Referate romana - referate la limba romana categorisite pe autori Referate, Referat, caracterizare, comentariu, eseuru, rezumat
HomeTrimite comentariuContact








1.   Nuvela se inscrie in curentul realist. b6c262bi14zri

2.   Personajul Stavrache este urmarit in evolutia sa psihologica.

3.   Secventele care transpun visele si nebunia personajului investigheaza subtil subconstientul personajului.

Tema
Nuvela urmareste nasterea si evolutia unei stari obsesionale.

Subiectul
Actiunea se petrece in timpul Razboiului pentru Independenta (1877), de unde si numele nuvelei. Subiectul urmareste evolutia lui Stavrache, un hangiu din Podeni. Acesta afla in mod neasteptat ca fratele sau, preotul Iancu Georgescu, este capetenia unei bande de talhari. Cand intreaga banda este prinsa, speriat, Iancu ii cere ajutor fratelui sau. Stavrache este oripilat de marturisirea lui, totusi se gandeste sa-l ajute asa cum ii cere datoria lui de frate. La han se afla un regiment care pleca pe front. Hangiul il indupleca pe ofiterul care conducea regimentul sa-l ia pe fratele sau ca voluntar, fara sa ceara acte ori alte formalitati. Iancu pleaca la razboi, iar Stavrache ramane sa poarte povara cumplitului secret.
I se pare nedrept ca talharii nu l-au tradat pe Iancu si asteapta vesti de la fratele sau. Stavrache se gandeste ca Iancu ar trebui pedepsit, dar urmareste in ziare stirile despre front, sperand sa nu fie ranit. Apoi, incepe sa se gandeasca la averea preotului.

Intr-o zi primeste vestea mortii fratelui sau. Scrisoarea era o farsa a unui camarad de-al lui Iancu, insa Stavrache nu stie acest lucru. Hangiul incepe sa fie bantuit de cosmaruri. Mai intai viseaza ca fratele lui, aflat in postura de ocnas evadat, vine sa-i ceara ajutor, dar el refuza sa i-l dea, iar Iancu il intreaba cu imputare: Credeai c-am murit, neica? intrebarea declanseaza o lupta acerba intre frati. Apoi Stavrache viseaza ca Iancu vine amenintator, ca soldat victorios, si ii repeta aceleasi cuvinte, apoi il ataca.
Stavrache traieste singur, cu gandul ca fratele lui e mort, dar fara sa poata intra legal in posesia averii acestuia.
Dupa cativa ani, Iancu se intoarce pe neasteptate, intr-o noapte de iarna cumplita. Acesta cheltuise banii garnizoanei si venise la Stavrache ca sa obtina suma delapi­data. Stavrache reactioneaza asa cum facuse in cosmar, adica il ataca in liniste, asteptand ca halucinatia sa-si urmeze cursul, dar, cum de data aceasta nu mai iese invingator, personajul cedeaza, isi pierde mintile si incepe sa cante popeste.
Nuvela se incheie cu fraza resemnata a preotului-talhar: N-am noroc.

Comentariul
Nuvela in vreme de razboi are o constructie realista. in ciuda acestui fapt, instanta narativa stabileste cu personajul sau o relatie specifica romantismului. Caragiale isi mentine aceeasi atitudine de umor retinut, prezent in toate operele sale, ceea ce aici se observa mai cu seama din faptul ca isi numeste personajul, cu o falsa reverentiozitate, d. Stavrache ceea ce edulcoreaza oarecum povestea.
Stavrache este un hangiu cu principii morale, oripilat de teribila taina a fratelui sau, popa Iancu, seful unei bande de talhari; totusi, il ajuta inrolandu-l ca voluntar intr-o trupa de soldati care tocmai plecau pe front. intreaga avere a lui Iancu ramane in grija lui Stavrache. Hangiul este un om moral, dar principiile sale izvorasc din educatie si mai ales din rutina vietii. Totodata este o fiinta practica, dovada si ocupatia sa de hangiu, cu o exacta apreciere a valorilor materiale, trasatura care incepe sa se degradeze din cauza singuratatii si poate din cauza noii situatii, de virtual mostenitor al lui Iancu.
Scriitorul isi construieste personajul conturand conflictul dintre educatie si instinct, dintre dragostea fraterna si avaritia neconstientizata prin secvente de notatie realista. Obsesia se instaleaza treptat: o data cu gandul ca Iancu ar putea muri pe front, ea prinde contur clar in momentul in care Stavrache primeste scrisoarea prin care ii este anuntat decesul fratelui sau (si care se dovedeste a fi o gluma) si se generalizeaza atunci cand personajul incepe sa aiba viziuni chinuitoare.

Caragiale ilustreaza starea obsesionala a hangiului prin descrierea amanuntita a halucinatiilor lui, in care sunt inserate toate elementele care au generat boala. Prozatorul nu analizeaza trairile eroului, nu face observatii asupra manifestarii lor, ci descrie visele in detalii sugestive pentru transformarile care au loc in sub­constientul lui Stavrache. Mai intai, Iancu apare in visul hangiului intr-o ipostaza jalnica, de fugar care cerseste mila fratelui sau, ceea ce exprima sentimentul initial de vinovatie, adanc inradacinat in constiinta lui Stavrache:

Umblase prin codri nemancat; trecuse prapastii; haina si nadragii ii erau numai zdrente; opincile sfasiate; palmele si talpile picioarelor si gleznele pline de sange. Dar in sfarsit ajunsese lafrate-sau.
Ticalosule! striga d. Stavrache, ne-ai facut neamul de ras! sa piei, sa nu te mai vad! Pleaca! Du-te-napoi de-ti spaseste pacatele!
Fugarul a plecat oftand si cand a ajuns in prag:
Nene, zice, fa-ti pomana, da-mi o bardaca de apa.
Atata a putut sa zica si a picat jos moale ca o carpa. Lui d. Stavrache i s-a facut mila; s-a repezit sa-l ridice ca sa-l puie pe pat: nu-l putea lasa sa moara ca un cane.


In continuare, visul cuprinde incercarea epuizanta a hangiului de a urni din loc trupul ca de plumb al fratelui, care isi recapata in mod miraculos puterile, ii pune genunchiul in piept si il intreaba cu imputare: Gandeai c-am murit, neica? Acest prim vis al lui Stavrache exprima in mod explicit un conflict interior intre principiile morale si dragostea de frate. Pentru hangiu, Iancu este un ticalos, un talhar care ar fi trebuit pedepsit, de aceea si face caz de renumele familiei: ne-ai facut neamul de ras! Desi il ajutase sa fuga, Stavrache se gandeste la pedepsirea vinovatului si, dupa ce sunt judecati talharii, hangiul comenteaza cu parere de rau: nici vorba n-a fost la judecata despre popa, despre capul si gazda talharilor. Aoleo! ce mai judecatori! Cand primeste primele vesti de la Iancu, in care acesta ii povestea despre actele eroice savarsite la Plevna, hangiul mototoleste scrisoarea, iar starea lui de nemultumire este explicit prezentata de narator: in sufletul fratelui mai mare nu se petrecea nimic analog cu bucuria. In acelasi timp, se intreaba daca, la intoarcere, Iancu ar putea sa-si mai revendice averea pe care acum o administra Stavrache.





Este evident ca hangiul vrea averea fratelui sau, dar isi justifica lacomia prin principii care i se par solide: in fond, Iancu este un ticalos care merita pedepsit, iar sentimentul acesta se converteste in visul sau. Stavrache are oarecare simt moral, dar si porniri avare. Acestea nu anuleaza sentimentele lui fata de Iancu: isi iubeste fratele si are constiinta datoriei fata de el; Stavrache este fratele cel mare, neica, si trebuie sa aiba grija de fratele ratacitor. Din aceasta antinomica situatie se naste visul lui Stavrache. Imaginea de ocnas evadat exprima acest amestec de vinovatie si indignare care il stapaneste pe hangiu. Iancu este fratele de care trebuie sa-i fie mila, povara (trupul de plumb), dar este si amenin­tarea. Desi cosmarurile lui Stavrache se manifesta dupa ce primise vestea mortii fratelui sau, el resimte imaginea acestuia din vis ca pe o amenintare. Impresia se accentueaza, iar evolutia personajului de la sentimentul de vina la teama devora­toare este ilustrata prin gesturi si atitudini abia schitate, care surprind momente esentiale din viata cotidiana a personajului: el mototoleste instinctiv prima scri­soare trimisa de fratele sau, apoi incepe sa emita ipoteze in legatura cu posibila lui moarte, iar gandurile devin obsesii, se transforma in cercuri stramte; Stavrache invoca ajutorul lui Dumnezeu, isi sfinteste casa, dar cosmarul se instaleaza, revine la intervale regulate, timp de cativa ani. De fapt, hangiul resimte moartea fratelui sau ca pe o consecinta a gandurilor lui. Stavrache traieste singur si trece deja printr-o drama - moartea mamei sale. Devine din ce in ce mai ursuz, o palmuieste pe fetita care incearca sa fure un covrig din pravalie, iar, cand primeste vestea ca Iancu este mort, este zdrobit si plange mult, apoi se intereseaza de formalitatile mostenirii. in fond, hangiul nu se bucura de averea fratelui, nu traieste deliciile avaritiei, pur si simplu isi doreste averea lui Iancu si se simte vinovat pentru asta. Singur, fara familie si fara prieteni, blocat in obsesii si cosmaruri, Stavrache intretine o legatura, neconstientizata, doar cu fratele sau.

Framantarea initiala e sintetizata intr-o fraza care insoteste de fiecare data fantomatica aparitie a lui Iancu: Gandeai c-am murit, neica? Secventa cuprinde si dorinta, dar si teama personajului, vine si din sentimentul de culpabilitate, si din cel de cupiditate. Treptat, imaginea fratelui devine cumplit de amenintatoare, se converteste in capitanul victorios si intimidator. Cele doua arhetipuri onirice exprima doua momente ale sentimentului obsesiv de vina: ocnasul evadat intru­chipeaza un dublu delict, pe cata vreme soldatul este atotstapanitor. In ipostaza de capitan, Iancu este puternic, de neinvins, dar nu-l ataca pe Stavrache; doar il prigoneste, il atinteste cu privirea si ii pune, bineinteles, intrebarea fatala: Gandeai c-am murit, neica? Hangiu este cel care se indarjeste, devine agresiv si vrea sa stranga de gat nesuferita aratare. El este bantuit de imaginea fratelui pentru ca in strafundul sufletului se invinovateste de moartea lui, iar acest sentiment de vina se intrupeaza mustrator in figura capitanului.


In final, cand Iancu isi face intr-adevar aparitia, Stavrache innebuneste. Prega­tit cu grija prin descrierea amanuntita a halucinatiilor hangiului, deznodamantul reia din perspectiva realitatii situatiile cosmaresti, traite de Stavrache. impacat de multa vreme cu situatia ca trebuie sa se lupte cu fantoma fratelui sau, sa o invinga si sa astepte apoi urmatoarea ei aparitie, eroul reactioneaza conform cosmarului, atunci cand Iancu apare cu adevarat; el il ataca in liniste, asteptand ca halucinatia sa-si urmeze cursul, dar, cum de data aceasta nu mai iese invingator, personajul cedeaza, isi pierde mintile si incepe sa cante popeste, identificandu-se cu fratele sau, acceptandu-si teama - care a invins.
Nebunia lui Stavrache se declanseaza sub efectul surprizei; Iancu, fire glu­meata, nu i se arata de la inceput, iar, cand suspiciunile lui Stavrache in legatura cu strainul adormit se amplifica, adica dupa ce tensiunea este creata, in fine, isi dezvaluie identitatea si rosteste tocmai vorbele pe care le auzea Stavrache in viziunile sale: Ma credeai mort, nu-i asa? Criza personajului se declanseaza pentru ca realitatea este identica halucinatiilor sale: Tot viforul care urla in noaptea grozava sa fi napadit dintr-o data in teasta lui Stavrache, nu l-ar fi clatinat mai cu putere decat infatisarea si vorbele acestea.

Daca in cosmarul sau obisnuit, hangiul respecta un scenariu, resemnat (orice minune a treia oara, trebuie sa ni separa lucru firesc), modificarile ce survin de data aceasta il obliga sa caute alta rezolvare; el trebuie sa iasa victorios si singurul mod este de a lua locul biruitorului, de fapt de a-l anula, luandu-i identitatea de dinainte ca nenorocirile lui Stavrache sa inceapa, de pe cand Iancu mai era inca popa din Podeni. De aceea hangiul canta popeste, intorcandu-se instinctiv la acel moment al normalitatii.

Deznodamantul nuvelei este concentrat in jurul starilor clinice ale perso­najului, urmarite in detalii grotesti (contractiile musculare, expresia impietrita, repeziciunea si violenta miscarilor, spuma rosie de la gura), ceea ce face ca povestea hangiului sa devina un studiu de caz; dar scriitorul nu-si poate infrange tentatia de a construi dramaturgie si raporteaza deznodamantul si la celalalt personaj, pentru care intamplarea este tradusa la ghinionul evocat comic: N-am noroc, spune cu resemnare Iancu; prin replica aceasta, finalul tensionat se rela­xeaza usor, iar subiectul nuvelei aduce vag in memoria cititorului celebra replica a conului Leonida: Omul bunioara, de par egzamplu, dintr-un nu-stiu-ce ori ceva, cum e nevricos, de curiozitate, intra la o idee; a intrat la o idee?fandacsia e gata; ei! si dupa aia, dinfandacsie cade in ipohondrie. Pe urma, fireste, si nimica misca.

Alte referate romana, dar Necategorisite











Politica de confidentialitate