupa nevestele negustorilor, sa le sparga casele, domnule!".

(Actul I).
Jupan Dumitrache are ca ideal suprem sa-si apere "onoarea mea de familist":

"Eu am ambit, domnule, cand e vorba la o adica de onoarea mea de familist... [...] Apoi sa stiu de bine ca intru in cremenal! Sa mai vaz eu ca se tine bagabontul dupa mine, si lasa-l ..."

. "Bagabontul", banuit atentator la "ambitul" jupanului, se incarca de toate atributele negative, este numit "coate-goale", "mate fripte", "un bagabont de amploiat", descrierea lui dobandind uneori o nuanta suprarealista:


"Bagabontul, nene, cu sticlele-n ochi, cu giubenul in cap si cu basmaua iac-asa scoasa."



Ca si in "O scrisoare pierduta", triunghiul conjugal se completeaza, cu Chiriac, "baiat onorabil si credincios", in care Jupan Dumitrache isi gaseste un "sprijin" de nadejde pentru a-si apara "onoarea de familist".

In plus, relatiile dintre Chiriac si Veta sunt supuse, la randul lor, unei gelozii mistuitoare si ridicole, cu juraminte si promisiuni ardente, femeia aflandu-se in tirul incrucisat al banuielilor sotului inselat si ale unui amant posesiv:
"CHIRIAC: (mai apropiindu-se): Maine seara mergi iar la «Iunion»?
VETA: Daca o vrea dumnealui sa mergem, trebuie sa merg, fireste.
CHIRIAC: Ca sa te curtezi cu amploiatul dumitale?
VETA (tresarind si ridicand capul spre el): Domnule, te-am rugat sa fii bun si sa nu-mi mai zici vorba asta. Daca n-ai avut destula vreme sa ma cunosti, pacat!".




In actul II, scena intempestivei declaratii de dragoste a lui Rica Venturiano este supusa carambolescului situational "RICA (intorcandu-se in genunchi spre partea unde a fugit ea): Angel radios! precum am avut onoarea a va comunica in precedenta mea epistola, de cand te-am vazut intaiasi data si pentru prima oara mi-am pierdut uzul ratiunii: da! sunt nebun..."

. Limbajul lui Rica este bombastic, expresiile livresti fiind amestecate cu vorbirea emfatica si cu nonsensul:

"Sunt un june tanar si nefericit, care sufere peste poate si iubeste la nemurire."

, "M-am transportat la localitate pentru ca sa-ti repet ca te iubesc precum iubeste sclavul lumina si orbul libertatea."

Confuzia se datoreaza rasturnarii (intr-o "lume pe dos") a numarului de la casa:

"Cand am aflat ca sezi pe aici, te-am curtat la nemurire si m-am informat prin baiatul de la cherestegia lui cumnata-tau cum stai cu familia ta. Am aflat ca acum esti libera, ti-am scris prima mea epistola intr-un moment de irtspiratiune, ai primit-o, mi-ai raspuns sa viu, si am venit... pentru ca sa-ti repet (cade in genunchi): nu, orice s-ar zice si orice s-ar face, eu voi sustinea, sus si tare, ca tu esti aurora, care deschide bolta instelata intr-o adoratie poetica, plina de..."

.
_t in actul II, scena a IX-a, totul se lamureste dupa o urmarire demna de filmele moderne:

"IPINGESCU: (strigand tare ca sa acopere strigatele): Stati! stati! ca e incurcatura! Pe dumnealui il cunosc eu! Dumnealui nu-i de-i de care credeti dumneavoastra; e cetatean onorabil."

Veta explica incurcatura produsa in mod neasteptat:

"VETA (trecand langa Chiriac si luandu-l la o parte necajita): Ce e, ce e! oameni in toata firea si nu-ntelegeti ce e! Umblati ca nebunii! (soptindu-i repede): Iaca ce e! tanarul umbla dupa Zita, s-a amorezat cu ea de la
raia temu s-a mai uupa noi, si-a inmes unui ia aitui Diiete de amor, si-n loc sa mearga la ea acasa, a gresit s-a venit aici. Nu ti-am spus eu ca-i tot o banuiala proasta de-a dumnealui! Ma faci sa intru in alte alea cu nebuniile tale! Iaca ce e; ai vazut!".


Ultima nelamurire este eliminata si ea:

"JUPAN DUMITRACHE (luand pe Chiriac si pe Ipingescu si aducandu-i dramatic in fata scenii): Toate le-am lamurit; bine, de cumnatul Rica nu mai am ce sa zic; dar sa va arat ce am gasit pe pernele patului dumneaei... ca uitasem... imi vine sa intru la banuieli rele.
CHIRIAC (infiorat): Ce-ai gasit jupane?
JUPAN DUMITRACHE: Uite. (Scoate din buzunar o legatura de gat).
IPINGESCU: Frumoasa legatura, de sic!
CHIRIAC: As! Ad-o-incoa, jupane; asta-i legatura mea, n-o stii dumneata?
JUPAN DUMITRACHE: (lamurit): Ei bata-te sa te bata! de ce nu spui asa, frate? (Lui Ipingescu, cu filozofie): Ei! vezi?... Uite asa se orbeste omul la necaz!
IPINGESCU: Rezon! (Pornesc cu totii veseli spre fund)."


Onorabilitatea personajelor este doar de fatada: Rica Venturiano, tipul arivistului conformist, scrie la "Vocea Patriotului Nationale", Jupan Dumitrache accepta, in mod tacit, dintr-un motiv de casta, triunghiul amoros cu Chiriac, ajutorul sau mai istet, Ipingescu ii prevede lui Rica un mare viitor politic, citindu-i articolele din jurnal. in discursul lui Venturiano se folosesc expresiile din limbajul de lemn al epocii:

"sfanta Constitutiune", "pactul nostru fundamentale", "opiniunea publica", iar lumea dobandeste o pretentie de "bonton", mai ales ca se asista la comediile de la "Iunion".

Nici Jupan Dumitrache nu iese de sub aceasta conventie, dovada a "onorabilitatii" sale fiind apartenenta la "Garda Civica", unde apare "in haina de capitan de garda", dupa modelul constumatiei garzilor civice pariziene. Limbajul folosit de personaje, "limbajul moftologie" (V. Mandra), acuzat ca fiind trivial, badineriile, ne plaseaza in lumea unui teatru modern, exersat cu insistenta in secolul al XX-lea.