Referate romana - referate la limba romana categorisite pe autori Referate, Referat, caracterizare, comentariu, eseuru, rezumat
HomeTrimite comentariuContact







Balada Zburatorul a lui I. Heliade Radulescu este reprezentativa pentru modul in care poezia pasoptista a utilizat credintele populare. Alcatuita din trei tablouri in succesiune temporala - o confesiune alarmanta facuta in prag de seara mamei sale de catre Florica, o fetiscana de la tara ce se banuieste victima vreunui zburator, lasarea noptii ce "coprinde lumea in bratele som­niei" si comentariul infiorat a doua surate ce zaresc in puterea noptii o lumina suspecta ce scapara dinspre miazanoapte avand ca tinta casa Floricai - balada infatiseaza un mister, o prezenta si intrupare a unui duh in spatiul mundan.

Confesiunea Floricai este organizata in doua parti distincte marcate de aceeasi incheiere, o strofa ce da glas banuielii ca sursa tulburarilor, a raului, ar putea fi zburatorul, iar vindecarea - adica alungarea raului - ar putea fi posibila prin interventia unor mijlocitori cunoscatori ai taramului necunoscut: preotul, vrajitorul sau babele vracite. Simptomele posedarii, evidentiate in prima parte a confesiunii, sunt violente senzatii opuse (gheata si foc), concomitente sau intr-o alternanta accelerata; autorul utilizeaza cu virtuo­zitate posibilitatile versului alexandrin ale carui emistihuri, despartite printr-o cezura bine marcata, cuprind enunturi antitetice ("imi ard buzele, mama, obraji-mi se palesc" sau "Un foc se-aprinde-n mine racori ma iau in spate"). Conexiunea cu erosul a acestor simptome este marcata de dorul imperativ al inimii care "zvacneste si zboara de la mine", ramanand insa in aceeasi zona tulbure, nedeslusita. Tuturor acestor manifestari, percepute ca semne ale unei boli prin violenta lor si absenta unei cauze palpabile si inteligibile, li se adauga semnele ambigue ale unei prezente misterioase in familiarul peisaj in care copilandra pastorita isi paste vaca in timpul zilei. Imaginea pastoritei colindand pe o "potecuta" printr-un "crangulet" strabatut de un "raulet" si lasandu-se prada visarii amoroase trimite la idila clasicizanta inspirata de Teocrit. in balada lui Heliade Radulescu locul placut isi releva insa o dimensiune misterioasa, caci soaptele frunzisului si adierea vantului se substituie inofensivului si galantului pastor al unor asemenea idile, natura devenind astfel mediul de manifestare a suprafirescului.

Cel de al doilea tablou al baladei - singurul in care o voce din afara acestei lumi rurale isi asuma rostirea intr-o maniera obiectiva, caci lipsesc marcile gramaticale ale identitatii ei - cuprinde un pastel al innoptarii rurale axat pe doua campuri semantice definind manifestarea diurna a vietii nivelului terestru: miscarea si corolarul ei, zgomotele. Pornind de la un apo­geu teluric - "a satului cireada ce greu mereu sosise" facand sa vibreze "al serei aer de taur grea murmura" - materialitatea densa a vietii se potoleste treptat si satul se deschide spre inaltul cerului dominat de semne rele: o luna "tarzie" si caderea prelungita a cate unei stele. Desi noaptea este infatisata printr-o personificare cliseu in epoca - cu un vesmant negru "cu stele impo­dobit" - puterea ei de a institui prin "somnie" oniricul ca alternativa la lumea "aievea" transcende limitele acestei reprezentari mai curand pictural-decorative, dand dimensiunii verticale, subliniata prin repetitia epitetului ("e noapte nalta-nalta"), statutul de axa magica ce-si are sursa in "mijlocul tariei".





Astfel, "tacerea" si "nemiscarea", reversul miscarii si al zgomotului, apar ca efect al unei puteri suprafiresti pogorate prin "incantec sau descantec" si care zagazuieste ritmul vietuirii substituindu-i-se.
Dialogul celor doua surate, intr-un stil marcat oral popular, cu exclamatii si interogatii exprimand uimirea si spaima superstitioasa, ramane o moda­litate de punere in scena a "gurii satului", anonima si depersonalizata, care recunoaste, potrivit unei stiinte transmise din batrani, in "lumina iute" ce "din miaza-noapte scapar" prima forma observabila a zburatorului. Metamorfozele lui, pe masura ce se apropie de pamant apar astfel modelate de fantezia populara ce identifica intai o forma de "balaur" - personaj malefic de pe celalalt taram din basm - iar mai apoi, in preajma victimei sale cufundate in somn, forma personajului pozitiv, a lui Fat-frumos "balai cu par de aur", al carui nas carn ("ca vai de el") este - intr-o forma umoristica - un semn aluziv al apartenentei sale la lumea "de dincolo", ca si strigoii. "Zmeul" - caci aceasta este identitatea generica atribuita de surate aratarii cu forme schim­batoare -, balaur si Fat-frumos in acelasi timp, se naste din impersonalul si enigmaticul "foc de iubit" ce se instapaneste prin vis pentru a deveni, dupa o faza tranzitorie de "lipitura", o atotputernica si chinuitoare prezenta cu neputinta de exorcizat.

Alte referate romana, dar Necategorisite











Politica de confidentialitate